Barack Obama cere Phenianului sa renunte la "atitudinea agresiva"
Presedintele Barack Obama a cerut joi Coreii de Nord sa renunte la „atitudinea sa agresiva”, dar a dat asigurari ca Statele Unite se vor apara daca va fi necesar, in timpul unei intalniri la Casa Alba cu secretarul general al ONU Ban Ki-Moon, transmite AFP.
„Suntem amandoi de acord ca este timpul ca Phenianul sa puna capat acestui tip de atitudine agresiva pe care a adoptat-o si sa incerce sa coboare temperatura”, a declarat Obama, la finalul intrevederii cu Ban Ki-Moon in Biroul Oval.
„Nimeni nu vrea sa vada ca se produce un conflict in Peninsula Coreea, dar este important pentru Coreea de Nord, la fel ca si pentru toate celelalte tari din lume, sa respecte regulile de baza”, a adaugat presedintele american, referindu-se la amenintarile aproape zilnice ale regimului nord-coreean, proferate mai ales la adresa Statelor Unite si a Coreii de Sud.
„Vom continua sa incercam sa rezolvam o parte dintre aceste probleme intr-o maniera diplomatica, chiar daca, asa cum i-am mentionat secretarului general, Statele Unite vor lua toate masurile necesare pentru a-si proteja cetatenii si onora obligatiile in aliantele din regiune”, a subliniat Obama.
La randul sau, Ban Ki-Moon, care s-a declarat „profund preocupat de tensiunile existente in prezent in peninsula coreeana”, a facut apel la „tarile vecine, intre care si China, ce ar putea avea o influenta asupra Coreii Nord, sa-si exercite influenta pentru ca aceasta situatie sa fie rezolvata pasnic”.
Ban Ki-Moon, de nationalitate sud-coreeana, a salutat de asemenea „raspunsul cumpatat” al autoritatilor americane la declaratiile si actiunile intreprinse de regimul nord-coreean, precum si solidaritatea Washingtonului cu Seulul.
Coreea de Nord, care si-a multiplicat declaratiile belicoase in ultimele luni, a amplasat pe coasta sa de est doua rachete Musudan cu o raza de actiune teoretica de 4.000 km, dar care nu au fost testate niciodata.
Eventuala lor lansare ar putea avea loc in jurul datei de 15 aprilie sau ar putea coincide cu vizita la Seul, programata vineri, a secretarului de stat american John Kerry si a secretarului general al NATO Anders Fogh Rasmussen.