Achizitii de miliarde si relansari mult asteptate pe piata comunicatiilor
Ratele de crestere peste medie si potentialul de dezvoltare al sectorului comunicatiilor din Romania au atras in 2005 investitii de miliarde de euro. Connex a fost preluat de Vodafone, Astral de catre UPC, iar Cosmote a relansat Cosmorom sub brandul propriu.
In data de 15 martie 2005, grupul britanic Vodafone anunta incheierea unui acord cu TIW, actionarul majoritar al Connex, pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni al operatorului roman. Preluarea a fost precedata de achizitia unei cote de 20 la suta din Connex, astfel incat anuntul din martie nu a fost o surpriza.
Prin aceasta achizitie, pe piata romaneasca patrundea un grup cu o prezenta globala: 27 de tari si 171 de milioane de abonati.
Dupa preluare, numarul abonatilor Connex a crescut constant: de la 5 milioane in martie la 5,2 milioane la sfarsitul lunii iunie si la 5,5 milioane de abonati la finele lui septembrie, conform site-ului oficial Vodafone.
Cu toate acestea, cota de piata a Connex a fost depasita de cea a Orange, alt jucator de talie internationala. Ultimele date ale Autoritatii Nationale de Comunicatii (ANRC) arata ca, la sfarsitul primului semestru din 2005, Orange avea cu 470 de mii de abonati mai mult decat Connex-Vodafone.
La scurt timp dupa preluare, Connex a lansat serviciile 3G (videotelefonie) in Romania. Pe langa serviciul de videotelefonie, abonatii 3G pot naviga pe internet cu viteze mari, pot asculta muzica si urmari emisiuni TV pe ecranul telefonului mobil.
Serviciile 3G sunt disponibile deocamdata numai in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Brasov, Iasi, Constanta, Craiova si Ploiesti, precum si pe DN 1 intre Bucuresti si Brasov.
Pe piata de cablu, cea mai mare investitie americana din Romania
O alta achizitie anticipata a fost cea prin care UPC Romania a preluat Astral Telecom, unul dintre cei mai importanti furnizori de cablu din Romania (la momentul tranzactiei avea 890.000 de abonati).
Reprezentantii UPC au anuntat ca dupa preluare strategia companiei se va concentra in special pe modernizarea retelelor pentru a putea oferi servicii de triple-play (voce, date si cablu TV).
De asemenea, se va pune accentul pe imbunatatirea departamentului de relatii cu clientii, pe instruirea personalului si modernizarea centrelor de colectare si a casieriilor, acestui obiectiv fiindu-i alocate 6-7 milioane de dolari.
Tariful unic, asul lui Cosmote
Un alt eveniment cu un impact semnificativ asupra pietei comunicatiilor este relansarea Cosmorom sub brandul noului actionar majoritar – Cosmote. In mai, operatorul grec a achizitionat 70 de procente din capitalul social al Cosmorom, pentru 120 de milioane de euro, relansarea comerciala a operatorului avand loc in decembrie.