Alegeri SUA. Trump recunoaște că războiul din Iran a influențat victoria decisivă a democraților
Președintele Donald Trump a recunoscut că războiul din Iran a jucat un rol în înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatului de marți, în timp ce democrații se pregătesc să preia controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului SUA și să conteste agenda legislativă a liderului de la Casa Albă, scrie Reuters.
Într-un interviu acordat Fox News, Trump a declarat că democrații îi vor trimite pe birou proiecte de lege pe care el le consideră „nebunești” și că le va respinge.
„Și, după câteva luni de respingeri, o să mă sune și o să mă întrebe: «Cum putem rezolva treaba asta?» Și vom colabora”, a spus președintele republican.
Trump a afirmat că războiul din Iran a reprezentat o povară pentru candidații republicani, chiar dacă alegătorii au susținut modul în care el a gestionat situația.
„Cred că o parte din problemă a fost Iranul, dar, în același timp, oamenii au înțeles importanța a ceea ce am făcut în legătură cu Iranul”, a mai spus Trump.
Trump: Vom colabora cu democrații
Deși a declarat că „acceptă” rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului, Trump nu și-a asumat responsabilitatea pentru înfrângerea republicanilor, comentează AFP.
„Sunt pe deplin dispus să accept aceste rezultate”, a declarat el pentru New York Times. „Vom colabora cu democrații.”
În același ton conciliant, el și-a „felicitat” chiar de mai multe ori adversarii în timpul unei lungi convorbiri telefonice cu Fox News, considerând că aceștia „au luptat bine”, dar reamintind totuși cu insistență că are „dreptul de veto” asupra legilor care ar fi votate de un Congres condus de democrați.
Critici pentru Fox News
Înainte de a intra în direct la Fox News, Trump a criticat dur postul de televiziune și a sugerat că poartă responsabilitatea pentru înfrângerea Partidului Republican.
„De ce Fox News îl invită în emisiune pe Bill de Blasio, cel mai prost primar din istoria orașului New York, care țipă și delirează ca un nebun? A părăsit orașul în rușine, iar pagubele pe care le-a provocat sunt incalculabile – orașul nu a mai fost niciodată la fel, iar acum ne spune el cum să conducem America. Fox News poartă responsabilitatea pentru aceste pierderi, deoarece promovează constant și consecvent opoziția „dumocrată” și chiar mai rău”, a scris Trump pe Truth Social, înainte de interviul telefonic de la Fox News.
Democrații vor prelua majoritatea atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat, într-o victorie răsunătoare și istorică, potrivit proiecțiilor CNN. Toate informațiile despre alegerile cruciale din SUA sunt transmise LIVETEXT de HotNews.