Atac uriaș, cu 370 de drone, asupra regiunii Moscova. Ucrainenii au început să lovească depozitele Wildberries, „emagul” rusesc
Armata ucraineană a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un mare atac cu drone asupra regiunii Moscovei, dar și în alte regiuni rusești, potrivit Kyiv Independent, AFP și Ruters.
- Printre ținte au fost și două centre logistice principale ale Wildberries, cel mai mare retailer online din Rusia, dintre care unul din orașul Elektrostal de lângă Moscova, unde un om a murit și 37 au fost răniți.
- Celălalt mare depozit al „emagului rusesc” atacat a fost cel din Kotovsk, regiunea Tambov, unde bilanțul este de 7 morți și 24 de răniți, potrivit autorităților locale.
- Zelenski a explicat ulterior cele două motive pentru care Ucraina a lovit depozitele „emagului” rusesc.
- Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, a afirmat că peste 370 de drone ucrainene au fost lansate către regiunea Moscovei, dintre care 64 au fost doborâte în timp ce se apropiau de capitală.
Atacul aerian ucrainean a declanșat un incendiu de proporții la un depozit „Wildberries” din orașul Elektrostal de lângă Moscova.
💥 Moscow: Ukrainian drones blew up the 2nd largest Wildberries warehouse in Russia in the Moscow suburb of Elektrostal, 33 miles east of the Kremlin. pic.twitter.com/AQZfq7NEcV
— Igor Sushko (@igorsushko) July 18, 2026
Potrivit guvernatorului Andrei Vorobiov, o persoană a murit și 37 de persoane au fost rănite în această lovitură.
Wildberries este de departe cel mai mare retailer online din Rusia, fiind prezent și în alte țări din jur. Amploarea pagubelor provocate nu a fost clară imediat.
A fost lovit și depozitul Wildberries din Tambov
Atacul asupra depozitului Wildberries de lângă Moscova a fost al doilea de peste noapte care a vizat marele retailer online.
Un atac similar a lovit un depozit Wildberries din orașul Kotovsk, din regiunea rusă Tambov, ceea ce sugerează că ucrainenii au început să atace o nouă categorie de ținte, cea a logisticii comerțului online din Rusia.
„Șapte angajați din tura de noapte au fost uciși când drone inamice au lovit un centru logistic al Wildberries”, a scris pe Telegram guvernatorul Evgheni Pervyshov, precizând că atacul din Kotovsk a provocat și 24 de răniți.
„28 de vehicule aeriene fără pilot au fost doborâte în timp ce se apropiau. Dacă și-ar fi atins obiectivul, numărul victimelor civile ar fi putut fi mult mai mare”, a adăugat el.
Wildberries Sorting Center on Fire in Kotovsk, Tambov 🔥 after last night's Ukrainian attack 🔥! Slowly, the russian terrorists started to properly feel on their skin the war they've started 🔥 pic.twitter.com/cVxqjf4xwm
— Clown (@DanaSLJL) July 18, 2026
Tatyana Kim, cofondatoare și directoare generală a Wildberries, a declarat că a fost o „noapte îngrozitoare” atât pentru Rusia, cât și pentru companie.
Atac și la un depozit petrolier
Fotografiile și videoclipurile postate pe rețelele sociale de către locuitorii din zonă par să arate un fum negru dens ridicându-se de la un depozit de petrol din orașul Noginsk, situat la aproximativ 50 de kilometri est de Kremlin.
More from Noginsk pic.twitter.com/gVx8bc4KVv
— Exilenova+ (@Exilenova_plus) July 18, 2026