Sari direct la conținut

Ar trebui ca România să dea Ucrainei un sistem Patriot? Ce răspunde ambasadoarea SUA la București

HotNews.ro
Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România , Foto: Hotnews
Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România , Foto: Hotnews

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a declarat joi seară la Antena3 că preşedintele Joe Biden a cerut aliaţilor să ofere mai mult sprijin pentru apărare aeriană Ucrainei, dar nu ar cere „niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate”. Decizia de a oferi sau nu sistemul Patriot Ucrainei trebuie luată de România. Kavalec a mai afirmat că se discută şi despre alte măsuri care pot fi luate pentru „a mai reduce îngrijorarea în legătură cu dronele care au ajuns pe teritoriul ţării dinspre Ucraina”, scrie News.ro.

Kathleen Kavalec a fost întrebată joi seară la Antena 3 dacă ar trebui ca România să dea Ucrainei un sistem Patriot, în contextul apelurilor repetate făcute de Kiev.

„Preşedintele Biden a cerut tuturor aliaţilor să se gândească ce ar mai putea face pentru a ajuta Ucraina în ceea ce priveşte apărarea aeriană şi mai multe ţări analizează posibilităţile. Noi şi ucrainienii am aprecia orice poate face în plus oricine. Desigur, nu am cere niciunei ţări să-şi pună în pericol propria securitate (…) Deci este ceva ce România trebuie să decidă dacă poate aduce această contribuţie”, a spus ea.

Ambasadoarea SUA a afirmat, de asemenea, că „Statele Unite au fost, mai ales în ultimii ani, foarte activi în susţinerea modernizării apărării aeriene a României, inclusiv prin noi capacităţi de apărare, care includ şi sistemele Patriot”.

„Continuăm să discutăm despre modul în care putem creşte capacitatea de apărare a României, ca partener şi ca membru NATO. Cred că, dacă ar fi să comparăm cu începutul războiului, am triplat numărul de trupe prezente aici, în România, ca parte a efortului de rezistenţă şi apărare şi discutăm ce alte sisteme pot fi puse la dispoziţie pentru a mai reduce îngrijorarea pe care o aveţi în legătură cu dronele care au ajuns în trecut pe teritoriul ţării dinspre Ucraina”, a spus ea.

„Deci continuăm discuţiile legate de modul în care putem ajuta la întărirea şi îmbuntăţirea conştientizării riscurilor, dar şi a capacităţii de apărare”, a adăugat ambasadoarea SUA la Bucureşti.

CSAT este aşteptat să decidă dacă România va oferi sau nu Ucrainei un sistem Patriot.

Recent însă, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, la Zărneşti, că nu acceptă „sub nicio formă ca România să rămână fără apărare antirachetă şi fără apărare antiaeriană”.

Şeful statului a mai spus că „în măsura în care se cedează ceva, trebuie România să primească altceva„, „altfel, nu se va face nimic”.

Acesta a adăugat că nu are un orizont de timp pentru convocarea CSAT, care trebuie să ia decizia, „fiindcă aceste discuţii sunt purtate de cei din Ministerul Apărării şi durează un timp”.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, de asemenea, că sistemul este indispensabil pentru România.

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, fost şef al Statului Major al Apărării şi fost ministru al Apărării a declarat, de asemenea, că România a achiziţionat patru sisteme Patriot, din care unul este operaţional 100%.

„Celelalte trei sunt în România, dar sunt mai multe faze de operaţionalizare şi până în momentul în care nu se finalizează întreg procesul tehnic, sistemul nu poate fi considerat operaţional”, a afirmat Ciucă.

Urmărește LIVE ultimele evoluții ale războiului din Ucraina

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro