Al doilea film de anul acesta care depășește un miliard de dolari ca încasări
Filmul de animație „Zootropolis 2” produs de Disney a confirmat în doar o săptămână așteptările analiștilor care se așteptau ca el să depășească pragul de încasări de un miliard de dolari după premiera fulminantă de la sfârșitul lunii noiembrie, relatează Variety.
Regizat de Jared Bush și Byron Howard, Zootropolis 2 („Zootopia 2”, în original) urmărește o polițistă iepure (a cărei voce e dată de actrița americană Ginnifer Goodwin) și un vulpoi escroc (Jason Bateman) în timp ce se reunesc pentru a urmări un nou și misterios locuitor reptilian (Ke Huy Quan).
Până pe 7 decembrie filmul de animație vânduse la nivel mondial bilete în valoare de 915,8 milioane, o reușită remarcabilă având în vedere că el a avut premiera pe 26 noiembrie.
În weekendul recent încheiat el a obținut aproape 200 de milioane de dolari în întreaga lume, pentru un total de 1,13 miliarde de dolari. El a depășit astfel Lilo & Stitch, un alt film pentru întreaga familie lansat de Disney mai devreme în cursul acestui an (cu încasări de 1,038 miliarde de dolari) pentru a deveni cel mai de succes film produs de Hollywood în 2025.
Recordul absolut de încasări pentru 2025 este deținut însă de filmul chinezesc de animație Ne Zha 2, care a ajuns la uimitoarea cifră de 1,9 miliarde de dolari. Filmul a spulberat recordurile pentru box-office-ul din China și a fost lansat și în câteva piețe majore din afara țării. Cu toate acestea, Ne Zha 2 a obținut doar 1,2% din încasările sale în afara Chinei, motiv pentru care multe publicații nu îl includ în clasamentul pentru box office-ul internațional.
Disney a dat lovitura cu două filme lansate în 2025
Zootropolis 2 a primit un imbold uriaș grație încasărilor din China, piața uriașă pe care majoritatea filmelor produse de Hollywood nu obțin rezultate remarcabile. Însă noul film marca Disney a vândut bilete în valoare de 444 de milioane de dolari în țara asiatică.
Zootropolis 2 și Lilo & Stitch sunt singurele două filme lansate de Hollywood în 2025 care au depășit pragul simbolic de încasări de un miliard de dolari, deși mai devreme în cursul anului părea că și lungmetrajul The Minecraft Movie, produs de studioul rival Warner Bros și Legendary Entertainment, va reuși acest lucru.
Însă ecranizarea inspirată de popularul joc video s-a oprit în cele din urmă la încasări de aproximativ 958 milioane de dolari, după care a intrat în streaming pe Max.
Lilo & Stitch poate fi văzut în streaming pe Disney+, însă cei care vor dori să vadă acasă și noul lungmetraj Zootropolis 2 vor mai avea probabil de așteptat până cel puțin cândva la începutul anului viitor, având în vedere succesul de care pelicula de animație se bucură în continuare în cinematografe.
FOTO articol: Radub85 / Dreamstime.com.
