Skip to content

Alertă ANM: Cod portocaliu de ninsoare în patru județe, sâmbătă / Cod galben în alte trei județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, două avertizări nowcasting, valabile până la ora 12:00, de Cod portocaliu de ninsoare şi vânt puternic în zonele de munte, la peste 1.800 m, din judeţele Braşov, Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, transmite Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate se va semnala ninsoare însoţită de vânt puternic cu viteza la rafală de 85-120 km/h, care determină scăderea vizibilităţii sub 50 m.

De asemenea, ANM a emis, sâmbătă dimineaţa, două avertizări nowcasting, valabile până la ora 12:00, de Cod galben de ninsoare şi vânt puternic în zonele de munte, la peste 1.800 m, din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate se va semnala ninsoare însoţită de vânt puternic cu viteza la rafală de 70-90 km/h, care determină scăderea vizibilităţii sub 100 m.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Noile alerte nowcasting vin după ce meteorologii au emis vineri dimineață trei alerte cod galben de precipitații însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori viscolite în zona de munte, valabile pentru numeroase județe din țară, până pe 30 martie.

Bucureștiul a intrat și el vineri dimineață sub un cod galben de ploi însemnate cantitativ ce va fi valabil până în prima parte a zilei de luni.