Autocratul Micului Bizant rosu: Mitul Gheorghiu-Dej

Bolsevic pana in maduva oaselor, Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) a fost principalul artizan al sistemului stalinist din Romania. Lipsit de cultura marxista, dar un leninist prin instinct, Gheorghiu-Dej a lasat in urma o mostenire insangerata, plina de intrigi, vendete, persecutii si crime in masa. In 1956, Dej spunea ca Imre Nagy, liderul Revolutiei Maghiare “ar trebui spanzurat de limba”. Canalul Dunare-Marea Neagra, proiectul faraonic initiat de Dej spre a-i face placere lui Stalin, a fost groapa comuna a elitelor politice si intelectuale romanesti. Rivalitatea personala cu Lucretiu Patrascanu s-a soldat cu asasinarea acestuia in urma unei inscenari judiciare. Pe Ana Pauker, alta comunista fanatica, a lichidat-o politic in iunie 1952. A fost un militant inflexibil, lipsit de ezitari ori remuscari, un stalinist de tipul Ulbricht, Thorez sau Novotny, a carui despartire de Moscova a reprezentat de fapt sansa supravietuirii sale politice in conditiile dezghetului hrusciovist de dupa “Raportul Secret” (februarie 1956). Am scris pe larg despre personalitatea sa, despre cariera sa in secta ilegala comunista si despre responsabilitatea sa in actiunile criminale de dupa 1944, in cartea mea “Fantoma lui Gheoprghiu-Dej” (Humanitas, 2008). Regimul Dej a fost o mitocratie, un sistem bazat pe suprematia unor naratiuni justificatoare plasmuite in functie de interesele echipei hegemonice. A fost, fireste, ceea ce istoricul Martin Malia a numit, referindu-se la URSS, o partocratie ideocratica. Dej a domnit ca lider absolut al unei tiranii oligarhice. Era conducatorul suprem inconjurat de locotenenti loiali. Dupa 1960, cei noua membri ai Biroului Politic apareau drept inamovibili.

Pentru Gheorghiu-Dej si membrii echipei sale, mitul grevelor muncitorilor ceferisti si petrolisti era unul menit sa le fondeze si sa le intareasca pretentia de a fi exponentii proletariatului romanesc. Ascensiunea grupului Dej a fost de fapt una prin care periferia a castigat batalia impotriva celor care se aflau, gratie relatiilor privilegiate cu Moscova ori vechimii in miscarea comunista, pe pozitii mai influente ori mai vizibile. Tema este insa mai larga si priveste relatiile dintre Dej si ilegalisti ori, si mai profund, deficitul cronic de legitimitate in structurile supreme ale comunismului romanesc.

Citeste articolul complet si comenteaza pe Contributors.ro