Am întrebat studenți la medicină care vor să profeseze în România de ce nu aleg emigrarea: „Nu vreau să ajung «românul» care lucrează în spital”

​Dacă trendul general în societate este ca doctorii să plece din România, există totuși și studenți la medicină care aleg să rămână și să profeseze aici. Am stat de vorbă cu câțiva dintre aceștia și i-am întrebat ce-i reține în România, în condițiile în care mulți dintre colegii lor vor să emigreze: dorința de a fi aproape de familie și prieteni, dar și aceea de a contribui la schimbarea țării sunt doar două dintre argumentele pe care mi le-au spus.

În România există percepția generală că cei mai mulți studenți la medicină vor emigra imediat ce termină facultatea. Zece mii de medici au plecat numai în ultimii doi ani. Doar în Germania, în 2016, profesau 4285 de medici români, fără a lua în calcul alte cadre medicale, cum ar fi asistenții. Trendul nu pare să se schimbe prea curând.

Motivele sunt diverse: tinerii medici s-au săturat de corupție, vor să fie respectați profesional și uman, să beneficieze de condiții mai bune pentru a-și face meseria și, nu în ultimul rând, salariile mai mari din Vest.

In cadrul campaniei Medicii schimbării, sustinuta de MedLife, am stat de vorbă însă cu studenți în ultimul an de facultate sau care au absolvit recent și care nu vor să emigreze. Iată care sunt motivele lor:

Andreea, proaspăt absolventă a UMF „Carol Davila”, București: „Un factor decisiv este că vreau să am aproape de mine familia și prietenii”

„În primul rând este nevoie de mai multe cadre medicale la noi în țară, de mai mulți specialiști. Mai ales în orașele mici, nu în centrele universitare, București, Iași sau Cluj, unde majoritatea specializărilor sunt suprasaturate.

De altfel, salariile, atât pentru medici rezidenți, cât și pentru specialiști au crescut considerabil în ultimii ani. Pe lângă asta, un factor important care te face să te gândești la o carieră în țară și nu în străinătate ar fi recunoștința pe care o primești din partea pacienților pe care îi tratezi. Bineînțeles, există și cazuri de pacienți mai nesimțiți sau fără cei șapte ani de acasă, dar sunt cazuri izolate. Cel mai des întâlnești oameni care se arată recunoscători față de munca pe care o depui pentru a-i trata. Iar în spitalele din România este nevoie de medici dedicați acestei meserii, care să-i trateze cu respect pe pacienți.

Pe lângă asta, un factor decisiv este și faptul că vreau să am aproape de mine familia și prietenii. Contează suportul moral din partea lor și faptul că pot să le fiu și eu aproape.”

Bianca, studentă anul 6 la UMF „Gr. T. Popa”, Iași: „Vreau să rămân în țară, dar am totuși rețineri privind mentalitatea românilor”

„Îmi doresc, cel puțin în primii ani, să lucrez în țară. Deja știu calea pe care voi merge și pe de o parte mă ține aici faptul că deja cunosc tot personalul din serviciul în care sunt sigură, în proportie de 99%, că voi profesa. E oarecum din «comoditate», ca să spun așa, pentru că am muncit mult să ajung unde sunt acum și nu aș vrea să plec în altă țară ca să o iau de la capăt.

Veniturile sunt relativ bune, nu se mai pune problema în momentul de față ca medicii rezidenți să muncească nopțile în spitale și să fie plătiți cu salariul minim. Trebuie să recunosc, totuși, că am rețineri față de profesatul în țară, dar nu neapărat din punctul de vedere al sistemului medical, ci mai mult pe partea personală, în ceea ce privește mentalitatea colectivă a românilor. Nu suntem suficient de deschiși la unele aspecte, suntem puțin prea conservatori în gândire. Și mai e și faptul că nu prea văd un viitor strălucit pentru țara noastră.

Am și un avantaj pentru care vreau să rămân: fac de vreo trei ani voluntariat în cadrul UPU-SMURD și sunt hotărâtă ca la anul, când voi da rezidențiatul, să îmi aleg loc (sau post, dacă va fi cazul) pe medicină de urgență, în Iași. Având în vedere că e centru de formare și de pregătire a rezidenților, indiferent ce post mi-aș găsi pe zona Moldovei centrul meu de pregătire va fi tot la Iași, unde îmi doresc să rămân.”

Ștefan, anul 6 la UMF „Gr. T. Popa”, Iași: „În străinătate aș ajunge cam la aceeași marjă de salarizare după ce plătesc toate taxele, chirie etc”

„În primul rând, aș rămâne pentru că e mai ușor să te adaptezi și să faci față stresului într-un mediu în care poți lega ușor prietenii, iar în România cred că treaba asta e mult mai ușor de realizat decât în străinătate.

Un alt argument ar fi faptul că salariile au început să crească și sunt chiar decente pentru medici, iar după o scurtă documentare am aflat ca în străinătate se ajunge cam tot în aceeași marjă de salarizare după ce se plătesc toate taxele, chirie, alimente și așa mai departe. Cred în același timp că a rămâne în România înseamnă, într-o oarecare măsură, a-mi face și datoria față de țara unde m-am născut. Bineînțeles, atât timp cât și țara își face datoria față de mine și de viitorii medici.

Mi-aș dori să văd cândva România ajunsă la standardele țărilor evoluate din Europa.

Cristina, anul 6, UMF „Carol Davila”, București: „Trebuie să mai rămână cineva și în țară și să încercăm cu toții să îmbunătățim sistemul”

„Personal, primul argument e acela că toată familia și toți prietenii mei sunt aici. Îmi place orașul, «mediul meu», ca să zic așa. În plus, consider că trebuie să mai rămână cineva și în țară și să încercăm cu toții să îmbunătățim sistemul. Cred că țara noastră are nevoie mai mult ca altele de oameni care să lupte pentru ea și să rămână și aici medici competenți și dornici să facă lucrurile cum trebuie, mai ales că sunt atâția pacienți care au nevoie de noi aici, acasă.”

Alexandru, anul 6, UMF „Carol Davila”, București: „Cum pot eu să părăsesc un popor care a investit în educația mea?”

„Medicina este o meserie care ar fi ideal să fie practicată în locul în care este cea mai mare nevoie de specialiști în domeniu. România, la ora actuală, are un deficit de personal medical. Populația își pune speranța în noi, investind în sistemului medical prin achitarea unor taxe. Din aceste taxe, o parte din bani este direcționată în educația viitoarelor generații de medici care vor avea responsabilitatea de a trata patologiile care le afectează speranța și calitatea vieții.

Așadar, cum pot eu să părăsesc un popor de care aparțin și care a investit în educația mea? Le sunt recunoscator pentru ceea ce mi-au oferit și, la rândul meu, îmi doresc să le demonstrez că această investiție pe care au făcut-o nu va fi de prisos. Asta mă motivează pe mine cel mai mult. Golurile sistemului medical nu vor fi umplute de medicii care pleacă, ci de cei care rămân și muncesc pentru asta. Probabil nu e ușor, dar cu siguranță merită să rămân aici, unde cred că mi-e locul.”

Adrian, anul 5, UMF „Carol Davila”, București: „Nu vreau să ajung în străinătate să fiu «românul» care lucrează în spital”

„Până de curând eram convins că voi fi unul dintre medicii români care părăsesc țara la fiecare șase ore, din varii motive: fantezia occidentului, subiectele prezentate în mass media care întotdeauna pun sistemul românesc pe cel mai jos rang și, printre cele mai importante, mentalitatea colectivă a țării în care m-am născut. Să trăiești în România e o aventură, un test pe care îl dăm în fiecare zi cu echitatea, moralitatea și așa mai departe. Însă toate au farmecul lor.

Din primul an de facultate am fost tipologia de student care nu doar învață, ci vrea să se cunoască și să se dezvolte pe mai multe planuri. Așa am descoperit voluntariatul în Societatea Studenților în Medicină din București. Acum, la patru ani de atunci, pot privi în spate sute de oameni din toate colțurile lumii pe care i-am întâlnit și zeci de sisteme medicale din țări cu diverse grade de dezvoltare, pe care am reușit să le cunosc, direct sau indirect, practic înțelegând ce înseamnă Global Health (Sănătate Globală). Am aflat despre sisteme informatice complexe, aparatură medicală performantă și extrem de mulți bani investiți în educația medicală, însă ceva lipsea din acest glob de sticlă, și anume pacientul văzut ca o ființă umană, nu ca pe o afacere și curajul de a pune sănătatea pacientului deasupra cifrelor.

Mă simt norocos că am avut șansa de a-mi forma o opinie informată și de a merge dincolo de «ce spune lumea», pentru că am observat adesea un complex de inferioritate în rândul celor care ne formează și asta poate fi perceput greșit de mase.

Sigur, eu îmi doresc să fiu schimbarea de mâine a sistemului, însă înainte de toate vreau să fiu schimbarea mea personală constantă spre o evoluție personală și profesională, lucru pe care cred cu tărie că îl pot realiza în România.

De ce?

Pentru a nu avea frustrarea că nu-mi pot trata pacientul pentru că salariul lui e prea mic ca asigurarea să acopere serviciul medical (cum se întâmplă în multe alte țări), pentru a nu fi «românul care lucrează în spital» (etichete puse de străini) și pentru că există loc de schimbare în bine și sunt sigur că pot fi o parte din acest proces. Mai mult decât atât, cred că schimbarea mediului înconjurător, așa cum e plecarea din țară, poate afecta performanțele unui individ în profesia practicată.”

Horea Constantin, anul 6, UMF “Carol Davila”, București: „Trecem peste binele individual și luptăm împreună pentru comunitatea noastră”

„Suntem crescuți de mici cu ideea că e mai bine afară, «când te faci mare, du-te în altă țară, aici n-are rost». Nu doar în medicină, ci în toate domeniile, toate semnele ne spun să părăsim țara aceasta, că e ca un vapor care se scufundă.

Cine spune convins că vrea să rămână să lupte pentru țară este un idealist și un optimist nejustificat. Cine pleacă din țară după facultate este felicitat că a reușit să își croiască drumul.

Se creează astfel goluri mari în multe domenii. În medicina e rău în mod special, pentru că acele goluri afectează direct sănătatea oamenilor.

Se investesc sute de mii de lei în educația și formarea unui singur medic, cu speranța că după ce va termina pregătirea, va fi un pilon de susținere în sistemul sanitar românesc, va avea grijă de cei care l-au crescut, va contribui la umplerea acelor goluri. Dar frustrările acumulate și viitorul aparent gri îl determină să plece. E oarecum de înțeles, aici e greu, afară e mai bine în anumite cazuri. Să mergi în altă parte este într-adevăr mai ușor decât să stai aici și să lupți.

Dar dacă toți plecăm, cine rămâne în țară să aibă grijă de ea? O lăsăm în urmă să se scufunde?

Îmi imaginez scenariul în care toți am fi idealiști. Când am hotărî toți că, deși ne-ar fi mai bine afară, trecem peste binele individual și luptăm împreună pentru comunitatea noastră. Spiritul civic și dorința de a ajuta oamenii care își pun speranța în noi nu ne-ar permite să plecăm. Nu am fi doar unul sau doi, am fi mulți. Iar prin mulți vine și schimbarea. Asta mă motivează pe mine să rămân.”

Campania Medicii schimbării, sustinuta de MedLife, este inițiativa care subliniază că reușitele la nivelul sistemului medical romanesc în condiții dificile sunt cu atât mai prețioase, iar poveștile pozitive trebuie cunoscute și replicate. Curajoşii, întreprinzătorii, vizionarii, cei care împotriva lipsurilor sau a lacunelor sistemului medical reușesc să-l reformeze puțin câte puțin, în fiecare zi.