Sari direct la conținut

Bashar al-Assad se află în Rusia, a confirmat adjunctul lui Lavrov

HotNews.ro
Bashar al-Assad se află în Rusia, a confirmat adjunctul lui Lavrov
Bashar al-Assad și Vladimir Putin (Kremlin Press Office / Handout / AFP / Profimedia)

Preşedintele sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad se află în Rusia, a confirmat adjunctul ministrului de externe rus într-un interviu pentru NBC difuzat marţi, relatează AFP.

„Preşedintele Assad este în Rusia”, a declarat Serghei Riabkov pentru canalul american de televiziune, potrivit Agerpres.

Agenţiile de presă ruse au anunţat duminică, citând o sursă de la Kremlin, că Bashar al-Assad, aliat al Rusiei, şi familia sa se află la Moscova, după ce au părăsit Siria în urma ofensivei fulgeratoare a grupărilor rebele conduse de islamişti radicali, care au intrat în Damasc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Preşedinţia rusă a refuzat totuşi luni să confirme prezenţa pe teritoriul său a preşedintelui sirian înlăturat de la putere.

„Rusia acţionează aşa cum trebuie”

Rusia a intervenit militar din 2015 în sprijinul lui Bashar al-Assad în Siria, unde războiul a început în 2011 cu reprimarea brutală a manifestaţiilor pro-democraţie.

„Într-o astfel de situaţie, nu ar fi deloc bine să detaliez ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat, dar (domnul Assad) este în siguranţă”, a explicat Serghei Riabkov.

„Acest lucru arată că Rusia acţionează aşa cum trebuie într-o astfel de situaţie extraordinară”, a adăugat el.

Întrebat dacă Moscova îl va preda pe Bashar al-Assad în vederea unui proces la cererea poporului sirian sau a Curţii Penale Internaţionale (CPI), oficialul rus a răspuns că Rusia „nu este parte din tratatul care instituie CPI”.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro