Sari direct la conținut

Ajunsă celebră în lumea întreagă, Kristina vorbește despre seara în care a fost nevoită să cheme poliția ca să-i încătușeze fiul. E doar începutul unei povești incredibile. „Dacă ar fi vrut să se omoare, nu aveam realmente cum să-l opresc”. Apoi ceva s-a schimbat

HotNews.ro
Kristina Kuzmič. Foto: Edi Turcu
Kristina Kuzmič. Foto: Edi Turcu

Kristina Kuzmič, o mamă-influencer cu milioane de urmăritori în lumea întreagă, care a fost recent în România, nu se teme să vorbească deschis despre frica cu care a trăit de când a aflat că fiul său, depresiv și dependent de opioide, vrea să își pună capăt zilelor. În plus, Kristina a povestit pentru site-ul Totul despre Mame cum a reușit să-și repare relația cu fiul său.

Kristina Kuzmič este creator de conținut, mai ales în domeniul parenting-ului, speaker, autor de cărți, face stand-up comedy și show-uri culinare. Originară din Croația, mamă a trei copii, Kristina a devenit celebră în Statele Unite după ce Oprah Winfrey a desemnat-o câștigătoarea unui concurs TV. Astăzi, Kristina Kuzmič (46 ani) are două cărți publicate și peste 4 milioane de followers în social media.

Supranumită „The Bomb Truth Mom” (mama adevărurilor dure), de-a lungul celor peste 10 ani de când a devenit „influencer” Kristina a împărtășit publicului său poveștile sale de viață necosmetizate – de la divorțul de primul soț, la sărăcia în care a trăit mai apoi cu cei doi copii mai mari – Luka (astăzi în vârstă de 21 ani) și Matea (20 ani). După a doua căsătorie, Kristina a mai născut un băiețel, Ari (11 ani). Îmbinând umorul cu mesajele „crude” despre viață, parenting și sănătate mintală, Kristina a realizat de-a lungul vremii numeroase video-uri în care demitizează ideea de parenting perfect, în care normalizează greșelile părinților și în care vorbește deschis despre frământările prin care trec mamele în cele mai cumplite momente ale vieții lor.

Kristina Kuzmič a ales să nu se ascundă de ochii publicului, și, cu acordul lui Luka, fiul său cel mare care s-a luptat cu depresia, cu adicția de opioide și cu tendințele suicidale, a pus pe hârtie întreaga poveste a celor peste 5 ani de chin. Cartea poartă numele „I can fix this (and other lies I told myself while parenting my struggling child)” (Pot să rezolv problema asta – și alte minciuni pe care mi le-am spus în timp ce îmi creșteam copilul aflat în dificultate).

Este scrisă la persoana întâi și poate fi privită, așa cum mărturisește autoarea, ca o re-trăire a celor mai cumplite momente din viața lor. Însă, în același timp, este un mesaj către toate mamele care trec prin astfel de momente cu copiii lor, o mână întinsă către toți tinerii aflați în aceeași situație, așa cum și-a dorit însuși Luka, fiul Kristinei, cel care semnează, de altfel, și ultimul capitol al cărții.

Kristina a fost recent  în România într-un turneu european de promovare a acestei cărți, și a acceptat să ne vorbească despre frica cu care a trăit de când a aflat că fiul său dorește să își pună capăt zilelor, despre cum a reușit să-i fie aproape și să își reclădească relația cu blândețe și curiozitate, despre vindecarea întregii sale familii, despre cele mai mari probleme ale adolescenților de azi și despre umorul care poate să fie un adevărat medicament în cele mai negre situații.

TDM: Ca să oferim puțin context celor care nu știu povestea voastră, când fiul tău era adolescent, într-o seară, ai chemat poliția, care l-a încătușat și l-a dus la Psihiatrie. Cum s-a ajuns aici?
Kristina Kuzmič: Da, fiul meu a început să aibă simptome de depresie și de anxietate când avea în jur de 12 ani. Eu nu știam la momentul respectiv. Vedeam schimbări, dar îmi ziceam că pur și simplu se comportă ca un adolescent. Când am realizat că e ceva mai serios de atât, i-am găsit un terapeut. Apoi, pe la 14 ani, l-am întrebat dacă s-a gândit vreodată să-și ia viața. Mi-a răspuns „da”. Și din acel moment, toată lumea mea s-a schimbat și am trăit în frică.

Pentru el, depresia se manifesta de multe ori ca furie. Și pentru că îi era atât de greu și nu putea să-și gestioneze sentimentele, a început să consume droguri. Apoi, a început să fure bani pentru a-și procura droguri… Iar într-o noapte, lucrurile au scăpat de sub control. Găsisem din nou droguri și i le luasem, iar el s-a înfuriat foarte tare și mă temeam că își va face rău (lui însuși sau nouă), așa că am ajuns să chem poliția și a fost dus la spitalul de psihiatrie.

Citește continuarea pe TotuldespreMame.

*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi suna în zilele de Vineri, Sâmbătă și Duminică, între 19:00 – 07:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email în formatul 24/7 la sos@antisuicid.ro

INTERVIURILE HotNews.ro