Skip to content

Anne Hathaway afirmă că a fost șocată că a rămas însărcinată din nou

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Anne Hathaway a vorbit deschis despre sarcina sa, îndrăgita actriță americană folosind o analogie din sport pentru a ilustra cât de surprinsă a fost că a rămas însărcinată pentru a treia oară, relatează The Daily Beast.

Hathaway, în vârstă de 43 de ani, a anunțat luna trecută că este însărcinată cu al treilea copil pe care îl va avea cu Adam Shulman, un designer de bijuterii și producător de film în vârstă de 45 de ani.

Actrița premiată cu Oscar pentru interpretarea sa în filmul „Les Misérables” din 2012 și-a anunțat vestea cea mare pe 19 iunie, într-un mesaj publicat pe Instagram care s-a viralizat rapid.

În emisiunea „Late Night with Seth Meyers”, prezentatorul TV a întrebat-o pe Hathaway cum se simte la gândul că „își mărește familia cu încă un copil”.

Anne Hathaway și-a descris viitorul copil ca un „buzzer-beater”

„Doamne, este minunat. Este minunat”, a răspuns actrița. „Adică, știam ce facem, dar am fost atât de șocați că a funcționat”, a adăugat ea. Apoi a folosit o analogie din baschet pentru a-și exprima încântarea că a rămas însărcinată înainte de instalarea menopauzei.

„Am fost atât de șocați că s-a întâmplat așa, încât îi spunem acestuia ‘buzzer-beater’”, a glumit ea, râzând. „Ați reușit chiar înainte de expirarea timpului!”, i-a răspuns Meyers.

„Buzzer-beater” se referă la un coș înscris chiar înainte de sunetul sirenei care marchează sfârșitul meciului sau al reprizei.

Anne Hathaway, alături de regizorul Christopher Nolan și Matt Damon la avanpremiera din SUA a filmului „Odiseea”, FOTO: Lev Radin / Sipa USA / Profimedia

Sarcina lui Hathaway la 43 de ani vine după ce mai multe celebrități au anunțat că vor deveni mame la vârste mai înaintate. Natalie Portman, în vârstă de 44 de ani, a dezvăluit în aprilie că este însărcinată cu primul copil pe care îl va avea împreună cu noul său partener, muzicianul francez Tanguy Destable.

Cameron Diaz, în vârstă de 53 de ani, a adus pe lume al treilea copil alături de soțul ei, Benji Madden, în luna mai.

Hathaway s-a alăturat unui club tot mai mare de actrițe care au devenit mame după vârsta de 40 de ani

Hathaway și Portman s-au alăturat astfel unei liste lungi de celebrități care au avut copii după vârsta de 40 de ani: Halle Berry a născut la 47 de ani, Christie Brinkley la 44 de ani, iar Nicole Kidman la 41 de ani.

Hathaway și Shulman, care s-au căsătorit în 2012, au devenit părinți pentru prima dată patru ani mai târziu, când s-a născut fiul lor, Jonathan Rosebanks Shulman. Al doilea lor copil, Jack Shulman, s-a născut în 2019.

Actrița se află în plin turneu de promovare a filmului „Odiseea”, regizat de Christopher Nolan, în care o interpretează pe Penelopa, regina Itacăi și soția lui Ulise. Pe covorul roșu și în interviuri, ea și-a etalat silueta de gravidă tot mai vizibilă.

În aprilie, în perioada lansării filmului „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, actrița și-a ținut sarcina secretă deoarece „și-a dorit ca atenția să rămână concentrată asupra proiectului”, a declarat o sursă pentru revista People.