Ben Affleck a explicat înainte de apariția noului său film de ce vrea ca copiii săi să lucreze pe salariul minim

Ben Affleck e unul dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood și câștigă milioane de dolari pentru filmele în care joacă, dar afirmă că dorește ca copiii săi adolescenți să învețe pe cont propriu valoarea banilor, relatează Business Insider.
Affleck are 3 copii cu fosta sa soție, actrița Jennifer Garner, cu care a fost căsătorit între 2005 și 2018: Violet Anne, în vârstă de 19 ani, Seraphina Rose, 16 ani, și Samuel, 13 ani.
O înregistrare video cu Affleck și fiul său Samuel s-a viralizat mai devreme în cursul acestui an pe rețelele de socializare, după ce cei doi au fost filmați la o convenție de adidași din SUA.
Înregistrarea publicată cu două luni în urmă de „Got Sole”, un cont de Instagram popular în SUA, arată cum Ben Affleck a refuzat să îi cumpere fiului său o pereche de adidași Dior Air Jordan 1, ce costă 6.000 de dolari. „Asta înseamnă o mulțime de peluze de tuns”, a glumit actorul după o discuție mai largă cu vânzătorul de la convenție.
Affleck a vorbit acum despre momentul viral, în timpul unei apariții la emisiunea matinală a NBC, Jenna & Friends, pentru a-și promova următorul film, The Accountant 2.
„El a zis: ‘Avem banii’”, a povestit actorul în vârstă de 52 de ani după ce prezentatorul Andy Cohen i-a spus că îi admiră strategia de a spune „nu”. „Iar eu i-am spus: ‘Eu am banii. Tu ești falit’”, și-a amintit Affleck discuția cu fiul său.
Ben Affleck i-a calculat fiului său cât ar trebui să muncească pentru perechea de adidași de 6.000 de dolari
„Ascultă, îți iubești copiii”, a continuat el în emisiune. „Vrei să le oferi totul și să faci totul pentru ei. Dar cred că le faci un deserviciu dacă nu le creezi o conexiune cu realitatea – vrei ceva cu adevărat, care contează pentru tine? Atunci trebuie să muncești pentru acel lucru”, și-a explicat el filosofia de viață.
Affleck a confirmat că cei doi copii mai mari ai săi deja au intrat pe piața muncii. Seraphina și-a găsit recent un loc de muncă „clasic pentru adolescenți” într-un magazin, iar Violet jonglează între studiile universitare, un loc de muncă part-time și căutarea unui internship de vară.
„Fiul meu are 13 ani. Se confruntă acum cu realitatea asta, uitându-se la dulapul lui fără adidași – adică are adidași, doar că nu are din aceia scumpi, de fițe”, a explicat Affleck. „I-am spus: ‘Dacă vrei așa ceva, poți să muncești 1.000 de ore’. Înțelegi ce vreau să zic? Salariul minim”, a mai spus actorul veteran.
Actorul american a fost crescut într-o familie muncitoare
Business Insider amintește că, înainte să devină una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood, Affleck a fost crescut într-o familie din clasa muncitoare din statul american Massachusetts. Și-a petrecut adolescența mergând la audiții pentru producții TV educative și jucând în timpul liceului în piese de teatru alături de prietenul său de-o viață, Matt Damon.
Affleck și Damon au împărțit cecul de 600.000 de dolari pe care l-au primit pentru scrierea scenariului filmului Good Will Hunting, pelicula care le-a lansat carierele și care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original în 1998.
Chiar dacă recent a jucat sau a avut apariții cameo în filme care nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor ca încasări, ca lungmetrajul cu supereroi The Flash din 2023 sau pelicula The Last Duel al legendarului regizor Ridley Scott, revista Finance Monthly estima la începutul anului averea lui Ben Affleck la 150 de milioane de dolari.
El va reveni pe marele ecran în noul film The Accountant 2: Cifre periculoase, ce va avea premiera în cinematografele din România chiar vinerea aceasta, 25 aprilie, potrivit Cinemagia.ro.