Sari direct la conținut

BNR: Statul aproape ca a "confiscat" creditul, iar romanii isi muta economiile in valuta

HotNews.ro

Bancile prefera sa finanteze masiv Statul in dauna populatiei, romanii isi muta depozitele din lei in valuta, iar masa monetara in sens larg a crescut cu peste 10 la suta in ritm anualizat. Aceasta e esenta comunicatului BNR referitor la indicatorii monetari, remisi Hotnews.ro prin intermediul unui comunicat.

Creditul guvernamental a crescut în luna septembrie cu 273,2 la sută (255,7 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2008, ceea ce inseamna ca finantarea Statului a devenit operatiunea favorita a bancilor in materie de creditare.

Practic, titlurile de stat au asigurat aceasta crestere consistenta, acest lucru fiind si una dintre explicatiile pentru dobanzile inca ridicate din sistemul bancar. Foamea de bani a Statului e atat de mare incat bancile isi permit sa tina sus dobanzile.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au coborat la 59 de miliarde de lei in septembrie (cu 1,2% fata de august), chiar daca in ritm anualizat reprezinta o crestere de 17,3% fata de septembrie 2008. In termeni reali, cresterea este insa mai mica de 11,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2008. Explicatia e relativ simpla.

O parte dintre depozitele nou constituite reprezinta economii, o alta parte avansuri constituite in vederea obtinerii de imprumuturi ipotecare iar o a treia parte inseamna retragerea leilor din conturile de depozit si schimbarea lor in valuta plasata in conturile de economii in valuta.

In cazul companiilor, situatia e mai proasta, in sensul ca firmele au inceput sa isi consume din banii aflati in conturile de depozit, la 30 septembrie soldul acestora fiind mai mic cu aporoape 8% (-12,2 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2008.

Pe partea de valuta, criza i-a facut pe romani (persoane fizice dar si companii) mult mai inclinati catre economisirea in valuta, soldul acestora fiind mai mare cu aproape 22% (denominate in lei), pana la nivelul de 14,5 miliarde de euro.

Cum aratam mai sus, aceasta nu inseamna economii noi, ci pur si simplu transferuri din depozitele in lei, in cele in valuta, pe seama asteptarilor de depreciere a leului.

Masa monetară în sens larg a fost la sfârşitul lunii septembrie 2009 de 183,8 miliarde de lei, in usoara scadere fata de luna anterioara, dar cu peste10% fata de septembrie 2008.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut nesemnificativ în luna septembrie 2009 cu 0,1 la sută (-0,3 la sută în termeni reali) faţă de luna august 2009, până la nivelul de 198,9 miliarde de lei. Semn al inghetului in creditul acordat populatiei. Creditul în lei a crescut cu 0,1 la sută în termeni reali, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,1 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,4 la sută).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro