Sari direct la conținut

Belarusul și Iranul au transmis felicitări Ucrainei cu ocazia Zilei Independenței

HotNews.ro
Aleksandr Lukasenko, Foto: Sergei GAPON / AFP / Profimedia
Aleksandr Lukasenko, Foto: Sergei GAPON / AFP / Profimedia

Atât Belarusul cât și Iranul au felicitat sâmbătă Ucraina cu ocazia împlinirii a 33 de ani de independenţă faţă de fosta Uniune Sovietică, în pofida legăturilor strânse ale celor două țări cu Rusia, scrie Sky News.

Potrivit agenției oficiale de presă Belta, președintele belarus Aleksandr Lukașenko a afirmat că cetățenii țării sale au avut „întotdeauna un respect special și o considerație afectuoasă” pentru poporul ucrainean.

„Suntem uniți nu numai de soarta comună și de legăturile de familie, ci și de dorința de a fi prieteni și de a ne înțelege cu vecinii”, a spus el, conform Belta.

Belarus a servit drept bază de sprijin pentru trupele rusești în invazia declanșată pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, dar armata belarusă nu a participat până acum la luptele de pe teritoriul ucrainean. Aleksandr Lukașenko este totodată unul dintre aliaţii cheie ai lui Vladimir Putin.

Tot sâmbătă, Ministerul iranian de Externe a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care „felicită guvernul și poporul ucrainean cu ocazia Zilei Independenței”.

Teheranul este acuzat că a furnizat Moscovei sute de drone mortale, precum și alte arme, pentru a fi utilizate în războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

Ucraina sărbătoreşte la 24 august independenţa de URSS din 1991, o dată ce marchează însă şi doi ani și jumătate de război, soldat cu zeci de mii de victime civile şi distrugeri imense în această ţară.

___

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro