Biserica Ortodoxă Română și pandemia

Peste ani, când această pandemie prin care încă trecem astăzi se va fi încheiat, vom citi nenumărate studii și analize retrospective. Ce va constata oare un viitor cercetător care va avea cu siguranță acces la informații pe care noi încă nu le cunoaștem – public – astăzi, care va cerceta arhive și se va dedica studiului Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în pandemie?

Ceea ce urmează să notez aici sunt doar câteva idei, o schiță care are limitele ei, asumate din start. Sunt chestiuni pe care le constată oricine, cu ochiul liber, după cum sunt și alte probleme asupra cărora nu mă opresc din cauza limitelor proprii, din pudoare, din motive psihologice etc. În general, din aceeași pudoare, ținând cont de întreaga nebunie prin care trecem, am scris și m-am pronunțat rarisim în spațiul public despre pandemie. Și, cu excepția câtorva apariții radio și televizate ori a unor postări pe Facebook, din minimă decență în fața suferinței și a haloimăsului generate de pandemia din care încă nu am ieșit, am preferat tăcerea.

Cu dragoste în Hristos

Așa începe și tot astfel se încheie scrisoarea pe care Patriarhul Daniel a trimis-o recent (nr. 10.241 / 21 octombrie 2021) confraților săi din Sfântul Sinod: „cu dragoste în Hristos”. În această scrisoare către Sf. Sinod – organism care este, precizez, forul conducător al BOR –, care poate fi citită aici:

este subliniat și reamintit că, în probleme de interes național și internațional, rolul de comunicator public este rezervat Patriarhiei – conform legislației interne. Așadar, inclusiv pro sau contra vaccinare. Și, mai mult sau mai puțin explicit, Patriarhia BOR s-a pronunțat în repetate rânduri în favoarea vaccinării. Această superbă expresie și formulă de salut cu profunde semnificații teologice – cu dragoste în / întru Hristos – ar putea fi emblema de manifestare socială a creștinismului din toate timpurile, cu atât mai mult în perioade cumplite cum este această pandemie! Iar un cercetător de peste ani va constata nenumărate dovezi ale acestei atitudini, prin excelență creștine. De pildă, implicarea BOR în acțiuni de ajutorare a aproapelui în pandemie, de sprijin direct al statului român prin câteva importante activități: donare de sânge, de bani către spitale, mai ales în zăpăceala începutului, din primăvara anului 2020, de finanțări directe ori alocarea de produse alimentare – acțiuni îndreptate către cei neajutorați etc. etc. BOR nu și-a dezmințit rolul ei social, prezent totdeauna de-a lungul istoriei, puternic accentuat de la venirea PF Daniel pe scaunul patriarhal în toamna anului 2007.

Cei dintâi care s-au comportat exemplar au fost preoții ortodocși care slujesc în spitale. Confruntați direct cu imensele suferințe generate de pandemie, aceștia au fost avangarda, înaintemergătorii Bisericii. Preoții slujitori în spitale nu au avut timp de conspirații și dileme (virus natural sau artificial, pro sau contra vaccinare ș.a.), nu mai vorbim de faptul că unii dintre aceștia au și studii de medicină. Împreună cu întreg corpul medical, majoritar creștin, la rândul său, aceștia sunt eroii pandemiei…

Nicidecum secundar a fost rolul preoților de rând, cei care au dus greul slujbelor religioase în condiții deloc facile. Este și motivul pentru care, peste ani, vom avea o listă de preoți ortodocși morți pe acest „câmp de luptă”, unii alături de familii, sau care și-au pierdut membri ai familiilor din cauza pandemiei. Cler de rând și ierarhi, au stat împreună aproape de oameni îmbărbătându-i, au slujit cu credință și dragoste în Hristos, adesea în condiții de risc. Indiferent de gradul de înțelegere personală a gravității situației – rolul premeditat deformant al nenumăratelor fake news-uri și conspirații a creat uriașe disfuncții –, preoții și ierarhii BOR au rămas în mijlocul credincioșilor. În fond, pe diverse fronturi, în războaie, au luptat și s-au jertfit pentru cauze nobile tot soiul de oameni, nimeni nu-i evaluează retrospectiv în funcție de cultură ori inteligență. Sunt Oameni, pur și simplu, unii, sunt eroi.

Apoi, întrucât Biserica este formată în primul rând din credincioși, și aceștia – în funcție de buna educație, de echilibrul psihic și puterea de înțelegere a fiecăruia – s-au comportat cu demnitate și generozitate, cu dragoste față de aproapele, nu în ultimul rând, cu binefăcător umor românesc.

În aceste condiții, din punct de vedere spiritual, psihologic, chiar material, trebuie subliniat cu onestitate și recunoștință rolul întremător și echilibrant al Bisericii și al credinței religioase în fața consecințelor nefaste și al încercărilor pandemiei. Până să ajungă la dragostea întru Hristos, credinciosul își poate găsi echilibrul și pacea personală, implicit socială, fie și cu o lacrimă sau un zâmbet, generate de gesturile minimale ale credinței.

Relația Bisericii cu politicul

Fără a privi edulcorat – cum ar putea să pară prin cele notate mai sus – relația BOR cu politicul a avut clare momente de criză, mai ales în primele faze în care pandemia s-a manifestat în România. De unde și mesajele aspre sau ironice ale unor anumiți ierarhi. Guvernul a luat, absolut îndreptățit, măsuri dure, un lockdown aproape total, așa cum s-a petrecut de altfel cu majoritatea țărilor lovite de pandemie, indiferent de religia ori confesiunea existentă pe meridianele respective. Din Japonia și India până în țările majoritar musulmane, de la Ierusalim până la Vatican, practicanții unei anumite religii sau confesiuni (creștine) au fost obligați să recurgă la sau să-și reamintească de puterea rugăciunii personale, de limitarea și detașarea temporară de obiectele și obiceiurile de cult, precum fac în mod curent asceții de pretutindeni. A fost o oportunitate, explicată apăsat și în BOR. Evident, nu oricine este pregătit să o înțeleagă și să o practice – de unde și nenumăratele proteste, mai cu seamă pe rețelele de socializare. În aceste condiții, afirmația care a stat pe multe buze că, vezi Doamne, numai la noi s-au petrecut asemenea interdicții, că taman credința creștină ortodoxă este vizată și persecutată de „oculta mondială” este ridicolă, căci la fel au trăit credincioșii de pe aproape tot globul. Din păcate, a fost vânturată adesea inclusiv de o parte dintre ierarhi și din cler, inclusiv de câțiva intelectuali creștini abonați, precum vulcanii noroioși, la o necontenită bombăneală oportunistă. În realitate, nu puțini din rândul clerului au fost vexați de limitarea veniturilor generate de acest lockdown și, mai ales, de teama deformării unor reflexe îndelung cultivate – de unde și insistența, discutabilă din perspectivă medicală, a păstrarii pelerinajelor în zilele pandemiei.

Sunt cumva ortodocșii mai credincioși decât catolicii ori practicanții altor confesiuni creștine din România, se va întreba, poate, peste ani un cercetător lucid? Nicidecum! Este vorba despre un altfel de comportament, de habitudini diferite de la o confesiune la alta. Și, mai ales, de un decalaj în raportarea la modernitate. Fiindcă Biserica Ortodoxă, în general – reprezentată de cele aproape 20 de Biserici locale, pe cât de atomizate, pe atât de diferite între ele – a avut o relație întârziată cu modernitatea. Iar pandemia nu a făcut decât să evidențieze și să recalibreze anumite date în raport cu puterea politică și cu societatea.

În fața unui comportament autist al liderilor politici români, în prima fază a pandemiei (anul 2020) BOR s-a comportat refractar și părea că este ea însăși surdă la realitățile dure ale momentului. Și nu ne referim la ieșirile de un oportunism macabru ale unui pretins ierarh de la Constanța, ci, mai grav, la ieșirile publice ale câtorva clerici tineri, ceea ce pentru un viitor mediu pare a lăsa BOR fără speranțe. Dimpotrivă, spre deosebire de „lupii tineri”, cei care s-au comportat responsabil au fost ierarhii mai în vârstă, cu o mult mai bună aderență la realitate. Aceasta demonstrează că Biserica însăși a fost prinsă pe picior greșit, nu numai întreg sistemul medical românesc, despre clasa politică nici nu mai are rost să vorbim. Bineînțeles, s-a întâmplat și la case mai mari, în țările cu tradiții democratice solide, replierea noastră a fost și este încă foarte-foarte târzie, inclusiv în BOR. Nu existau protocoale de criză, iar multe din acțiunile ori luările de poziție ale unor ierarhi ai BOR, mai ales în primele faze ale pandemiei, au fost contrare bunului-simț.

Aici s-a dovedit rolul salutar al Patriarhului BOR, al cărui talent diplomatic și de negociator este recunoscut până și de neprieteni. Bineînțeles că în perspectivă științifică și medicală este problematic, dar cum credința religioasă aspiră la veșnicie, prin negocieri deloc ușoare, puterea politică a acceptat mai multe concesii: desfășurarea pe mai departe a pelerinajelor și a slujbelor religioase – în condiții ceva mai ferme de protecție pandemică.

„Nu există nicio dovadă că s-ar fi îmbolnăvit cineva prin participarea la slujbă, în biserică, prin împărtășirea cu aceeași linguriță etc.”, este afirmația vânturată redundant în perioada pandemiei – în realitate, o imensă gogoriță, în care nici măcar unii clerici sau ierarhi nu cred. Pentru simplul motiv că niciodată nu s-a făcut vreo cercetare științifică serioasă în acest sens. Iar viața, din păcate, a demonstrat contrariul: un număr semnificativ de ierarhi s-au îmbolnăvit de Covid19, ba chiar câțiva români ori din alte țări ortodoxe au și plecat din această lume, nu mai vorbim de nenumărați preoți și monahi…

Convenția cu politicul, accesul liber, neîngrădit de „certificatul verde” etc., în biserici și la pelerinaje, negociate și obținute de Patriarhia BOR are alte temeiuri, bine argumentate teologic și pastoral, fiindcă „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. (Matei 4, 4)

BOR în fața conspirațiilor și dezinformărilor

Presiunea politicului asupra BOR a fost contrabalansată de presiunea activiștilor creștini ortodocși, bună parte radicalizați, din păcate, de imensitatea dezinformărilor. Fiindcă, peste ani, se va vedea mai clar: simultan cu pandemia, întreg Occidentul a trebui să facă față unui război hibrid, în care rolul teoriilor conspiraționiste (mereu updatate, în funcție de evoluția pandemiei) și al fake news-urilor a fost devastator. Poate mai grav decât pandemia însăși.

Numai un ochi atent și lucid poate observa că, la fel ca virusul, și conspirațiile au variante, dezvoltă noi tulpini, recurg la necontenite ajustări și updatări. Inițial conspiraționiștii spuneau că nici nu există pandemia, apoi că există, dar masca nu ajută la nimic, apoi că vaccinurile nu ar fi acreditate ș.a.m.d. Tot astfel se vehiculau cândva imense minciuni și prostii despre sfârșitul lumii, care trebuia să fie ba în anul 1000, ba în anul 2000, ba – vă mai amintiți? – în anul 2012!…

BOR nu a fost ferită de acest război hibrid, dimpotrivă. Puțini clerici și oameni politici ai momentului au înțeles că Biserica este și un vector de securitate, a se vedea și articolul meu de acum zece ani, aici:

Biserica, vector de securitate (pornind de la cazul Pr. Justin Pârvu)

De unde și imperativul unei colaborări eficiente între entitățile specializate ale statului și BOR, cu atât mai mult cu cât vorbim despre Biserica majoritară din România. La acest capitol, BOR s-a dovedit – precum întreaga țară – mai mult decât deficitară. Apelul la responsabilitate din scrisoarea de mai sus a PF Patriarh Daniel vorbește, mai degrabă printre rânduri, și despre această gravă realitate.

Nimeni nu poate fi imunizat complet la anumite intoxicări ori dezinformări. Și, așa cum în infracțiunile financiare se poate ajunge la concluziile corecte pornind de la principiul follow the money, în cazul de față trebuie să ne întrebăm cui prodest? Dincolo de nenumărate alte probleme, analfabetismul clerului în materie de securitate națională a fost ilustrat îngrijorător în vremea pandemiei de Covid, prin preluarea și vânturarea tuturor conspirațiilor, fără niciun discernământ. În plus, s-a văzut cu asupra de măsură: în situații de criză pacea lăuntrică și inteligența (duhovnicească) este o pasăre rară.

Ar mai fi de adăugat la acest capitol că prostia nu este depășită decât de oportunism. Invitat pentru o nouă vizită în România – de această dată numai online –, în 15 octombrie 2021, Starețul Efrem de la Mănăstirea Vatoped din Athos a ținut o prelegere în care a mărturist și despre experiența sa, căci a fost pe pragul de a pleca din această lume, fiind internat peste jumătate de an din cauza Covid19. Prezența sa în România, pe canalele Trinitas TV, s-a petrecut în mod declarat, cu binecuvântarea (aprobarea) Patriarhului Daniel. Moderatorul întâlnirii a fost un anume preot – nu i-am reținut cu exactitate numele, așa că voi alege unul la întâmplare, să zicem Vasile Ioana –, remarcat de multă lume că gesticulează excesiv. Om bun la suflet, cu siguranță, și care spune de cele mai multe ori lucruri de bun-simț. În cuvântul său Starețul Efrem a îndemnat, firesc, la vaccinare, arătând că niciodată nu a existat vreo ruptură între medicină și credința creștină ortodoxă, că mari duhovnici ai Athosului și ai Greciei, unii canonizați deja, au apelat la medici, au acceptat să se supună unor operații în spitale etc. Ei bine, popa Vasile Ioana intervine ferm – cu o gesticulație și niște grimase de tot hazul, precum în bancul cu nevasta lui Moș Crăciun isterizată că iar îi plecă bărbatul de-acasă taman în miezul sărbătorilor de iarnă –, și aruncă una din prostiile îndelung vânturate pe piață, în pandemie: fiecare face ce vrea cu corpul său! Așadar, dovedind analfabetism teologic și duhovnicesc, într-o totală lipsă de smerenie, un popă român de la colțul străzii știe mai bine cum stă treaba și îl corectează pe cel mai important și respectat stareț al Sfântului Munte Athos. Exact în zilele în care în România mureau câte 300-400 de oameni pe zi, majoritatea, adică peste 90%, nevaccinați! Dezinformările și conspirațiile pandemiei au avut un aliat de nădejde în prostia umană, deopotrivă pentru ateu, agnostic sau credincios, fie acesta chiar preot sau monah.

Duhul refugiat și în știință

De mirare că profesorii de teologie ortodocși români nu s-au sesizat: în realitate, mișcarea antivaccinistă pornită cu aproape două decenii în urmă a fost preluată și îndelung vehiculată în mediile neoprotestante, așa a ajuns și în BOR. Exact ca la anumite grupări neoprotestante – foarte rare în România, unde cultele recunoscute de stat au, cu mici excepții, un discurs rezonabil – sunt idei care se conjugă cu o formă de pseudoprofetism, totdeauna dezavuat de tradiția creștină bimilenară. Așadar, latura apăsat conservatoare din BOR îi acuză jur-împrejur pe ceilalți ortodocși ba că ar fi ecumeniști, ba filocatolici etc. Dar ea însăși este infiltrată de comportamente și de idei neoprotestante, precum antivaccinismul, și procedează în același stil la interpretări proprii, pseudoprofetice, ale Sfintei Scripturi.

Creștinismul ortodox a avut dintotdeauna o relație firească, de colaborare cu cercetătorii și oamenii de știință. Fără a idolatriza medicina – recomand meditațiile pe această temă din Jurnalul profesorului și cercetătorului Alexandru Mironescu, membru emblematic al Rugului Aprins –, nicicând nu au existat în tradiția creștin ortodoxă rețineri antivacciniste. Teologi și duhovnici români de calibru, de la Părintele Dumitru Stăniloae până la Părintele Cleopa Ilie, nu au avut niciodată asemenea rețineri asupra unui act medical aproape banal: vaccinarea.

Cei care susțin că acesta nu ar fi vaccin „uită” că trăim în veacul XXI. Astăzi nu mai sunt locomotive cu aburi, decât în rezervații și muzee, ci locomotive electrice, ba chiar pe pat magnetic: și unele, și altele mișcă trenul. Tot astfel vaccinurile ale căror principii se foloseau în diverse modalități încă de acum două veacuri au evoluat până la folosirea, astăzi, a ARN-ului. Și vaccinul clasic, și cel de astăzi ne protejează, uneori total, alteori doar de formele grave ale bolii și de deces înainte de vreme.

Prima problemă gravă este că în câteva spații ortodoxe au fost acceptate asemenea discursuri, plasate parșiv, cu metodă, de profesioniști ai dezinformării, și răspândite de semidocți, de idioți utili, de oameni neinformați, ușor manipulabili. Nu sunt singurul care a scris în ultimii ani, chiar înainte de pandemie, despre acest fenomen periculos, al „martorilor antivacciniști”. Fiindcă se poate vorbi, în perspectiva antropologiei religiilor, despre antivaccinism ca despre o adevărată erezie sau sectă periculoasă, pseudoapocaliptică. Și care, iată, face victime, mor oameni.

Pe de altă parte, în perspectivă patristică, un cercetător ar putea sesiza o întreagă patologie de natură duhovnicească, puternic accentuată în anii acestei pandemii, patologie din care voi da doar trei exemple ilustrate de comportamentul antivacciniștilor pretinși creștini ortodocși: (1) împietrirea inimii, acutizată față de suferință, față de moartea aproapelui (2) lipsa discernământului, așadar neputința de a deosebi duhurile, adevărul de minciună, viața de moarte, ceea ce zidește de ceea ce distruge și (3) păcatul împotriva darului Vieții, adică împotriva Duhului Sfânt.

Chiar dacă Biserica este condusă de Hristos, deci racordată la veșnicie, acest clivaj între trecutul și viitorul omului ar trebui să fie o temă de meditație a fiecărui ierarh, preot și teolog ortodox din România. Pentru a păstra BOR – în integralitatea ei –, purtătoare de viitor. Altfel, vom intra într-o pitorească firidă a istorie, un fel de comunitate Amish, care respinge fanatic, fără discernământ, știința, tehnologia și cercetarea veacului XXI.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contribuotrs.ro