Bolojan, despre naționalizarea Lukoil: „Ultima variantă”. Ce spune despre scumpirea carburanților
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, la Euronews, că există posibilitatea naționalizării activelor din România ale companiei rusești Lukoil pentru evitarea sancțiunilor impuse de către Statele Unite, însă a precizat că naționalizarea „ar fi ultima variantă. Bolojan a mai spus că sancțiunile împotriva Lukoil nu ar trebui să ducă la creșterea prețurilor carburanților în țara noastră.
Ilie Bolojan a spus că, în ce privește activitatea Lukoil în România, există în momentul de față două variante: fie Statele Unite sunt de acord cu amânarea intrării în vigoare a sancțiunilor astfel încât să nu fie perturbat peste noapte sectorul energetic, fie se găsește un cumpărător pentru activele Lukoil.
Un risc pentru companiile românești
„Au loc discuții atât între UE și SUA, cât și de la țară cu Statele Unite la nivel de experți, așa cum le avem și noi, în așa fel încât să vedem cum se va acționa în perioada următoare. Există posibilitatea unor amânări, astfel încât sancțunile să fie puse în practică fără perturbări majore sau există posibilitatea încheierii unor tranzacții comerciale care să permită aplicarea imediată a sancțiunilor”, a spus primul-ministru.
El a admis că sancțiunile împotriva Lukoil pot avea un impact negativ asupra altor companii românești, cum ar fi Romgaz.
„Suntem în situația în care, dacă nu se găsește o soluție comericială, operarea Lukoil în România va fi foarte dificilă pentru că orice fel de companie care lucrează cu ea, dacă nu se separă fluxurile financiare, va fi în ipostaza de a intra în aceste sancțiuni”, a precizat Bolojan.
Întrebat dacă există totuși varianta naționalizării Lukoil, premierul a spus: „Aceasta ar fi ultima variantă. Situația este într-o anumită dinamică. Un grup de lucru lucrează pe aceste aspecte, dar haideți să vedem ce decizii se iau la nivel global săptămâna viitoare, în special de către Statele Unite.
În ce privește posibilitatea creșterii prețurilor la carburanți, Ilie Bolojan a spus: „Nu ar trebui să avem astfel de situații. Rafinăria este oprită, iar ponderea Lukoil este importantă, dar nu de natură de a crea probleme majore.”
Pe de altă parte, șeful Guvernului a spus că sancțiunile împotriva Lukoil vor perturba piețe din regiunea noastră, unde compania rusă are o pondere mai mare, cum ar fi Bulgaria și Moldova.
Anunțul ministrului Energiei
Ministerul Energiei a întocmit deja un draft de act normativ referitor la activele deținute în România de Lukoil, companie aflată sub sancțiunile SUA, a anunțat, joi, Bogdan Ivan, ministrul energiei. Acesta nu a vrut să spună ce prevederi conține noul act normativ. A afirmat, însă, că nu exsită motive pentru creșterea prețurilor la benzină și motorină.
Reamintim că Bogdan Ivan și președintele Nicușor Dan au vorbit despre posibilitatea ca statul român să preia controlul asupra activelor Lukoil, în condițiile în care pe 21 noiembrie intră in vigoare sancțiunile SUA, fapt care va duce la blocarea activității grupului rus în străinătate. Nu este clar în ce mod, dacă statul va prelua managementul sau / și acțiunile.
„Am pus deja draftul unui act normativ care să reglementăm această situație nouă pentru statul român și pentru toate țările care au aceste implicații în urma sancțiunilor impuse de către SUA, în legătură directă și cu cei de la OFAC, în legătură directă și cu compania”, a declarat Bogdan Ivan, întrebat de jurnaliști, joi, în Parlament, despre situația Lukoil.
