Atacul cu rachete lansat de Iran asupra Israelului „de două ori mai mare ca amploare” decât cel din aprilie – Pentagon / Teheranul a folosit pentru prima dată rachete hipersonice Fatah
Teheranul a lansat marți seară 180 de rachete asupra Israelului, iar amploarea acestui atac a fost de două ori mai mare față de cea a atacului din luna aprilie, conform Pentagonului. Pentru prima dată, Teheranul a folosit rachete hipersonice Fatah, a transmis televiziunea iraniană, citată de The Guardian.
Armata israeliană (IDF) a calculat că aproximativ 180 de rachete balistice au fost lansate marți din Iran asupra Israelului.
În 14 aprilie, într-o sâmbătă noapte, Iranul a lansat peste 300 de drone și rachete către Israel, în primul său atac direct asupra statului israelian. Dar armele trase acum de Iran au făcut barajul general mult mai puternic decât la atacul de primăvară, scrie The Guardian.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Patrick Ryder, a declarat că atacul Iranului a fost „de două ori mai mare ca amploare decât ceea ce s-a văzut” în aprilie. „Nu lansezi atât de multe rachete către o țintă fără intenția de a lovi ceva. La fel ca data trecută, intenția lor este de a provoca distrugere”, a afirmat oficialul american.
Iranul a folosit pentru prima dată rachete balistice Fatah
Televiziunea de stat iraniană transmite că armata iraniană a folosit pentru prima dată în atacul de marți rachete hipersonice Fattah asupra Israelului, scrie The Guardian.
Conform sursei citate, apărarea israeliană, ajutată de SUA, a interceptat în mare măsură rachetele înainte ca acestea să facă pagube semnificative sau să rănească pe cineva la sol, în timp ce israelienii s-au adăpostit în sunetul sirenelor de raid aerian.
Agenția de știri Tasnim, care este asociată cu Corpul Gărzii Revoluționare Islamice din Iran, scrie că Iranul a folosit rachete Fattah în atacul său asupra Israelului.
Ce sunt rachetele Fatah, primele rachete hipersonice ale Iranului
Rachetele Fatah sunt primele și singurele rachete balistice hipersonice de care dispune Iran.
Prezentată oficial în 2023, Fatah-1 este prima rachetă hipersonică produsă de Iran. Conform informațiilor dinsponibile public la momentul actual, racheta balistică Fatah-1 are o rază operațională de circa 1.400 de kilometri și poate atinge o viteză de 13-15 Mach ( de 13-15 ori mai mare decât viteza sunetului). Focosul are o greutate de aproape 400 de kg.
Potrivit oficialilor iranieni care au prezentat noua rachetă, aceasta ar fi capabilă să manevreze atât în interiorul, cât și în exteriorul atmosferei Pământului pentru a evita sistemele de contracrarare antiaeriană.