Ultimul bilant: 14 500 persoane evacuate
Aproximativ 14 500 de persoane sunt in continuare evacuate, potrivit ultimului bilant anuntat sambata dimineata, de Ministerul Administratiei si Internelor. Au fost afectate 155 de localitati din 12 judete ale tarii. De asemenea, actioneaza pentru a limita efectul inundatiilor, peste 1.600 de angajati ai Ministerului Administratiei si Internelor
Cele mai multe persoane evacuate sunt din Dolj: 8.063 de persoane sunt cazate in corturi militare, in diverse institutii sau la rude.
Alte 103 persoane din Braila, 19 din Caras-Severin, 5.036 din Calarasi, 457 din Constanta, zece din Ialomita, 38 din Mehedinti, patru din Olt si 76 de localnici din Tulcea fusesera evacuati pana sambata dimineata.
Au fost inundate 1.665 de case, din care 473 au fost distruse, iar altele 134 sunt in pericol de prabusire.
Peste 5.000 de gospodarii au fost inundate, iar sediile a 90 de institutii sunt afectate de ape. Peste sase kilometri de drum national, 388 de kilometri de drum judetean si 207 de drum comunal, 22 de poduri si aproape 200 de podete au fost avariate.