Adevarul ca destin: Raymond Aron si victoria luciditatii

Atunci cand bufonii, histrionii si cabotinii, profetii si nostalgicii „ipotezei comuniste”, sunt asezati pe piedestal de catre amatori cu aplomb care spera cu disperare ca-i va lua cineva in seama, este bine sa ne amintim de reperele intelectuale esentiale. Tin sa marturisesc ca am fost si ramin indatorat modelului de rationalism lucid, remarcabil intruchipat de Raymond Aron (1905-1983). Imi amintesc cu melancolie de momentele cind, dupa aride seminare de materialism istoric ori de “socialism stiintific”, descopeream lumea de adevaruri cristalin formulate de ilustrul sociolog francez. Oficial, Aron era inexistent in bibliografiile cursurilor Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Atunci cind vorbeau despre Aron, corifeii „marxismului creator”, gramscienii de serviciu, se infierbintau si ne spuneau ca era un indirjit „dusman al marxismului”. Pe cit incercau ei sa-l compromita in ochii nostri, pe atit eram unii dintre noi mai atrasi de creatia sa sociologica si filosofica. Putine lecturi pot fi considerate mai relevante pentru un ginditor est-european decit Opiul intelectualilor, acea radiografie a iluziilor marxiste si marxizante din lumea culturala occidentala (volumul a aparut la editura Curtea Veche, tradus de Adina Diniţoiu, in colectia „Constelatii” pe care o coordonez incepand din 2005).

http://www.curteaveche.ro/Opiul_intelectualilor_Editia_a_II_a-3-637

Scrisa cu multi ani inainte de producerea „efectului Soljeniţân”, cartea lui Aron despre servitutea voluntara a intelectualilor de stinga a fost atacata drept „tendentioasa”. Partizanatul era acceptabil doar de pe pozitiile stingii pro-sovietice. Constiinta istorica era fatalmente falsa daca nu era a clasei muncitoare, cristalizata in doctrina oficiala a partidului comunist. De la Lenin citire: „Filosofie burgheza ori proletara, cale de mijloc nu exista”. Sa-l ataci pe Aron, chiar in compania ultra-stalinistilor Roger Garaudy si Jean Kanapa, era de bon ton. In final, Kanapa a deveni eurocomunist, iar Garaudy negationist al Holocaustului (citat azi favorbil pe forumurile unor bloguri radicale de stanga). Din ideile lui Aron s-a nascut noul liberalism civic francez. In spiritul sau s-au format ganditori remarcabili precum Marcel Gauchet, Pierre Manent si Pierre Rosanvallon. Despre Aron, Camus si Leon Blum a scris Tony Judt superba sa carte The Burden of Responsibility, aparuta la Polirom in 2000, in traducerea lui Lucian Leustean. Distinsul istoric Neagu Djuvara a fost doctorandul marelui sociolog. Discipol al sau este si Pierre Hassner, ganditor politic exceptional, originar din Romania. Ideile lui Aron au influentat abordarea libertatii si a radicalismului in gandirea unor intelectuali romani precum Aurelian Craiutu,Valeriu Stoica, Cristian Preda, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Ioan Stanomir, Andrei Cornea, Theodor Baconschi, Catalin Avramescu, Dragos Paul Aligica, Mircea Mihaies, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Mihail-Radu Solcan, Radu Preda, Alexandru Gussi, Mihail Neamtu, Radu Carp, Dan Pavel, Vlad Muresan si multi altii. In final, chiar Jean-Paul Sartre, despre care Aron a scris pagini devastatoare, avea sa recunoasca faptul fundamental ca, in anii 50, dreptatea fusese de partea lui Aron. Asa s-a ajuns la celebra strangere de mana din anii 70, cand Sartre si Aron au luptat impreuna in favoarea refugiatilor vietnamezi.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro