Sari direct la conținut

Biden împlinește 78 de ani, fix cu două luni înainte de a prelua funcția de președinte

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: ANGELA WEISS/AFP/ Profimedia
Joe Biden, Foto: ANGELA WEISS/AFP/ Profimedia

Joe Biden împlinește vineri 78 de ani, cu două luni înainte de instalarea sa la Casa Albă pentru a-i succede lui Donald Trump, relatează AFP.

Fostul vicepreședinte al lui Barack Obama va depune jurământ pe 20 ianuarie 2021, devenind cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite.

Echipa sa de campanie nu a anunțat niciun eveniment special pentru aniversarea sa.

În programul zilei: o întâlnire, în fieful său din Wilmington, Delaware, cu Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților, și cu Chuck Schumer, liderul minorității democrate din Senat.

De altfel, Politico scria în august, pe atunci Biden avea 77 de ani, nouă luni și 10 zile, că el este în viață de aproape o treime din întreaga istorie a Statelor Unite ca națiune independentă.

Cât de bătrân este, de fapt, Joe Biden?

Era deja mai bătrân decât 27 de președinți americani la vârsta decesului lor, având cu 14 ani mai mulți decât Franklin D. Roosevelt și 13 mai mulți decât Lyndon B. Johnson când aceștia s-au stins din viață.

Biden ar fi în prima zi de mandat cu 78 de zile mai bătrân decât Ronald Reagan în ultima. Cât de bătrân este însă Biden? Mai bătrân decât 94% din toți americanii în viață și mai bătrân decât 96% din toți oamenii care trăiesc pe planetă, potrivit datelor demografice ale ONU.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro