Sari direct la conținut

Biden, gafă de la prima întrebare: a confundat numele lui Harris cu cel al lui Trump / Apelurile de a pune capăt campaniei sale cresc

HotNews.ro
Biden, gafă de la prima întrebare: a confundat numele lui Harris cu cel al lui Trump / Apelurile de a pune capăt campaniei sale cresc
Joe Biden răspunzând jurnaliștilor Foto: Pablo Martinez Monsivais / AP / Profimedia

Președintele american Joe Biden a încurcat joi numele vicepreședintelui său, Kamala Harris, și al rivalului său republican Donald Trump, în timp ce mai mulți colegi democrați ai actualului președinte, în vârstă de 81 de ani, îi cer acestuia să pună capăt candidaturii sale la prezidențiale, potrivit Reuters.

Biden se confruntă cu îndoieli tot mai mari din partea donatorilor, susținătorilor și colegilor democrați, care se tem că nu mai are capacitatea de a-l învinge pe fostul președinte Trump în alegerile din 5 noiembrie sau de a conduce țara pentru un nou mandat de patru ani.

„Uite, nu l-aș fi ales pe vicepreședintele Trump pentru a fi vicepreședinte dacă nu ar fi fost calificată pentru a fi președinte. Așa că începeți de acolo”, a spus Biden răspunzând unei întrebări din partea Reuters cu privire la încrederea sa în Harris.

Aceasta a venit la câteva ore după ce Biden s-a referit din greșeală la președintele ucrainean Volodimir Zelenski ca la „președintele Putin”.

Campania lui Biden a fost în corzi timp de două săptămâni, de la prestația sa slabă la dezbatere împotriva lui Trump, 78 de ani.

Până în prezent, 13 dintre cei 213 democrați din Cameră și unul dintre cei 51 de democrați din Senat au făcut apel public la președinte să se retragă din cursă. Mai mulți și-ar putea face publice îngrijorările după această conferință.

INTERVIURILE HotNews.ro