Arbitrajul – posibilă soluție pentru rezolvarea disputelor din interiorul companiilor
Marea majoritatea a litigiilor arbitrale pun față în față două societăți (comerciale) și ridică probleme ce țin de executarea unui contract. Pe de altă parte, litigiile intra-societare ajung foarte rar sau deloc în fața instanțelor arbitrale din România.
Ce sunt litigiile intra-societare? Prin litigii intra-societare se înțeleg disputele dintre asociații societății și dintre aceștia și societate. Includem în această categorie disputele privind anularea hotărârilor adunărilor generale ale societăților, acțiunile privind anularea și dizolvarea societăților, acțiunile în retragerea sau în excluderea asociaților, acțiuni privind dreptul de control și de informare al asociatului ne-administrator etc. Astfel de litigii intra-societare – sau unele dintre ele – sunt des întâlnite pe rolul instanțelor de drept comun.
Reticența în a recurge la arbitraj, în cazul unor astfel de dispute, derivă din incertitudinea cu privire la posibilitatea soluționării acestora prin intermediul unui tribunal arbitral. România este în continuare o jurisdicție refractară la soluționarea prin arbitraj a litigiilor intra-societare, deși o mai mare deschidere spre arbitraj a acestor tipuri de litigii ar avea mai multe consecințe benefice pentru părțile în litigiu.
Alegând calea arbitrajului, asociații își vor soluționa litigiul (i) de către un tribunal arbitral compus potrivit voinței lor, (ii) într-un climat al confidențialității dosarului cauzei și al dezbaterilor, (iii) potrivit unor reguli procedurale flexibile, (iv) pe baza unui calendar agreat de toate părțile și într-un termen previzibil, (vi) printr-o sentință arbitrală definitivă, susceptibilă de a fi atacată doar pe calea acțiunii în anulare.
Vom lua exemplul acțiunii în excludere pentru a susține concluzia că o astfel de acțiune este arbitrabilă.
Ce este excluderea? Excluderea este o măsură extremă ce poate fi luată în cazul asociaților societăților în care contează și calitățile personale ale asociaților. În această categorie de societăți în care contează elementul personal intră și societățile cu răspundere limitată (cea mai întâlnită formă de societate). Cazurile în care se poate solicita excluderea sunt limitativ prevăzute la art. 222 (1) din Legea societăților nr. 31/1990, însă de interes este cel de la art. 222 (1) lit. d) respectiv atunci când asociatul administrator comite fraudă în dauna societății, se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Inițiativa formulării unui proces de excludere poate aparține societății, dar numai pe baza unei hotărâri a adunării generale a asociaților, fie de către orice alt asociat al societății. În oricare dintre cele două situații anterior menționate, cererea în excluderea asociatului acuzat de fraudă poate fi dedusă arbitrajului spre soluționare.
Cu titlu de regulă, litigiile dintre persoane private pot fi soluționate prin arbitraj, cu excepția:
(i) disputelor ce privesc drepturi de care persoanele nu pot dispune (*), precum dreptul la nume, drepturile ce privesc starea civilă
(ii) materiile de drept excluse prin lege de la arbitraj, spre exemplu materia relațiilor de familie.
Așadar, niciuna dintre situațiile de excepție amintite nu este întâlnită în cazul acțiunii în excludere.
În primul rând, procesul de excludere privește drepturi asupra cărora părțile pot dispune. Atât societatea, cât și asociatul care solicită excluderea pot decide cu privire la soarta acțiunii lor în excludere și, după caz, pot încheia o tranzacție, pot renunța la judecata cererii sau la dreptul pretins.
În al doilea rând, litigiile intra-societate nu sunt rezervate exclusiv instanțelor judecătorești. Este adevărat că Legea societăților nr. 31/1990 prevede la articolul 223 (1) că excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat, însă această prevedere este destinată numai pentru a arată că excluderea nu operează de drept – înseamnă că trebuie să fie rezultatul un proces.
Dacă asociații nu se înțeleg asupra ivirii cazului de excludere, atunci disputa dintre asociați trebuie soluționată printr-un proces. Acest proces poate fi soluționat de către instanțele judecătorești sau de către un tribunal arbitral, dacă părțile aleg calea arbitrajului.
În al treilea rând, faptul că în anumite litigii de excludere s-ar discuta dacă asociatul administrator a comis fapte ce reprezintă fraude nu reprezintă un impediment. În acțiunea în excludere nu se discută acuzații penale, ci se realizează numai o analiză din perspectivă civilă, respectiv dacă faptele puse în sarcina asociatului există și dacă da, în ce măsură aceste fapte reprezintă fraudă civilă.
În fine, soluționarea acțiunii în excludere prin arbitraj nu este împiedicată de caracterul său nepatrimonial. Actualul cod de procedură civilă a lărgit sfera litigiilor susceptibile de soluționare prin arbitraj și a renunțat la cerința necesității caracterului patrimonial al litigiului existentă în vechiul cod de procedură civilă, astfel că toate litigiile, indiferent de caracterul bănesc sau nu, pot, ca regulă, să fie soluționate prin arbitraj.
Cum se recurge la arbitraj? Asociații au posibilitatea de a recurge la arbitraj fie prin inserarea unei clauze arbitrale în cuprinsul actului constitutiv, fie prin încheierea unui compromis. Diferența dintre clauza arbitrală și compromis constă în faptul că prima se referă la litigiile viitoare ce se vor naște din actul constitutiv, pe când compromisul vizează acordul părților pentru ca o neînțelegere deja ivită să fie soluționată pe calea arbitrajului.
În concluzie, la acest moment nu există texte de lege care să împiedice soluționarea prin arbitraj a litigiilor intra-societare. Eliminarea incertitudinii juridice cu privire la caracterul arbitrabil al acestei categorii de litigii este benefică în primul rând pentru asociații societăților cu răspundere limitată care, pentru soluționarea disputelor dintre ei, vor putea să beneficieze avantajele conferite de procedura arbitrală.
*Libertatea de a dispune este definită la art. 12 din Codul Civil
Un articol semnat de Daniel Aragea, Partner – daragea@stoica-asociatii.ro – STOICA & Asociații