Profesor universitar, despre o nouă „axă a răului”: „Indiferenţa la atacul rus din 2014 şi la programul nuclear iranian au grăbit consolidarea ei”
„Trăim un timp al confruntării, unul ce aboleşte graniţele şi antrenează naţiunile în războaie şi tragedii. Trăim clipele în care tot ceea ce părea dispărut în deceniile din urmă reapare, crescut ca o tumoră canceroasă”, scrie pe Contributors.ro Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti
La un an de la pogromul genocidar din 7 octombrie 2023, Iranul a traversat un alt Rubicon, atacând Israelul cu rachete balistice. Pe frontul din Ucraina, în pofida rezistenţei eroice a soldaţilor de la Kiev, un alt oraş strategic este în mâinile agresorilor ruşi. Iată semnele care ilustrează, dramatic, capacitatea alianţei ce regrupează China comunistă, Rusia, Iranul şi Coreea de Nord de a ameninţa ordinea internaţională: revizionismul este ideologia ce uneşte această „axă a răului”.
În cele din urmă, dacă abandonăm iluziile şi naivitatea, putem întrevedea coerenţa peisajului pe cale de a se contura. În spaţii geografice diferite, cu mijloace complementare, statele din această axă acţionează spre a lichida instituţiile şi ordinea internaţională ivite după prăbuşirea URSS. Dincolo de ceea ce le desparte, tiraniile evocate sunt unite de vocaţia resentimentului. Ele readuc în politica globală strategiile şi rensibilităţile „războiului rece”. Spre a reveni la memorabilele judecăţi ale lui Raymond Aron, istoria este din nou în mişcare, iar vremea marilor decizii a sosit. Ezitările hrănesc dezastrele viitoare, în vreme ce pacifismul orb recompensează pe agresori.
Un timp al confruntării
Trăim, aşadar, un timp al confruntării, unul ce aboleşte graniţele şi antrenează naţiunile în războaie şi tragedii. Trăim clipele în care tot ceea ce părea dispărut în deceniile din urmă reapare, crescut ca o tumoră canceroasă: antisemitismul este, din nou, ideologia ce mobilizează şi invită la crime. Trăim un moment în care ipocrizia şi laşitatea domnesc, iar complicitatea este salutată ca prudenţă necesară.
Noua axă a răului a crescut în anii din urmă, iar indiferenţa la atacul rus din 2014 şi la programul nuclear iranian au fost factorii care au grăbit consolidarea ei. Naţiunile europene au încurajat, prin pacifismul lor suicidar, înarmarea Rusiei. Simbioza economică a permis ajutorul fără de care regimul de la Moscova nu ar fi fost capabil de invazia din 2022. Politicieni precum Barack Obama şi Angela Merkel poartă responsabilitatea tragediilor de acum- alegerile lor au fost dominate de un sens fatidic al conciliatorismului.
Erorile administraţiei Biden, dintre care retragerea catastrofală din Afghanistan este episodul cel mai dramatic, au reprezentat fundalul pe care se joacă drama de acum .Preşedintele american şi colaboratorii săi au mers fără ezitare în direcţia sprijinirii Ucrainei, dar propriile inconsecvenţe şi tensiunile partizane au împiedicat aplicarea unei politici a fermităţii. Slăbiciunea Statelor Unite a subminat posibilitatea descurajării. Bilanţul Preşedintelui Biden este, din acest punct de vedere, unul departe de a fi încurajator, spre a recurge la formule eufemizante.
Anii de după 2022, marcaţi de atacul criminal al Rusiei şi de asaltul iranian împotriva Israelului, trebuie să fie ani de învăţare şi de pregătire. Eşecurile din trecut trebuie să invite la un examen de luciditate critică. Amânările, pacifismul şi izolaţionismul nu sunt o alternativă, ci doar doar dovada unei înfrângeri.
Împiedicarea, cu orice preţ, a Iranului de a avea acces la arma nucleară devine dezideratul care nu mai poate fi ignorat. Atacurile din 2024 ne indică un potenţial de agresivitate imposibil de subestimat: Iranul este o formidabilă ameninţare la adresa lumii noastre. Solidaritatea cu Israelul este solidaritatea cu valorile noastre fondatoare.
INTERVIURILE HotNews.ro