Bătălia genetică între mame și tați ar putea fi responsabilă de anumite boli care apar în sarcină – STUDIU

Preeclampsia, diabetul gestational și nașterea prematură pot fi rezultatul unei bătălii care are loc în pântecele mamei: cea dintre genele materne și cele paterne. Și majoritatea ar putea fi prevenite dacă acest conflict ar fi monitorizat și controlat înainte să provoace daune. Cercetările recente sugerează că sarcina poate fi comparată cu un câmp de luptă în care genele moștenite de la mamă și cele de la tată se bat unele cu celelalte. Acest conflict genetic, deși natural și parte a dezvoltării normale, poate avea consecințe semnificative asupra sănătății mamei și fătului, contribuind la apariția unor complicații severe în timpul sarcinii.

La baza acestui conflict stau interesele diferite ale genelor materne și paterne în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea fătului. Mamele trebuie să își conserve resursele pentru a se menține sănătoase și a putea avea și alți copii în viitor. Astfel, genele materne tind să favorizeze o utilizare moderată și echilibrată a resurselor. În schimb, genele paterne nu au această constrângere, deoarece tații nu investesc resurse fizice directe în creșterea fătului. De aceea, genele paterne tind să încurajeze fătul să consume cât mai multe resurse pentru a se dezvolta mai repede și mai puternic.

Ce este conflictul genetic

Sarcina este, de obicei, văzută ca o perioadă în care un nou individ este creat dintr-o combinație armonioasă de gene de la ambii părinți. Însă, în realitate, lucrurile sunt mai complicate. Genele moștenite de făt de la fiecare părinte vin cu instrucțiuni ușor diferite pentru dezvoltarea sa. Acest lucru generează planuri de dezvoltare care sunt adesea contrastante și, uneori, conflictuale. Conflictul genetic care apare în timpul sarcinii se referă la această bătălie între planurile genetice ale mamei și tatălui, fiecare încercând să influențeze modul în care fătul se dezvoltă și crește.

În timpul sarcinii, mamele sunt nevoite să utilizeze resursele propriului corp pentru a susține creșterea și dezvoltarea fătului, pe când tații nu sunt implicați în acest proces direct. Astfel, genele transmise de mamă fătului nu doar că trebuie să contribuie la dezvoltarea acestuia, dar au și rolul crucial de a menține sănătatea și supraviețuirea mamei. Mai mult, ele trebuie să gestioneze resursele în așa fel încât să rămână suficiente pentru o eventuală sarcină ulterioară. Aceste resurse includ elemente biologice esențiale precum glucoza, proteinele, fierul și calciul, dar și timpul și energia pe care mama trebuie să le dedice pentru îngrijirea copiilor după naștere, contribuind astfel la creșterea și dezvoltarea lor continuă.

Genele tatălui nu sunt supuse aceleiași presiuni ca genele mamei, deoarece tații nu se implică fizic în procesul de creștere al fătului în timpul sarcinii. Astfel, genele paterne sunt preocupate exclusiv de bunăstarea și dezvoltarea imediată a fătului, fără a proteja sau a păstra resurse pentru alte sarcini sau nevoi ale mamei.

Mamele fac economie de resurse, tații vor să cheltuiască tot odată

Pentru a înțelege mai clar această dinamică, vă puteți imagina că toate resursele pe care o mamă le poate oferi copiilor săi sunt reprezentate de un buget limitat de energie și nutrienți, asemănător unui cont bancar destinat educației copiilor ei. Odată ce fondurile din acest cont se epuizează, mama nu mai are alte resurse suplimentare de oferit. Genele materne, astfel, tind să fie prudente, preferând ca fiecare copil să utilizeze doar strictul necesar pentru a se dezvolta sănătos, asigurându-se că fondurile rămase pot fi distribuite și pentru copiii pe care i-ar putea avea în viitor. Aceasta gestionare atentă a resurselor materne este menită să optimizeze supraviețuirea și bunăstarea întregii descendențe pe termen lung.

Genele paterne, pe de altă parte, nu au nicio garanție că vor fi reprezentate la conceperea altor copii ai acestei mame – există posibilitatea ca tatăl copilului actual să nu fie tatăl altor copii pe care mama i-ar putea avea în viitor. Această incertitudine face ca genele paterne să fie mai puțin interesate de conservarea resurselor pe termen lung. Ele nu resimt presiunea de a „împărți” resursele, astfel că strategia lor optimă este de a încuraja fătul să utilizeze cât mai multe din aceste resurse pentru a se dezvolta rapid și putenic, chiar dacă acest lucru ar putea însemna consumarea integrală a „contului” destinat educației și sănătății viitorilor copii.

Genele paterne sunt axate pe creșterea rapidă, cele materne pe menținerea echilibrului

În timpul sarcinii, genele materne și cele paterne se angajează într-un duel metaforic, fiecare încercând să influențeze dezvoltarea fătului în favoarea propriilor interese. Genele paterne sunt axate pe stimularea creșterii rapide a fătului și pe utilizarea unui volum mai mare de resurse, sporind șansele de supraviețuire ale acestuia. Pe de altă parte, genele materne promovează o abordare mai conservatoare, susținând o creștere care consumă resurse doar în limita necesarului pentru o creștere sănătoasă și echilibrată. Această luptă genetică se manifestă în moduri specifice, cum ar fi adâncimea cu care embrionul se implantează în peretele uterin și ritmul de dezvoltare al placentei și al fătului.

Cum creșterea fătului este în centrul conflictului genetic, cercetătorii s-au concentrat pe procesele în care poate fi observat conflictul privind transferurile de resurse de la mamă la făt. Aceste investigații au scos la iveală că placenta, un organ fetal responsabil pentru toate transferurile de resurse în timpul sarcinii, este dominată de gene paterne. Acest organ eliberează factori de creștere similari insulinei, proveniți de la tată, care reduc sensibilitatea mamei la propria insulină și cresc tensiunea arterială. Aceste mecanisme asigură că o cantitate mai mare de resurse sunt disponibile pentru făt, favorizând o creștere accelerată. Totuși, acest „supra-extras” din contul mamei nu este fără riscuri, având potențialul de a-i deteriora sănătatea pe termen lung.

Complicațiile din timpul sarcinii, rezultatul conflictului genetic

Dacă nu este gestionat adecvat, conflictul genetic dintre genele materne și cele paterne poate duce la consecințe grave, atât pentru sănătatea mamei, cât și pentru dezvoltarea fătului. Conform studiilor recente, multe dintre complicațiile frecvent întâlnite în timpul sarcinii, precum preeclampsia, diabetul gestațional, avorturile spontane și nașterile premature, sunt strâns legate de acest conflict genetic. Aceste complicații pot fi văzute ca un rezultat direct al luptei pentru resurse între genele materne, care tind să modereze consumul de resurse, și cele paterne, care favorizează un consum crescut.

Preeclampsia

Preeclampsia este o afecțiune caracterizată prin hipertensiune arterială și deteriorarea altor organe, cel mai frecvent a ficatului și rinichilor. Aceasta apare, de obicei, după 20 de săptămâni de sarcină și poate fi extrem de periculoasă atât pentru mamă, cât și pentru făt. Conflictul genetic are un rol major acest caz. Genele paterne pot induce creșterea producției de factori de creștere care fac ca placenta să se dezvolte excesiv, solicitând astfel mai multe resurse din partea mamei și crescând tensiunea arterială.

Diabetul gestațional

Diabetul gestațional este o altă complicație comună a sarcinii, caracterizată prin niveluri ridicate ale glicemiei care apar în timpul sarcinii. În acest caz, genele paterne pot produce factori care scad sensibilitatea mamei la propria insulină, astfel încât să fie disponibilă mai multă glucoză pentru făt. Această afecțiune poate duce la o creștere excesivă a fătului și la complicații la naștere.

Nașterea prematură

Nașterea prematură– care are loc înainte de 37 de săptămâni de sarcină – reprezintă o cauză majoră de mortalitate și morbiditate neonatală. Conflictul genetic poate contribui la acest fenomen prin influențarea modului în care placenta și fătul interacționează cu resursele mamei. Genele paterne pot încuraja o creștere rapidă și un consum intens de resurse, ceea ce poate duce la o naștere prematură.

Deși cercetările sugerează că multe probleme de sănătate legate de sarcină ar putea fi prevenite sau ameliorate prin intervenții care abordează aceste conflicte genetice, tratamentele medicale actuale sunt în mare parte reactive. Adică, sunt începute, de obicei, după ce complicațiile devin evidente și afectează starea de sănătate a mamei sau a fătului.

Acest lucru înseamnă că multe oportunități de a interveni timpuriu și de a preveni dezvoltarea complicațiilor sunt ratate, deoarece abordările proactive, care ar putea ajusta sau echilibra influențele genetice conflictuale încă de la începutul sarcinii, nu reprezintă încă standardul în îngrijirea prenatală.

Cunoașterea modului în care conflictul genetic necontrolat contribuie la complicațiile sarcinii ar putea oferi cercetătorilor o altă modalitate de a dezvolta tratamente care sunt proactive și, ideal, preventive.

Cu toate acestea, în prezent nu există tratamente pentru complicațiile sarcinii care să ia în considerare conflictul genetic. De exemplu, deși diabetul gestațional poate fi atribuit conflictului genetic subiacent, o femeie însărcinată trebuie să prezinte niveluri ridicate de zahăr în sânge înainte ca medicii să poată trata conflictul genetic care afectează producția de insulină și nivelurile de zahăr din sânge.

Sursa foto: Dreamstime.com