ANALIZA De la indemnizație la perspectivele populației

Deasupra agitației create de intenția plafonării nivelului indemnizației de creștere a copilului și peste incoerența unor date și aprecieri vehiculate asupra numărului de copii născuți în țară și în diaspora se află realitățile demografice ale țării după 27 de ani de declin demografic. Institutul Național de Statistică a publicat nu de mult date asupra numărului populației cu domiciliu în țară la începutul acestui an: 22,2 milioane locuitori. Este populația rezidentă, care locuiește în mod obișnuit în țară dar și populația care are reședința obișnuită în alte țări. În anul 2016 populația cu domiciliu în țară s-a redus cu 38 de mii locuitori. Dacă privim originea și componentele acestei scăderi, vedem că, de fapt, populația s-a diminuat pe cale naturală cu aproape 70 de mii persoane dar au existat câteva zeci de mii de persoane care și-au stabilit domiciliul în țară (venind din Republica Moldova, în cea mai mare parte, dar și din alte câteva țări în care au emigrat cândva în trecut). Populația rezidentă în țară era la începutul anului trecut sub 19,8 milioane persoane și s-a redus în cursul anului cu cele aproape 70 de mii de persoane deja amintite, constituind scăderea naturală, dar și cu alte zeci de mii de persoane reprezentând migrația externă netă negativă. Aceasta a fost de aproape 60 de mii persoane în anul 2015 și acceptând o valoare similară pentru anul 2016 ajungem la o populație rezidentă în țară de 19,6 milioane locuitori la începutul acestui an. O populație de mărimea celei a țării noastre care se reduce anual cu peste 100 de mii locuitori ridică semne de întrebare asupra caracteristicilor mișcării sale naturale, migrației externe și gradului de deteriorare a structurii pe vârste, generatoare a evoluțiilor viitoare. Mă voi opri la aceste din urmă evoluții dar după o succintă analiză a efectelor introducerii măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului în primăvara anului 2003, în măsura în care date și informații sunt disponibile. Sursele datelor folosite în articol sunt Autoritatea Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Ministerul Muncii (MM), Institutul Național de Statistică (INS), informații furnizate presei de înalți oficiali ai Ministerului Muncii și Guvernului, presa scrisă.

Două schimbări cu semnificație istorică:

Anul 2004: numărul născuților în mediul urban îl depășește pe cel din rural

Anul 2007: numărul născuților cu mame salariate este mai mare decât cel al mamelor casnice

Efectele pozitive ale măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului asupra numărului de născuți aduși pe lume de femeile salariate (și asimilate acestora ori având alte forme de venit impozabil) nu au întârziat să apară în anii următori prin stoparea scăderii și instalarea unei redresări consistente. Pe fondul continuării regresul numărului de născuți de la femei casnice, raportul s-a schimbat în favoarea născuților de la femei salariate începând cu anul 2007 iar în anul 2015 acești născuți au depășit 50% din ansamblul născuților (figura 1).

Această dinamică net diferențiată se regăsește spectaculos și în inversarea raportului dintre numărul născuților din mediul urban (unde se află preponderent femeile salariate) și cel din mediul rural începând încă din anul 2004 (figura 2). Schimbarea are o semnificație istorică într-un context în care gradul de urbanizare nu a crescut, rămânând la fel de scăzut în context european ca la începutul anilor 1990 (54% din populație). Trebuie adăugat că populația rezidentă s-a redus substanțial în ambele medii atât pe cale naturală cât și prin migrație externă iar dimensiunea reculului este similară – 1,6 milioane locuitori în urban și 1,7 milioane în rural.

Redresarea numărului de născuți din mediul urban prin efectele pozitive ale măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului a acoperit temporar reculul constant din mediul rural și numărul total al născuților a avut o anumită stabilitate și chiar ușor progres în anii 2004-2010, pentru a se înscrie din nou pe o curbă descendentă moderată în anii următori (figura 2). Plasată în evoluția ansamblului născuților în întreaga perioadă de după anul 1989, redresarea reprezintă doar o întrerupere temporară a trendului descendent al numărului de născuți.

Mamele cu indemnizație de creștere a copilului. Cine sunt și ce îndemnizații au

După datele apărute în spațiul public în aceste ultime săptămâni numărul mameloravând indemnizație de creștere a copilului (articolul are o viziune demografică și voi folosi în mod predilect acest termen știind că beneficiar poate fi și celălalt părinte dar pentru copilul adus pe lume de mamă) este de aproape 160 de mii iar la 106 mii dintre acestea indemnizația este cea minimă – 1233 lei (reprezentând 85% din salariul minim brut garantat în plată pe țară). Cu alte cuvinte, dacă exercițiul este corect, mai mult de două treimi dintre mamele care au adus pe lume copii și primesc această indemnizație minimă au avut înainte de naștere un venit net mediu lunar mai mic decât salariul minim brut garantat de 1450 lei (in cele 12 luni de referință sunt precizate în reglementări destule perioade și situații cu venit mic sau chiar fără venit). O comparație cu situația din anul 2015 nu este lipsită de semnificații. Proporția mamelor care primeau nivelul minim al indemnizației (600 lei) era, în perioada 1 ianuarie-30 septembrie, de 48% din cele aproape 139 de mii de mame beneficiare iar nivelul mediu al indemnizației era de 949 lei. Pentru întregul an 2015 datele INS indică un număr mediu lunar al beneficiarilor de 138 de mii iar indemnizația medie era de 951 lei. Proporția celor cu indemnizația minimă nu putea diferi de cea menționată pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie.

Atât ascensiunea spectaculoasă a numărului beneficiarilor de indemnizație minimă de la 66 la 106 mii, cât și cea a proporției acestora în ansamblul beneficiarilor de la 48 la 68% pot ridica unele semne de întrebare și o explicație se impune. Indemnizația minimă de 600 lei din anul 2015 rezulta din aplicarea coeficientului de 1,2 la valoarea Indicatorului Social de Referință (500 lei). Se poate însă găsi un echivalent al acestui nivel minim al indemnizației în valoarea venitului mediu net căreia i-ar corespunde indemnizația minimă prin aplicarea proporției de 85%: 706 lei. Altfel spus, la venituri medii mai mari de această valoare indemnizați era superioară celei minime. Da, dar multe dintre aceste indemnizații au devenit inferioare noii valori minime de 1233 lei – după creșterile consistente ale salariului minim brut garantat în plată și atingerea nivelului de 1450 de la 1 februarie 2017 – și au fost majorate la nivelul minim al indemnizației. În felul acesta, atât numărul beneficiarilor de indemnizație minimă cât și proporția lor în ansamblul beneficiarilor s-au majorat substanțial. Aceste date duc în mod firesc la o întrebare delicată: faptul că aproape 70% dintre mamele beneficiare de indemnizație de creștere a copilului au o indemnizație minimă de 1233 lei este expresia nivelului general scăzut al veniturilor femeilor? Informații asupra veniturilor nete lunare ale mamelor având indemnizații de creștere a copilului pentru lunile dinaintea primirii indemnizației ar permite cunoașterea gradului de atractivitate al nivelului indemnizației în raport cu venitul mamei și ar constitui un reper valoros, alături de alte informații, pentru orientarea unor măsuri stimulative în viitor. Singurele date (întâmplător) disponibile sunt pentru anul 2015 dar concluziile ar putea fi valabile și pentru anii 2016 și 2017. În proporție de 58% beneficiarele indemnizației aveau un venit net anterior mai mic de 1000 lei pe lună, la 30% dintre ele venitul era între 1000 și 2000 de lei iar la 7% între 2000 și 3000 de lei și doar 1,3% aveau indemnizații mai mari de 5000 de lei. Informația cea mai importantă și de semnificație majoră asupra veniturilor femeilor este cea referitoare la proporția mamelor care aveau un venit mai mic decât indemnizația minimă (de 600 lei): 30 la sută. S-a schimbat această proporție în anul 2017, la o indemnizație minimă dublă ca nivel față de cea din anul 2015? Datele lipsesc dar un exercițiu de estimare, cu fireștile sale limite, este posibil pornind de la clase de venituri nete și numărul de mame beneficiare în anul 2015 aplicate la datele asupra numărului total de mame având indemnizație și al celor având noua indemnizație minimă de 1233 lei. Dacă numărul de mame cu venit net lunar mai mic de acest nivel este de 108 mii, cele având venituri nete sub 600 lei (nivelul vechii indemnizații minime) ar putea ajunge la aproximativ 45 de mii, reprezentând 28-29% din ansamblul mamelor cu indemnizație, proporție apropiată de cea din anul 2015. Acesta ar putea fi răspunsul la întrebare.

Nivelul indemnizaților de creștere a copilului a crescut după modificările aduse legislației în anul 2016 asupra nivelului minim al indemnizației de creștere a copilului corelate cu majorarea importantă a salariului minim brut pe țară garantat, după eliminarea plafonării nivelului indemnizației și în contextul unei creșteri semnificative a salariului mediu (date recente publicate de INS menționează o creștere a salariului mediu nominal net de 14,2% în luna martie 2017 comparativ cu aceeași lună a anului trecut).

O privire asupra diferențierilor teritoriale ale indemnizației oferă informații nu lipsite de interes. Indemnizațiile medii au crescut în toate județele odată cu modificarea legislației, cele mai mici trecând de la 750-800 lei în luna iunie 2016 la 1300-1400 lei în aprilie 2017 și se află în județe mai puțin urbanizate și dezvoltate din perspectiva sectoarelor economice în care predomină populație ocupată feminină (Călărași, Harghita, Covasna, Olt, Vaslui, Gorj, Sălaj, Botoșani). Indemnizațiile medii cele mai mari, peste 1000 de lei și peste 1800 de lei în cele două luni de referință, se aflau și se află în București și în câteva județe cu grad ridicat de urbanizare și dezvoltare a activităților economice specifice populației feminine: Brașov, Sibiu, Cluj, Timiș, Iași și Ilfov (cu particularitățile sale economice dependente de Capitală). Aceste diferențieri teritoriale ale indemnizației medii determinate de economic și de grad de urbanizare nu se regăsesc decât în parte în ierarhia județelor după numărul de indemnizații la 100 de femei aflate la vârstele de 15-40 ani de la care provin cvasi-totalitatea născuților într-un an și în figura 3 este prezentată această ierarhizare. Nu surprinde plasarea Capitalei și a județelor Ilfov, Brașov, Arad, Sibiu și Cluj în categoria celor cu numărul cel mai mare de indemnizații la 100 de femei (între 6 și 7) și nici situarea județelor Teleorman, Călărași, Giurgiu, Dolj, Mehedinți, Olt ori Vaslui în categoria județelor cu cel mai mic număr de indemnizații (între 3 și 4). Ceea ce reține atenția este plasarea unor județe cu grad mai mic de urbanizare și dezvoltare, având deci oportunități mai reduse de ocupare economică a populației feminine, în categoria celor cu un număr mai mare de indemnizații. Este cazul județelor Harghita, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Covasna. Disponibilitatea unor informații detaliate asupra profilului ocupațional al mamelor având indemnizație din aceste județe ar putea oferi explicațiile. Numărul mai mare de femei beneficiare ale indemnizației în județele din regiunea Centru (Transilvania), mai urbanizate și mai dezvoltate decât cele din regiunea Nord – Est (Moldova), este pe cale de a schimba o ierarhie istorică – întâietatea Moldovei la nivelul natalității.

Alte informații, indirecte, asupra mamelor având indemnizație

Măsura concediului și indemnizației de creștere a copilului constituie cea mai generoasă măsură de susținere a natalității luată vreodată în țara noastră în context de acces neîngrădit la contracepție și întreruperea sarcinii. Acest calificativ nu poate fi nici omis și nici subestimat. Cunoașterea caracteristicilor economice, sociale, culturale și demografice ale femeilor și cuplurilor beneficiare ale acestei măsuri începând cu anul intrării î vigoare (2003) ar fi putut furniza informații esențiale asupra unui mecanism extrem de complex și încă neelucidat pe deplin în literatura demografică și demo-economică internațională – luarea deciziei de a avea copii în funcție de astfel de caracteristici. Din păcate, nu sunt disponibile date asupra distribuției pe vârste a mamelor, stare civilă, nivel de educație, etnie, mediu de rezidență, sector public și privat, categorie profesională, rangul copilului adus pe lume, condiții de locuit, planificare familială și nici distribuția mamelor (cuplurilor) având indemnizație după nivelul corelat al venitului net înainte de nașterea copilului și nivelul indemnizației (pentru cele mai multe dintre aceste date situația este: “Nu se colectează aceasta informație” / “Nu există informația în Safir”/“Nu este relevantă informația”). Putem însă cunoaște unele dintre particularitățile efectelor măsurii după câteva caracteristici ale femeilor din mediul urban care au adus pe lume copii în anii 2003-2015 folosind datele anuale ale Institutului Național de Statistică asupra născuților (vii), date disponibile și generoase în caracteristici. Este vorba de date asupra distribuției născuților din cele două medii după trei caracteristici semnificative ale mamei: categoria ocupațională (statut profesional), nivel de instruire și stare civilă. Am adăugat rangul născutului. Mamele beneficiare ale indemnizației (salariate în mare măsură) se află net preponderent în mediul urban. Am arătat deja succint (în figurile 1 și 2) marile schimbări survenite în numărul născuților având mame salariate și casnice și în cele două medii după anul 2002, odată cu aplicarea măsurii concediului și indemnizației.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro