Elita donatorilor de sange (de Ioana Lupea)

Donatorul roman de sange este o incrucisare intre Superman si Alfa plus: alb, heterosexual, virgin, genial, perfect sanatos. O specie plasmuita pesemne intr-un laborator secret din subsolul casei ministrului Eugen Nicolaescu sau de pe planeta Krypton, pentru ca niciuna dintre persoanele cunoscute mie nu indeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite de Ministerul Sanatatii.

Un nivel de scolarizare care nu-ti permite sa faci diferenta intre sindromul Sezary si urticarie, o nevroza, un colon iritabil sau un lumbago tratat cu acupunctura, un adulter sau atractia irepresibila catre acelasi sex barbatesc, un fluture incrustat minimalist, dar trendy pe umar te invalideaza.

Donarea de sange nu mai este un act caritabil, pentru unii compensat cu cateva bonuri de masa, ci seamana cu o selectie pentru intrarea intr-o aristocratie bio-morala.

Ministerul Sanatatii asociaza apriori unor boli categorii socio-umane intregi, stigmatizandu-le ca murdare, nesanatoase. Dupa ce lecturezi vestitul chestionar romanesc e imposibil sa nu te intrebi de la cati parteneri sexuali in sus sau clase de scoala in minus esti considerat neeligibil.

Ceea ce nu se intampla in alte parti ale lumii, unde scanarea initiala nu implica dezvaluirea unor detalii intime legate de viata sexuala, de problemele psihice sau de scolarizare.

Excluderea homosexualilor barbati este de departe „calcaiul lui Ahile” al chestionarului romanesc, realizat conform recomandarilor europene.

Cateva state si-au revizuit deja criteriile in fata acuzatiilor de incalcare a drepturilor omului, dar mai ales in fata evidentelor ca heterosexualii si consumatorii de droguri injectabile sunt mai expusi la infectia cu HIV, mai ales acolo unde politicile de informare si prevenire sufera.

Australia interzice doar recoltarea de la persoane care au intretinut relatii gay in ultimul an, iar Portugalia, Suedia, Italia si Spania recomanda ca trierea sa se faca in functie de comportamente cu risc ridicat de contaminare, si nu de orientarea sexuala.

Criteriile impuse de Ministerul Sanatatii, mai draconice decat politicile similare din alte state, produc segregare intre donatori si restul, unde restul este impartit in diferite grupe de risc in functie de life-style, stare de sanatate fizica si mintala, educatie, orientare sexuala.

Precautia este insa naturala, beneficiarul fiind protejat de complicatiile transfuziei cu sange bolnav, infectat sau modificat structural.

Dar nu cumva acest act exigent este doar teoretic in avantajul pacientului? Un potential primitor de sange transfuzat poate fi, practic, pus in pericol doar pentru ca Ministerul Sanatatii considera – retrograd si impotriva evidentei statistice – ca barbatii homosexuali sunt purtatori de HIV.

Discriminarea sau „autoexcluderea” cum o numesc corect politic oficialii din Ministerul Sanatatii este nu numai reprobabila, poate duce la o grava criza a sangelui. Criteriile care elimina grupele de risc reduc si baza de donatori pana aproape de zero.

Majoritatea, oricum nu pe masura necesarului, isi ofera sangele comunitatii contra catorva tichete de masa, evaluarile aratand ca doar 1a dintre donatori ofera sange altruist.

Or, nu cei care mananca o masa calda doar dupa ce trec pe la centrul de recoltare sunt in acea perfecta stare de sanatate fizica si mintala impusa de criteriile oficiale. O alimentatie proasta, saracia insasi este unul dintre cei mai importanti factori generatori de afectiuni prohibite de Ministerul Sanatatii, in special cele gastrointestinale si neurovegetative.

Dupa ce-si va fi incheiat marele program national de evaluare a starii de sanatate a populatiei, in care a tocat o buna parte din banii ministerului, desi multe alte sectoare sufera de lipsa de fonduri si de atentie, ministrul Eugen Nicolaescu ar putea constata ca majoritatea romanilor nu indeplinesc criteriile de eligibilitate pentru donarea de sange.

Fie si numai pentru ca poluarea ne expune constant la derivati de petrol, mangan, mercur, azbest, resturi fine de textile vegetale etc. Chiar si statele care au o cultura a generozitatii, o traditie a ingrijirii constante si criterii mai putin severe de eligibilitate au constatat ca numarul donatorilor de sange este cu mult sub estimarile lor optimiste.