Tariceanu ii transmite lui Basescu ca problemele agriculturii vor fi rezolvate la timp
Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a asigurat pe presedintele Traian Basescu ca situatia din agricultura va fi rezolvata la timp si ca seful statului nu va fi nevoit sa intervina la Bruxelles pe langa oficialii europeni.
„Clauza de salvgardare pe agricultura nu se aplica pornind de la considerente politice si nu se ridica ca urmare a unor negocieri in vechiul model balcanic. Masura se aplica deoarece se constata ca APIA nu este operationala, nu poate derula subventiile acordate din bugetul UE si, prin urmare, se reduce acea suma pentru ca nu exista siguranta ca va fi corect utilizata”, a declarat Tariceanu.
Premierul a rapsuns astfel unei declaratii pe care seful statului o facuse la ceremonia de instalare in functie a noului ministru al agriculturii, Dacian Ciolos.
„Stiu ca n-o sa puteti sa va faceti treaba pana la data limita, sa puneti in functiune si sa operationalizati APIA, dar eu am sa vorbesc la Bruxelles ca sa nu se aplice clauza de salvgardare Romaniei, pentru ca va suferi o rusine”, afirmase, luni, presedintele Basescu.
Tariceanu a subliniat ca situatia agriculturii nu este cea prezentata de Basescu, iar Agentia de Plati si Interventie in Agricultura va fi capabila sa rezolve problemele.
„Nu va fi nevoie de niciun fel de interventie politica a nimanui, cu toate ca nu-i refuz ajutorul presedintelui si desi in trecut n-am observat sa beneficiem de el, dar sigur ca orice roman care poate sa ajute Romania, incepand cu presedintele, este bine-venit”, a afirmat premierul Tariceanu in cadrul unei sedinte a conducerii Ministerului Agriculturii.
Premierul Calin Popescu Tariceanu l-a asigurat marti pe presedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, ca Romania isi poate respecta obligatiile fara sa riste activarea clauzei de salvgardare. Premierul a afirmat ca problemele din agricultura nu se rezolva prin „interventii politice” la Bruxelles.
Saptamana trecuta, Comisia Europeana a acordat Romaniei o luna pentru a corecta deficientele din sistemul de plati din agricultura, amenintand-o cu reducerea cu 25% a fondurilor europene pentru subventionarea acestui sector.