Uzurparea dreptului la o cale de atac

Succinte considerații generale.

Contextul național actual a readus în prim plan cea de a treia putere a statului, concretizată printr-o ierarhie de Curți de justiție. Criza provocată de impreviziunea legislativă prin modificarea extrem de rapida este un șoc major pentru economia nationala reprezentând o amenințare pentru nivelul de trai al cetățenilor, devenind vitală protejarea locurilor de muncă și lucrătorii. Chiar dacă statul a reușit într-o oarecare măsură să mențină locurile de muncă ale bugetarilor, sectorul privat a fost vizibil afectat, iar unui număr mare de angajați le-a fost încetat contractul de muncă.

Am menționat in trecut că România are nevoie să crească procentul de colectare a taxelor, iar creșterea taxelor în sarcina celor care înțeleg să le achite provoacă resentimente, frustrări și pot aduce efecte ireversibile .

Schimbările financiare însemnate au afectat, în mod inevitabil și accesul la justiție, într-o perioada de referință atât de necesară persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime sunt afectate, lezate, în mod direct.

Unul dintre cele mai importante drepturi recunoscute la nivel european și național, apte să garanteze bazele unei societăți democratice îl reprezintă dreptul la instanță sau accesul la justiție, drept fundamental, în lipsa căruia conceptul de justiție ar fi iluzoriu.

Astfel, prin dreptul intitulat ”Accesul la justiție” este garantat dreptul oricărei persoane de a se adresa unei instanțe competente, în vederea obținerii tragerii la răspundere a persoanei vinovate pentru lezarea dreptului său obținând în consecință restabilirea dreptului subiectiv civil încălcat, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Cu toate că accesul la justiție este un drept fundamental, acesta nu este un drept absolut, impunându-se a fi exercitat cu bună credință[1].

Or, atât timp cât un drept subiectiv este exercitat cu respectarea legii și a moralei, este exclusă apariția unor situații conflictuale între drepturile aparținând unor titulari diferiți, în situația contrară există premisele apariției unui abuz de drept.

În situația în care justițiabilul înțelege să-și apere drepturile lezate prin suportul instanței de judecată, trebuie să se asigure că cererea introductivă îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a proceda la învestirea instanței competente, urmând ca, după administrarea ansamblului probatoriu să obțină o hotărâre favorabilă.

Reglementare. Natură juridică.

Pe lângă condițiile de formă ale cererii de chemare în judecată, în funcție de caracterul dreptului pretins, fie el patrimonial sau nepatrimonial, cererea este supusă timbrajului în condițiile stabilite de Ordonanța de urgență nr. 80/2013, accesul la justiție fiind liber, dar nu mereu gratuit.

Legiuitorul, în dorința de a asigura acoperirea costurilor necesare pentru desfășurarea unui proces civil printr-un venit sigur, dar și pentru a descuraja introducerea unor cereri fără fundament juridic, apte să încarce sistemul legislativ, a conceput taxarea acțiunilor litigioase.

În aceste condiții, cetățeanul este obligat să contribuie la acoperirea costurilor suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru asigurarea logisticii sistemului judiciar, uniformizându-se un serviciu public calitativ.

Existența timbrajului a generat opinii contradictorii, susținându-se că taxele judiciare de timbru pot reprezenta un impediment în sesizarea instanțelor de judecată pentru persoanele fără posibilități financiare. Pe de altă parte, Curtea Constituțională a concluzionat că justițiabilii care trag un folos din activitatea instanțelor de judecată trebuie să contribuie la acoperirea cheltuielilor necesare bunei desfășurări a activității justițiabile.[2]

În vederea garantării egalitatii în drepturi, legiuitorul a stabilit posibilitatea obținerii unor facilități la plata taxelor judiciare de timbru și nu numai, respectiv prin introducerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar pentru persoanele fizice sau a cererii de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare de timbru pentru persoanele juridice (Ordonanța de urgență 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materiale civilăși Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru).

Ajutorul public judiciar în materie civilă, astfel cum este reglementat[3] se poate acorda sub mai multe forme, precum, plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, plata expertului, traducătorului, executorului judecătoresc sau a interpretului, dar și sub forma unor scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare.

Taxa judiciară de timbru se achită anticipat, respectiv, în momentul înregistrării cererii de chemare în judecată sau, în termen de 10 zile de la primirea rezoluției din partea instanței, prin intermediul careia se comunică cuantumul taxei datorate, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin aceeași rezoluție, instanța de judecată îi comunică reclamantului posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare în termen de trei zile, în situația în care acesta contestată cuantumul taxei de timbru, precum și oportunitatea formulării unei cereri de acordare ajutor public judiciar în termen de 5 zile, în cazul în care posibilitățile financiare nu îi permit achitarea taxei.

Tipuri de erori judiciare.

Distingem astfel, din practică, două situații inechitabile pentru justițiabili, situații generate de practica neunitară existentă la nivel național și provocate prin privirea de ansamblu a judecătorului desemnat cu soluționarea cauzei. Amalgamul de soluții provine dintr-o lacună legislativă generatoare de prejudicii.

Instanța învestită cu soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru are obligația de a comunica Încheierea pronunțată relativ la situația rubricată. În situația respingerii cererii de reexaminare, instanța va proceda la verificarea complinirii obligațiilor de timbraj, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de respingere, iar in lipsa dovezii care atestă achitarea taxei de timbru va dispune anularea acțiunii introductive. Nu putem împărtăși o astfel de interpretare juridică concretizată printr-o analiză aptă să afecteze drepturile justițiabililor.

Ulterior comunicării încheierii de respingere a cererii de reexaminare, în lipsa formulării unei cereri de acordare ajutor public judiciar, instanța de judecată are obligația legală de a proceda la comunicarea unei noi adrese prin care să indice cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în mod definitiv. Totodată, prin aceeași rezoluție se comunică parții interesate obligația de a achita taxa, în termen de 10 zile. În niciun caz nu se va proceda la anularea cererii de chemare în judecată în contrapartida obligației menționate, o soluție contrară fiind echivalentă cu îngrădirea dreptului la justiție.

O altfel de apreciere este dăunătoare sistemului judiciar, iar cu ocazia întâlnirii Consiliului Superior al Magistraturii cu Președinții secțiilor civile ale Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție la sediul Curții de Apel Iași punctul de vedere majoritar emis este identic cu analogia autorului.[4]

Soluția de îndreptare, a situației descrise, este înregistrarea unei cereri de reexaminare împotriva soluției de anulare, având ca bază fundamentală analiză detaliată mai sus. Efectul provocat de o astfel de cerere va fi unul favorabil, completul nou investit va adopta o poziție de reconciliere.[5]

Nemulțumirea cu privire la modalitatea de stabilire a cuantumului taxei de timbru calificată printr-o cerere de reexaminare formulată în termenul legal de 3 zile, lipsește de sens, în mod evident, înregistrarea concomitentă a unei cererei de acordare a ajutorului public judiciar sau de acordare a facilitatilor taxei judiciare de timbru. Justițiabilul, personal sau prin avocat aplicând o logică juridică apreciază că este necesara stabilirea în mod definitiv a cuantumului taxei de timbru, iar ulterior, dacă posibilitățile financiare nu sunt îndestulătoare devine oportună solicitarea suportul statului, prin intermediul ajutorului public judiciar.

Nu îmbrățișăm soluțiile de respingere ca tardiv formulate a cererilor de acordare a ajutorului public judiciar, având la bază opinia conform căreia aceste cereri se formulează simultan la primirea rezoluției instanței de judecată. Din interpretarea textelor de lege rezultă două variante pentru înregistrarea cererilor în discuție, fie concomitent, fie în spații temporal diferite.

Or, pentru a se asigura în mod real dreptul la un proces echitabil, pentru a fi garantat accesul la actul de justiție și pentru ca acestea sa nu fie doar niște concepte iluzorii, este firesc ca persoana interesată să beneficieze de un termen de plată sau de ajutorul public judiciar începând cu momentul în care cunoaște ce taxă a fost stabilită în mod definitiv în sarcina sa.

Într-adevăr, prin înregistrarea unei cereri de reexaminare împotriva soluției de respingere a cererii de ajutor public judiciar ca tardivă, având fundament argumentele explicitate cu ocazia primei analize, s-au conturat soluții prielnice părții interesate în legătură cu termenul de exercitare a dreptului la ajutorul public judiciar.

Depășind impedimentul termenului, fondul cererii rămâne la aprecirea magistratului, neechivoc, planând o incertitudine în privința soluției. Soluția de respingere putând fi desființată prin mijlocul procedural reprezentat de calea de a atac a cererii de reexaminare. Situația evocată discriminează justițiabilii care au accces la o astfel de procedură, diferențiindu-i după cum urmează; a) prima categorie contestă netemeinicia soluției de respingerii a cererii de ajutor public judiciar, iar b) cea de-a doua categorie, care a ales să critice cuantumul stabilit de instanță, se află într-o poziție ingrată, fiindu-i înlăturat dreptul la calea de atac pentru a îndrepta eroarea instanței. Pe cale de consecință, calea de atac pentru a doua categorie de justițiabili este suprimată.

În lipsa unei căi efective de atac apare ca fiind ineficient dreptul intitulat accesul la justiție.

Eventuale propuneri de lege ferenda.

Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața instanței judecătorești[6]. Cu toate acestea, protecția din dreptul Uniunii este mai extinsă, deoarece aceasta garantează dreptul de a apela efectiv la un judecător.[7] Potrivit Curții, acest principiu general de drept al Uniunii se aplică și statelor membre în cazul în care acestea aplică dreptul Uniunii.

În aceste condiții, legiuitorul, coroborând dreptul european cu cel național, are obligația de a adopta norme legislative care să creeze un consens moral și profesional între oameni, primând astfel egalitatea în drepturi a acestora.

Dreptul la egalitate în faţa legii şi protecţia tuturor împotriva discriminării reprezintă norme fundamentale ale legislaţiei internaţionale în materia drepturilor omului.

România, fiind un stat membru al Uniunii Europene, are obligația de a prelua legislația europeană, în mod complet și corect, prin adoptarea actelor normative naționale corelativ, autoritățile publice cu atribuții în domeniul de reglementare fiind exclusiv responsabile pentru elaborarea, promovarea și transpunerea legislației europene.

Se impune completarea legislativă în privința căilor de atac împotriva soluțiilor de respingere ca tardive a cererilor de acordare a facilităților la plata taxelor judiciare de timbru și, implicit a cererii de acordare a ajutorului public judiciar puntru a înlătura situațiile inechitabile asa cum au fost enunțate mai sus.

Apare ca fiind imperios necesară instituirea obligației în sarcina instanței de a proceda la comunicarea unei noi rezoluții, după soluționarea cererii de reexaminare a cuantumului taxei de timbru. Soluția legislativă, în cazul adoptării ei, acoperă ambele situații existente în practica constantă a instanțelor de judecată.

Obligația de transmitere a unei noi rezoluții permite achitarea în termenul legal a taxei de timbru și înlătură sancțiuni eronate ale instanței de judecată, precum anularea cererii, și totodată sunt evitate, în egală măsură, situațiile injuste cu care se confruntă justițiabilii, care înțeleg să-și exercite dreptul legal de a contesta cuantumul taxei de timbru, înainte de solicitarea ajutorului social.

Având în vedere globalizarea și omogenizarea trebuie avut în vedere în procesul uniformizării legislative, început cu decenii în urmă, completarea legislativă pentru înlăturarea lacunelor și pentru sporirea încrederii populației în sistemul judiciar.

Articol redactat de Avocat Andrei Dima, Fondator „Dima Andrei & Asociații” și Avocat Evelina-Elena Climinte

[1] Art. 12 C. proc. civ..

[2] Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 30/1999, publicată în ”Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999.

[3] art. 6 din Ordonanța de urgență nr. 51/2008

[4]Consiliului Superior al Magistraturii cu Președinții secțiilor civile ale Curților de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție la sediul Curții de Apel Iași, întâlnirea din data de 7-8 mai 2015, pct. 11 al Minutei, Completul învestit cu soluționarea cererii este obligat însă să procedeze la comunicarea unei noi adrese către reclamant în vederea achitării taxei judiciare de timbru astfel cum a fost stabilită în mod definitiv (…)

Majoritatea participanților prezenți la întâlnire au îmbrățișat soluția propusă în punctul de vedere al INM, respectiv că termenul de 10 zile curge de la data unei noi comunicări, realizată de completul învestit cu soluționarea cererii, potrivit art. 200 alin. (2) NCPC.

[5] Încheierea pronunțată la data de 27.05.2021 de către Judecătoria Sectorului 3 București.

[6] Articolul 47 din CEDO – Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil

Articol susținut de Dima Andrei & Asociații