BAC 2019 Examenele scrise la Bacalaureat încep pe 1 iulie, prevede calendarul de BAC 2019 în discuție la Ministerul Educației. Elevii cer dotarea sălilor de examen cu aer condiționat
Calendarul examenului de Bacalaureat 2019 este în discuție, în acest moment, la Ministerul Educației. Potrivit surselor HotNews.ro, varianta aflată în dezbatere în Comisia de dialog social este următoarea: examenul scris de Limba și literatura română – pe 1 iulie 2019, Matematică și Istorie – pe 3 iulie 2019, iar proba la alegere pe 4 iulie 2019. Parte dintre elevi și studenți critică, însă, planificarea examenelor scrise în cea mai călduroasă lună din an. „Este inuman să dai BAC-ul în iulie”, a declarat pentru HotNews.ro fostul președinte al Elevilor din Constanța, care cere Ministerului Educației ca, împreună cu autoritățile locale, să doteze sălile de examen cu aparate de aer condiționat.
Calendarul examenului de Bacalaureat 2019 a intrat în discuțiile finale, la Ministerul Educației, iar mâine este ultima zi în care poate fi aprobat. HotNews.ro a intrat în posesia variantei în discuție în aceste momente, cu următoarea structură:
Calendar BAC 2019 în discuție la Ministerul Educației
Sesiunea iunie-iulie 2019
27 – 31 mai 2019Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
31 mai 2019Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
3 – 4 iunie 2019Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
5 – 6 iunie 2019Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019Evaluarea Competențelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
1 iulie 2019 Limba și literatura română – proba Ea) – probă scrisă
2 iulie 2019 Limba și literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – probă scrisă
8 iulie 2019 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019 Afișarea rezultatelor finale
* Candidații de altă confesiune decât cea ortodoxă, care, în data de 10 iunie 2019, sărbătoresc Rusaliile, pot fi programați pentru susținerea probei D în datele de 7 și 11 iunie 2019
Elevii cer ca Ministerul Educației să doteze cu aer condiționat sălile de examen
Alexandru Manda
Foto: Facebook
Contactat de HotNews.ro, Constantin-Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, a declarat că nu este de acord cu decalarea probelor scrise de la Bacalaureat până în luna iulie. „Această dată presupune pentru elevi un disconfort din punct de vedere termic. Este inuman să dai BAC-ul în iulie, vă spun din perspectiva cuiva care a dat recent Bacalaureatul„, a afirmat Manda.
„În primul rând, eu reclam disconfortul termic pe care un elev de clasa a XII-a îl are, dacă susține examenul în iulie. Dacă Ministerul Educației are de gând să planifice examenele așa, atunci să le dăm elevilor și ceva complementar, pentru a asigura în sălile de examen condițiile prielnice. Împreună cu autoritățile locale, Ministerul Educației să doteze sălile de examen, în mod obligatoriu, cu aparate de aer condiționat„, a declarat pentru HotNews.ro fostul președinte al Asociației Elevilor din Constanța.
Acesta a precizat că ar trebui “găsită o variantă astfel încât să nu fie afectată structura anului școlar în raport cu modul în care se duce la îndeplinire programa”, amintind că numărul de ore de școală este oricum afectat, în fiecare an, de suspendarea cursurilor în timpul iernii.
Calendar BAC 2019 în discuție la Ministerul Educației
Sesiunea august-septembrie 2019
15 – 19 iulie 2019Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
26 iulie 2019Înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
21 august 2019Limba și literatura română – proba Ea) – probă scrisă
22 august 2019Limba și literatura maternă – proba Eb) – probă scrisă
23 august 2019Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – probă scrisă
26 august 2019Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – probă scrisă
27, 28 august 2019Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
29 august 2019Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
30 august, 2 septembrie 2019Evaluarea Competențelor digitale – proba D
2-3 septembrie 2019Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
3 septembrie 2019Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
7 septembrie 2019Afișarea rezultatelor finale
Structura anului școlar 2018-2019
Semestrul I
Cursuri:luni, 10 septembrie 2018 – vineri, 21 decembrie 2018
Vacanță pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018
Vacanța de iarnă: sâmbătă 22 decembrie 2018 – duminică 13 ianuarie 2019
Cursuri: luni, 14 ianuarie 2019 – vineri, 1 februarie 2019
Vacanța intersemestrială:sâmbătă 2 februarie 2019 – duminică 10 februarie 2019
Semestrul al II-lea
Cursuri: luni, 11 februarie 2019 – vineri, 19 aprilie 2019
Vacanța de primăvară: sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică 5 mai 2019
Cursuri: luni, 6 mai 2019 – vineri, 14 iunie 2019
Vacanța de vară: sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019
Săptămâna Școala Altfel se va desfășura în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe o perioadă de 5 zile consecutive, la alegerea școlii. În ceea ce privește tezele, acestea trebuie susținute cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului, recomandă Ministerul Educației. Ministerul precizează că recuperarea cursurilor care au fost suspendate nu se poate face în timpul vacanțelor.
Excepție de la structura de mai sus fac elevii care în septembrie întră în clasa a VIII-a și a XII-a. Pentru liceenii care se pregătesc de Bacalaureat, anul școlar viitor se va încheia pe 31 mai 2019. Pentru clasa a VIII-a, școala se încheie pe 7 iunie 2019.
Citește și: