Sari direct la conținut

Brigitte Bardot, interviu rar: „Nu mai am pe nimeni și mi-e frică de ceea ce devine umanitatea”

HotNews.ro
Brigitte Bardot, interviu rar: „Nu mai am pe nimeni și mi-e frică de ceea ce devine umanitatea”
Brigitte Bardot a evitat să fie fotografiată în public în ultimii ani, FOTO: MEGA / The Mega Agency / Profimedia Images

Legendara actriță franceză Brigitte Bardot a făcut mai multe dezvăluiri emoționante într-un interviu rar de când s-a retras din viața publică, afirmând că a fost doborâtă emoțional de două pierderi recente, relatează cotidianul La Reppublica, citat de Rador.

În vârstă de 90 de ani, Bardot a evitat în ultimii ani să fie fotografiată în public și iese rar din „Le Castelet”, porecla dată locuinței sale din Saint Tropez pe care a cumpărat-o inițial ca reședință de vară. Ea a vorbit acum într-un interviu telefonic acordat Bfm TV despre dispariția câinelui său E.T., pe care l-a pierdut recent, și despre marele său prieten Alain Delon, care s-a stins din viață în august 2023.

„Nu mai am pe nimeni, mă simt foarte singură și mi-e frică de ceea ce devine umanitatea”, a declarat ea. „Nu treci niciodată peste moartea unui prieten. Sunt foarte, foarte tristă. Îmi este enorm de dor de Alain. Eram pe aceeași lungime de undă”, a spus Bardot, adăugând că se gândește „constant” la Delon.

Cei doi s-au cunoscut în 1961 pe platoul de filmare al peliculei Iubiri celebre al lui Michel Boisrond. Brigitte Bardot o interpreta ​​pe Agnès Bernauer, soția ducelui Albert al III-lea de Bavaria, jucat de Delon. Cele două legende ale cinematografiei franceze au legat atunci o prietenie de viață, devenind chiar subiectul a numeroase zvonuri despre o relație romantică, pe care au negat-o mereu.

Bardot a dezvăluit acum că se confruntă și cu o altă pierdere, cea a mult iubitului său animal de companie, care a murit și el anul trecut.

Actrița, care de ani de zile îşi dedică toate zilele fundației sale pentru drepturile animalelor, a mărturisit că nu mai conduce, fiind prea supărată că pe scaunul de lângă ea nu se mai află câinele său adorat.

„Pentru că am condus mereu cu el lângă mine, am încetat s-o fac pentru că mă simţeam singură în mașină. Era tovarășul meu. L-am adorat”, a spus Bardot în interviu.

Şi pentru că a pierdut mulți oameni dragi, a spus că „a pus o cruce pe o mare parte a populației umane care m-a dezgustat atât de mult”.

Bardot spune că lucrează toată ziua pentru fundația ei pentru drepturile animalelor

Actrița a spus de asemenea că fizic se simte mult mai bine decât cu doi ani în urmă, când s-a confruntat cu dificultăți respiratorii care au făcut-o să cheme ambulanța la locuința sa din Saint Tropez.

„Sunt foarte norocoasă pentru că am temperamentul unui zeu! E greu să mă dobori”, a spus ea în interviu, referindu-se la sănătatea ei.

„De la 13.00 până la 18.00 lucrez zilnic pentru fundația mea, citesc corespondența, fac lucruri importante pentru animale. Și asta în fiecare zi”, a subliniat ea.

„Noi continuăm să omorâm animale care nu ne-au făcut nimic. Este scandalos”, a deplâns Brigitte Bardot în interviul pentru Bfm TV.

Într-un apel public rar, ea s-a alăturat anul trecut vocilor care au cerut autorităților din Groenlanda să nu îl extrădeze pe activistul ecologist Paul Watson, arestat pe insulă și căutat de autoritățile japoneze.

Watson, fondatorul organizației pentru drepturile animalelor Sea Shepherd, fusese arestat pe nava sa care acostase în portul oraşului Nuuk, capitala Groenlandei, pentru a se reaproviziona cu carburant. Justiția daneză a decis în cele din urmă că el nu poate fi extrădat în Japonia și a dispus eliberarea sa.

Arestarea a fost făcută pe baza unei notificări roşii emise de Interpol în 2012, când Japonia l-a acuzat că era responsabil pentru avarii şi răniri ale unor persoane în urma a două incidente petrecute în Oceanul Antarctic în 2010 şi care au vizat o navă japoneză specializată în vânătoarea de balene.

„Este o gravă eroare judiciară şi mi se face rău când mă gândesc la asta”, a declarat actriţa Brigitte Bardot.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare.
INTERVIURILE HotNews.ro