Ajutor financiar pentru pensionari. Cât este prima tranșă care se dă în luna mai
Pensionari români care au venituri de până la 3.000 de lei, lunar, vor primi un ajutor financiar. Prima tranșă va fi dată automat în luna mai.
Aproape 3 milioane de pensionari atât din sistemul public de pensii, cât și cei din sistemul pensiilor militare, ale căror venituri lunare sunt sub 3.000 de lei, vor primi acest ajutor financiar în două tranșe, prima în această lună, cea de-a doua în luna decembrie, potrivit unei ordonanțe de urgență dată de Guvern luna trecută.
Ce bani vor primi pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei
- în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
- în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
- în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Ajutorul financiar se plătește în două tranșe egale, în lunile mai 2026, respectiv decembrie 2026.Pensionarii nu vor fi nevoiți să facă cereri speciale pentru acest tip de ajutor.
Astfel, ajutorul financiar acordat în două tranșe egale va fi plătit odată cu pensia:
- în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
- în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
- în cuantum de 300 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Ajutorul financiar se acordă numai în situația în care veniturile cumulate realizate de aceeași persoană, sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, 2.000 lei, respectiv 3.000 lei.
Ajutorul se acordă inclusiv pensionarilor de urmaș, fiecărui beneficiar în parte, dacă se încadrează în plafonul stabilit.
Când se plătește ajutorul financiar
Pensionari care au ales să primească pensia pe carc sau prin virament bancar, plata se face, în general, în data de 12 a fiecărui luni, cel târziu pe 13, potrivit Casei de Pensii.
Poșta Românăa va începe pe 4 mai să livreze pensiile pentru cei care au optat pentru această opțiune. Poștașii aduc pensiile, în general, între 1 și 15 ale lunii, însă 1 Mai este zi nelucrătoare.
De unde a alocat bani Guvernul
Banii necesari pentru a acoperi aceste ajutoare financiare au fost alocați din sumele care ar fi urmat să fie plătite magistraților, după ce au câștigat în instanță drepturi salariale.
În replică, Înalta Curte de Casație și Justiție a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor, pentru „refuzul nejustificat de a pune la dispoziția reclamantei sumele necesare pentru achitarea drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive”.
Statul trebuie să le plătească magistraților 2 miliarde de euro, cu titlu de restanțe salariale, în urma valului de procese din ultimii ani, banii fiind plătiți în tranșe.