Brexit-ul și visul imperiului pierdut

Importanța geostrategică a Regatului Unit rezida în special în faptul că a reușit să construiască punți între SUA și Europa. Odată cu Brexit-ul, el a pierdut această capacitate și a devenit mai puțin util pentru SUA, scrie Jornal Economico, citat de Rador.

Elitele politice engleze nu au uitat niciodată vremurile de aur când administrau un imperiu în care soarele nu apunea niciodată. Această pierdere traumatică, care persistă încă în imaginarul unei anumite societăți britanice, poate că a fost una dintre forțele motrice ale Brexit-ului.

Britanicii au votat pentru ieşire din cauza unei chestiuni de identitate și de apartenență, lucru greu de înţeles pentru Bruxelles. Niciodată nu s-au simţit cu adevărat bine în privinţa așa-numitului „proiect european” și nici a instituțiilor supranaționale cu sediul la Bruxelles. După cum a afirmat „The Guardian”, Regatul Unit nu dorea decât cooperare economică, fără vreo intenție de a se implica în aventura integrării politice. Tratatul de la Lisabona a înrăutăţit o coexistență dificilă.

La sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, conștient de faptul că timpul nu se va întoarce, Churchill a ales să facă din Regatul Unit cel mai loial și credincios aliat al SUA, stabilind cu acestea o „relație specială”, care a avut suişurile și coborâșurile sale, dar la care SUA s-au aliniat. Cu toate acestea, nu a fost niciodată o relație simetrică. Regatul Unit beneficia de pe urma ei pentru că slujea cu cu promptitudine ţelurile geostrategice ale maestrului. După cum a afirmat Helmut Schmidt, „a fost [o relație] atât de specială, încât doar una dintre părţi știa că există”.

De fapt, importanța geostrategică a Regatului Unit rezida în special în faptul că a reușit să construiască punți între SUA și Europa. Acolo se afla valoarea sa pentru SUA. După cum afirma Tony Blair, „puternic în Europa și puternic cu SUA … nu există vreo alegere între cele două. Mai puternic cu unul înseamnă mai puternic cu celălalt”. Odată cu Brexit-ul, Regatul Unit a pierdut această capacitate și a devenit mai puțin util pentru Statele Unite.

De aici disconfortul lui Obama față de Brexit, exprimat în mai multe rânduri. Odată cu ieşirea Regatului Unit din Uniune, SUA au pierdut un instrument prețios care le permitea să influențeze/să monitorizeze dezvoltarea politicilor europene, și anume, în materie de securitate și apărare, un subiect de mare îngrijorare pentru Washington. În conformitate cu obiectivele geostrategice ale SUA și acționând ca mâna sa lungă în cadrul aparatului instituțional al UE, Regatul Unit a făcut tot ce i-a stat la dispoziție pentru a împiedica realizarea unei capacități militare europene credibile.

Spre deosebire de ceea ce a declarat odată Boris Johnson, în afara UE, Regatul Unit nu va fi un aliat și mai valoros pentru SUA. În opinia noastră, este o greșeală imensă a adepţilor Brexit-ului să nu includă în calculul lor strategic modul utilitar în care SUA le privesc țara. Se pare că nu au învăţat din criza din Suez din 1956.

Relația dintre SUA și Regatul Unit nu trăieşte cele mai bune zile ale sale. Vom vedea care va fi reacția americană la adoptarea britanică a tehnologiei chineze 5G și la oportunitatea Regatului Unit de a impozita marile companii tehnologice americane. Nu lipsesc amenințările de represalii: regândirea colaborării în sfera informaţiilor, impunerea de taxe la mașinile britanice etc.

În afară de eliberarea din „ghearele” Bruxelles-ului, nu este clară gândirea strategică a liderilor britanici cu privire la rolul Regatului Unit în lume. Cert este că nu va înceta să fie un actor internațional foarte important (membru al Consiliului de Securitate al ONU, al G-7, al G-20 și actor hotărâtor în Commonwealth), dar cu siguranță va pierde marjă de manevră și situația sa se va înrăutăţi (și cea a UE), cel puțin pe termen scurt și mediu. Va deveni mult mai dependentă de utilitatea pe care SUA i-o vor atribui.