Sari direct la conținut

Amendă penală record pentru un șofer care a condus sub influența unei substanțe interzise

HotNews.ro
Amenzi date de Politia Rutiera, Foto: Facebook / Politia Romana
Amenzi date de Politia Rutiera, Foto: Facebook / Politia Romana

O sută de mii de lei este valoarea celei mai mari amenzi penale aplicate de instanţele din România în dosare care au ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, transmite News.ro.

Sentinţa a fost dată de Curtea de Apel Bucureşti unui bărbat care, iniţial, fusese condamnat la închisoare şi care urma a executa pedeapsa, întrucât avea o condamnare anterioară.

Un raport realizat de Inspecţia Judiciară cu privire la dosarele cu infracţiuni legate de consumul de substanţe psihoactive arată că amendă penală cea mai mare aplicată în ultimii ani de o instanţă din România pentru o astfel de infracţiune este de 100.000 de lei.

Soluţia a fost dată în iulie anul trecut, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar care are ca obiect conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Șoferul amendat a scăpat de închisoare

Iniţial, şoferul trimis în judecată fusese condamnat la închisoare cu executare de Judecătoria Călăraşi, pentru o faptă datând din 23 iulie 2020.

Magistraţii din Călăraşi au constatat că bărbatul trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe fusese condamnat, la finalul anului 2017, la pedeapsa de un an închisoare pentru deţinere fără autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive. El fusese condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi sub supraveghere.

Judecătoria Călăraşi l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare, a contopit pedepsele, decizând ca şoferul să execute un an şi zece luni de detenţie. Condamnatul a făcut apel, iar Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pedeapsa amenzii penale în cuantum de 100.000 de lei, reprezentând un număr de două sute de zile-amendă cu un cuantum de 500 de lei ziua-amendă, decizia fiind definitivă.

Amenzi penale pentru aceeaşi infracţiune au fost date şi de alte instanţe, în top în ceea ce priveşte cuantumul acestora situându-se şi o amendă de 33.750 de lei aplicată de Judecătoria Tulcea şi una în cuantum de 20.000 de lei aplicată de Judecătoria Braşov. Tot o amendă penală de 20.000 de lei a stabilit, în anul 2020, şi Curtea de Apel Oradea pentru un şofer care fusese iniţial condamnat la un an de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

INTERVIURILE HotNews.ro