„Avem nevoie de drone interceptoare, nu atacăm pe nimeni!” Ministrul Apărării dă primele detalii despre cum vrea România să producă drone în comun cu Ucraina
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat joi la Palatul Victoria că România este în discuții pentru crearea unui joint-venture cu Ucraina pentru producția de drone de interceptare. „Vrem capabilități pentru apărare, noi nu atacăm pe nimeni și asta vrem să fie clar”, a precizat ministrul.
Ministrul Apărării a subliniat joi la Guvern faptul că, în contextul războiului declanșat de Rusia, Ucraina a fost forțată să inoveze rapid în acest domeniu pentru a-și apăra cetățenii și teritoriul, fiind acum unul dintre liderii mondiali în producția de drone.
Un joint-venture între una din companiile românești și una din companiile ucrainene
Acesta a menționat că a avut discuții pe acest subiect acum o lună și ceva când a fost la Kiev, apoi discuții telefonice, inclusiv săptămâna trecută cu responsabilul de cooperare industrială din Ministerul Apărării din Ucraina.
„Urmează să semnăm o scrisoare de intenție și apoi niște pași ulteriori până vom ajunge să facem un joint-venture între una din companiile românești și una din companiile ucrainene. Obiectivul este să finanțăm pe SAFE un proiect de producție de drone. Termenele în SAFE sunt final de noiembrie pentru lista de proiecte și apoi luna mai 2026 pentru semnarea contractelor. Deci sunt discuții în curs și dorim să finalizăm aceste discuții cu un joint-venture concret între România si Ucraina”, a spus Moșteanu.
„Aș fi hazardat să spun câte drone ne trebuie”
Ministrul Apărării a fost întrebat de jurnaliști dacă există vreo simulare la nivelul MApN privind necesitățile de drone în cazul unei agresiuni, în contextul în care UE are în vedere să ridice un „zid al dronelor” de-a lungul frontierei sale de est.
„Zidul de drone este o propunere a Comisiei Europene care deocamdată nu e materializată în niciun fel. Am avut o primă discuție vinerea trecută cu comisarul Kubilius (n.a Andrius Kubilius – comisarul european pentru apărare și spațiu) și cu miniștrii Apărării de pe flancul de est. Toți am cerut un nou instrument sub formă de grant și o colaborare rapidă pentru a crește capacitatea de apărare anti-aeriană. Vrem capabilități pentru apărare, noi nu atacăm pe nimeni și asta vrem să fie clar. Cele mai multe drone care se fac in acest moment sunt de atac. Noi avem nevoie de drone interceptoare, un tip de drone care este încă în dezvoltare”, a spus acesta.
Potrivit acestuia, „Ucraina si-a propus o țintă ca până la sfârșitul anului să aibă o rata de succes de 65% cu aceste drone interceptoare împotriva dronelor rusești”.
„E un proces de dezvoltare industrială care e în curs și care va continua într-un ritm rapid în lunile și anii următori. Ideea că știe cineva de acum câte drone ne trebuie..aș fi hazardat să spun asta. Vrem să fim parte și vom fi parte din soluția la această problemă”, a mai spus ministrul Apărării.
„Este strategic ca flancul estic să fie mai bine protejat”
Informația că România speră să înceapă rapid pe teritoriul său producția de drone defensive împreună cu Ucraina, destinate atât uzului intern, cât și aliaților din Uniunea Europeană și NATO, a fost comunicată de șefa diplomației române, Oana Țoiu, într-un interviu acordat agenției de presă Reuters și publicat marți, 30 septembrie.
Țoiu a precizat că discuțiile cu Ucraina au început înainte de seria din ultimele săptămâni de încălcări ale spațiului aerian din regiunea flancului estic al Alianței Nord-Atlantice, cu drone și avioane, incursiuni pe care țările din această zonă le-au atribuit Rusiei.
„Considerăm că este strategic ca flancul estic să fie mai bine protejat, în special în ceea ce privește apărarea aeriană. Așadar, ceea ce facem în această direcție este să creăm parteneriatele necesare, de exemplu, cu Ucraina, pentru a construi drone defensive pentru viitor”, a spus ministrul român de Externe.
„Credem în capacitatea noastră de a transforma acest lucru în realitate rapid”, a adăugat ea, în marja reuniunii anuale a liderilor mondiali de la Adunarea Generală a ONU, care s-a încheiat luni.
Tensiunile cu Moscova s-au intensificat în ultimele săptămâni, Estonia acuzând Rusia că a trimis avioane de luptă în spațiul său aerian, iar avioanele NATO au doborât drone deasupra Poloniei.
România a anunțat, de asemenea, că avioanele sale au fost pe punctul de a doborî o dronă care a intrat în spațiul său aerian.
Rusia a transmis că nu a vizat niciodată țările UE sau NATO și că nu are intenția de a face acest lucru în viitor.
