Sari direct la conținut

Autostrada „Unirii” A8: Primul tronson montan, scos la licitație / 32 de kilometri din care jumătate sunt poduri și tuneluri

HotNews.ro
Autostrada „Unirii” A8: Primul tronson montan, scos la licitație / 32 de kilometri din care jumătate sunt poduri și tuneluri
Pod pe autostradă în zona montană / Sursă: dotshock | Dreamstime.com

Primul lot al secțiunii montane Sărățeni-Pipirig de pe traseul Autostrăzii ,,Unirii” A8, a fost scos la licitație prin transmiterea la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, anunță Compania de Investiții Rutiere (CNIR).

Lungimea lotului 1 C Sărățeni-Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita, este de 32 km, iar durata de realizare de 54 de luni din care 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuție.

Pentru acest lot vor fi proiectate următoarele lucrări:

  • 39 poduri și pasaje
  • 3 tuneluri unidirecționale
  • 4 polate
  • 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte)

„Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de 16 kilometri reprezentând 50% din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1736 metri (pasajul peste DN 13 A și Calea Ferată, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri. Pe traseul lotului 1 C sunt prevăzute două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) cu 12 spații de încărcare pentru mașini electrice”, anunță CNIR.

Lotul Sărățeni-Joseni va avea și descărcări provizorii pentru a asigura funcționarea independentă, mai transmite compania.

Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție este de aproximativ 6 miliarde de lei, potrivit surselor HotNews.ro

Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru lotur :

  1. Lotul 1 C Sărățeni-Joseni (32,4 km.)
  2. Lotul 1 D Joseni-Ditrău (14,4 km.)
  3. Lotul 2 A Dirău-Grințieș (37,9 km.)
  4. Lotul 2 B Grințieș-Pipirig (31,5 km.

„Toate cele patru loturi dintre Sărățeni și Pipirig vor fi în procedură de licitație până la finalul lunii noiembrie”, transmite CNIR.

O autostradă cu zeci de tuneluri

Pe traseul celor patru loturi din județele Mureș, Harghita și Neamț sunt prevăzute 38 de tuneluri și 183 de poduri, pasaje și viaducte. Termenele de realizare sunt de 54 luni (14 luni proiectare și 40 luni execuție) pentru loturile 1 C, 2 A și 2 B, iar pentru Lotul 1 D de 34 de luni (10 luni proiectare și 24 execuție).

Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport (2021-2027), transmite CNIR.

Autostrada A8 – În ce stadiu sunt celelalte tronsoane

Pe Autostrada A8 Tg Mureș – Tg Neamț două loturi, cele de capăt, sunt deja contractate și se află în etapa de proiectare, iar un alt lot de lângă Tg Neamț spre zona montană este în prezent scos la licitație.

Mai exact tronsonul Tg Mureș – Miercurea Nirajului (24,4 km), CNAIR a semnat contractul în luna februarie cu antreprenorul turc NUROL INSAAT VE TICARET A.S.

Pentru tronsonul Tg Neamț (Leghin) – Moțca (DN2), în lungime de aproape 30 de km,  contractul cu UMB s-a semnat la finalul lunii septembrie 2023.

Pentru lotul de 19,3 km de la Leghin la Pipirig, licitația a fost lansată în mai 2024 și, deocamdată, nu a fost finalizată. Pe acest tronson vor fi realizate 7 tuneluri.

Pentru tronsonul A8 de la Tg Neamț la Iași, abia recent a fost avizat Studiul de Fezabilitate. Autostrada va avea 93 de kilometri și un cost estimat la peste 5 miliarde de euro. De-a lungul traseului vor fi realizate nu mai puțin de 14 tuneluri.

Detalii mai jos:

Sursă imagine: ID 304069659 © dotshock | Dreamstime.com

INTERVIURILE HotNews.ro