Cristian Adomnitei: ”Tariceanu e un stres pentru mine”

Usor de numarat faptele de glorie ale ministrului Adomnitei la Invatamint. A numarat gresit stelele steagului UE cu niste copii de clasa a treia. A fugarit Testele Nationale de prin scoli. Iar la a treia fapta eu am fost martor: nu-si gasea cheia de la cabinet. „Dau cu voi de pamint! Gasiti-mi cheia!“, poruncea ministrul consilierelor sale.

Apoi, impaciuitor: „Numai eu sa ma gindesc la toate in ministerul asta? Sunati dupa sofer sa-mi aduca cheia!“.

„Am impins la piept optzeci de kilograme“

Reporter: Sinteti puternic?

Cristian Adomnitei: Ultima oara cind am impins la piept au fost optzeci de kilograme. Dar asta cind aveam un pic timp de mine, fizic vorbind.

Rep.: Era bine.

C.A.: Era bine. Alergam, jucam fotbal o data pe saptamina cu prietenii si eram mai putin stresat si fara atitea constrin¬geri. Acum sint activ, dar nu fac ce vreau eu neaparat, ci ce trebuie sa fac.

Rep.: Ce anume?

C.A.: Sa ma tin de ceea ce am promis ca voi face ca ministru. Anume, promo¬varea celor trei legi ce vor schimba din temelie educatia romåneasca. Nu-i o ini¬tiativa generata de mine, ci pur si simplu am dus pina la capat niste discutii vechi, concertate si-n timpul ministrului Miclea, inghetate pe timpul ministrului Hardau.

Eu cred ca elevul romån nu mai poate sa astepte capriciile ministrilor. Iar eu, in calitate de manager al Educatiei si nu in calitate de filosof al Educatiei, nu cu¬nosc filosofia educatiei, dar ii pot aduna laolal¬ta pe cei care stiu si pot discuta, vorbi, analiza, razgindi, deci eu trebuie sa obtin un produs finit, concret, palpabil, pe care sa-l propun Parlamentului.

Altfel, ce fa¬cem? Ne-am simtit bine si atit. Asta am promis, asta am realizat. Am promis sa in¬vestim in modernizarea scolilor, am dat primarilor fondurile, iar ei si-au batut joc de ele. E buna descentra¬lizarea, dar iata rezultatele. Ma gin¬desc pentru la anul la alta formula… {i, in sfirsit, am promis contractul colectiv nesemnat.

E semnat de catre doua sindicate, mai sint doua. Un raspuns amplu la o intrebare scurta.

„O nenorocire, o prostie. Testele“

Rep.: Foarte frumos. Dar sinteti al nu stiu citelea ministru care promite, nu se-ncurca.

C.A.: Astea deja sint stereotipuri. Reforma, da, am auzit despre ea… dar asta este mai mult in mintea oamenilor, nu in cea a functionarilor din minister. Nu s-a mai intimplat nimic bun prin ministerul asta de o lunga perioada de timp.

Rep.: Marga a schimbat. I-ati ciuruit reforma.

C.A.: Eu nu am schimbat decit un lucru. O nenorocire, o prostie. Testele. {i vreau sa va spun citeva cuvinte nu ca un filosof al Educatiei, ca sa vorbesc limbi straine pentru romåni, ci ca un manager care cauta rezultatul. Avem un proces educativ formativ, pardon, informativ, prin care ii dam copilului informatie, sa invete pe de rost, si nu unul formativ, nu pe competente, deci.

Acum sa va spun ceva, luati pe oricine din ministerul asta. Cu totii au cuvinte frumoase, bine ticlu¬ite, ca niste adevarati filosofi, dar atit. Aveti in vedere, noi sintem baieti, dar fetele la 14 ani pot avea si alte probleme. Pot fi copii de ambele sexe care sa se blo¬cheze la examen, din cauza emotivitatii.

Sau alte probleme: a racit, l-a tras curentul in ziua examenului, are migrene, nu poate performa cum trebuie. Nu era co¬rect ca unul de 9 si jumatate sa ia 8 si sa intre la un liceu de 8, cind unul, cu note mici, ingrasa porcul in ajun si pica pe subiect si intra la un liceu de 9.

Eu, ca inginer, sint mult mai increzator in rezultatele de la 18 examene mai mici, mai dese, mai perfectionate, mai concentrate pe materie, decit pe doua examene. Am schimbat acest principiu cu care m-am inteles cu toti filosofii Educatiei, numai ca nu am vrut sa astept promulgarea legii. Cineva trebuia sa le faca realist implementabile.

„Nu a avut taria s-o faca…“

Rep.: Cineva le va schimba iar.

C.A.: Hai sa ne intelegem, nicaieri in lume in Educatie o lege nu sta 30 de ani.

Rep.: Avem nevoie de performante.

C.A.: Asta si asteptam dupa implementare.

Rep.: Miclea de ce nu a facut-o?

C.A.: Nu a avut taria s-o faca… dar aceste proiecte de legi sint ale lui, munca lui am imbratisat-o, cu ea mergem ina¬inte. Omul a avut idei bune. Nici multi inaintea lui nu au fost. Nici eu nu am idei in plus. Eu nu am hulit niciodata impo¬triva Comisiei prezidentiale.

Eu nu am dis¬cursuri politice aici, m-ati auzit pe mi¬ne? Fiindca sistemul abia asteapta sa se coloreze politic. Eu am trecut la actiu¬ne, ideile astea sint de ani aici si se tot mes¬teca in van.

Aici asta am gasit: po¬vesti, vorbe, strategii, legende, grama¬da… Mi¬nis¬trul Hardau mi-a predat uite asa un do¬sar: obiective, cai de actiune si anexe, anexele erau desfacerea in bucati a cailor de actiune. Se mai bateau obiectivele cu caile, mai gaseam deci un obiectiv care sa fie implinit printr-o cale, dar cind cau¬tam la anexe nu mai bateau deloc.

Acolo se vorbea de cu totul altceva. Nu va puteti imagina. Asta era poves¬tea! Am trecut la actiune, mi se spune ca m-am pripit.

„Nu putem compara munca unui ministru cu a oricui“

Rep.: Cum e sistemul asta al nostru?

C.A.: E prea vaga intrebarea.

Rep.: Profesorii sint deprofesionali¬zati, satui, cu salarii mici?

C.A.: In continuare nu au salariile pe care le merita si salariile pe care mi le-as dori.

Rep.: Dar dumneavoastra aveti!

C.A.: Eu?

Rep.: Cit sa fie?

C.A.: Pina in 40 de milioane, mult mai putin decit un simplu deputat.

Rep.: Un invatator?

C.A.: Dom’le, depinde de grad, de vechi¬me… dar un profesor universitar are un salariu mare.

Rep.: Dar nu cit al dumneavoastra.

C.A.: Acum nu putem compara munca unui ministru cu a oricui. Oricit de bun ar fi profesorul.

Rep.: La el e citit-predat, la dumnea¬voastra, management al vitezei de reactie.

C.A.: Unde vedeti dumneavoastra viteza de reactie la ministerul asta? Doar acum cu testele, toti au fost bulversati de viteza de reactie a ministerului. Care? Ca de atitea luni vorbim… Ce e asa ma¬re filosofie?

Rep.: Pai, invatatura nu se imbuca deloc cu practica.

C.A.: Sistemul e ineficient. Da, am pus accentul pe acumularea de cunostinte si nu pe formarea competentelor. Dupa promovarea pachetului de legi, eu chiar as incalca autonomia universitara… ma voi duce din universitate in universitate si le voi spune: uitati de ce fel de profesori avem nevoie. {i stiti ce e greu? Faptul ca noi nu pornim de la zero, ci de la felul acesta de a fi.

Rep.: Niste ruine.

C.A.: Nu spun asta.

„Cercetarea nu a murit“

Rep.: Pe de alta parte, e mai misto… mergem pe la americani si vedem cit de inculti sint, francezii se uita la noi ca stim din Voltaire…

C.A.: Bun, bun, dar cite premii Nobel sint in Romånia?

Rep.: Sa ma gindesc…

C.A.: Unul singur. {i sa va mai spun ca alocam din PIB pentru cercetare…

Rep.: N-a murit?

C.A.: Tocmai ce va spun…

Rep.: Cred ca glumiti!

C.A.: Am crescut de patru ori banii pe cercetare. Acum problema e resursa umana. Toti pleaca. Bun, bani exista, dar trebuie sa concureze.

Rep.: Peste tot, interese. Parca nu avansam.

C.A.: Dom’le, avem o strategie pe ani inainte. A, acum avem probleme cu absorbtia.

Rep.: Nu stim sa absorbim.

C.A.: Cred ca pe cercetare nu avem cine sa le absoarba. Au plecat ai nostri.

Scolile-ruina

Rep.: Scolile ar trebui darimate, primarii nu stiu sa suga banul.

C.A.: As putea raspunde in gluma, dar nici macar in gluma nu pot raspunde.

Rep.: E dezastru.

C.A.: Asa e. Sint scoli unde ma costa mai putin sa construiesc altele decit sa le refac. Dar nu asta e discutia. Banii sint la primar.

Rep.: De ce nu ati mers sa le calcati pe cap?

Rep.: Nici presedintele tarii, nici premierul nu au ce-i face primarului. Doar sa-i iei banii, atit. Nimeni nu s-a gindit ca primarul nu poate sau nu vrea sa-si refaca scoala. Eu ce sa fac? Ii sanctionez luindu-le banii, dar pe cine pedepsesc?

Rep.: Ministerul e varza.

C.A.: Ministerul asta e ca un proiect pentru mine. {i vreau sa cistig cu el. Unii colegi de aici sint disperati, pina acum plecau acasa pe la 5, dupa o zi de Solitaire, acum nu, stau pina fac ce trebuie, un produs finit.

Rep.: Interese?

C.A.: N-am, dom’le, interese eu la minister. Oricum, sint pazit strasnic din toate partile. Imediat m-ar da in git co¬legii de minister.

„Tariceanu e un stres“

Rep.: Un Fenechiu?

C.A.: Credeti ca Fenechiu s-ar price¬pe la Invatamint? Eu nu am discutii pe teme de minister.

Rep.: Sinteti prieten de whisky cu el?

C.A.: Eu sint cu vinul. Ies cu placere cu dumnealui, dar nici apa plata nu am timp sa mi-o beau cind ne vedem. Fene¬chiu nu are ce sa-mi spuna mie despre ministerul asta. Punct.

Rep.: Tariceanu?

C.A.: Nu sint prieten de familie.

Rep.: Intelege ceva din Invatamint?

C.A.: Spre surprinderea dumneavoastra, e un stres. {tie cind sa ma intrebe, stie ce sa ma intrebe… „Ai facut ce ti-am spus eu atunci?“ Tine minte de nu se poate. Poate numai aia tine minte, nu stiu, dar tine minte bine ce mi-a dat de facut si Doamne fereste sa nu fi facut.