Bugetul ar putea fi rapid suplimentat cu circa 18 miliarde de lei. Soluția oferită de CFA România
Statul român ar putea obține lejer între 12 miliarde -18 miliarde de lei la Buget doar din listarea unor pachete suplimentare de acțiuni la companiile de stat deja listate, arată o analiză realizată de CFA România, asociația specialiștilor în investiții financiare.
Aflat în mare căutare de bani din cauza deficitului bugetar foarte ridicat, Guvernul Bolojan anunțase încă din luna iulie listarea unor companii de stat la Bursă, dar nu e clar când va demara întregul proces și nici care vor fi companiile listate. Unii vorbesc despre listarea Aeroporturi București, dar reamintim că România s-a angajat prin PNRR să listeze cel puțin trei companii de stat la bursă până în 2026, din sectoarele energie și transporturi.

Dragoș Cabat, coordonatorul acestei analize, admite că până acum nu a existat voință politică pentru a face listările necesare. „Nu a existat voință politică. Pentru că acolo, după cum bine știm, în Consiliile de Administrație sunt numiri făcute politic. Sunt niște surse extraordinare de venituri pentru persoanele puse acolo și atunci e foarte greu să schimbi lucrurile acestea. Așa cum la fel de greu este să reduci cheltuielile din administrația publică, locală sau centrală. Este greu. Dar dacă nu o facem acum, în perioada de criză, când o să o facem? Altădată o să fie și mai puțină voință politică!”, spune expertul CFA.
Deocamdată, Statul deține participații la companiile listate de circa 85 de miliade de lei.

Indicele BET (Bucharest Exchange Trading) se află în jurul maximelor istorice în această perioadă, ceea ce poate reprezenta un moment bun pentru vânzarea unor participații minoritare care ar permite totodată menținerea poziției de control, arată realizatorii studiului.
Câteva exemple privind vânzarea pachetelor minoritare ale unor companii de stat, ce ar aduce venituri suplimentare:
Hidroelectrica (H2O) – statul deține aproximativ 80% din companie, prin Ministerul Energiei. Chiar și după o vânzare de 10–15%, care ar putea aduce între 5 și 8 miliarde RON încasări la buget, statul ar rămâne cu un control majoritar de peste 65% și ar putea încasa în continuare dividende consistente.
Romgaz (SNG) – statul are o participație de aproximativ 70%. Listarea unui pachet suplimentar de 10–15% ar putea aduce între 3 și 5 miliarde RON, menținând statul cu o participație confortabilă, de peste 50%.
Nuclearelectrica (SNN) – statul deține în prezent aproximativ 83%. Reducerea participației la un nivel de 67–72%, printr-o ofertă publică, ar putea genera venituri potențiale de 1,5 – 2 miliarde RON.
Studiul CFA România mai arată că listarea la BVB aduce disciplină de piață: companiile trebuie să respecte reguli stricte de guvernanță corporativă, transparență și raportare financiară. Sub influența investitorilor privați, managementul e mai eficient, costurile mai bine controlate, iar investițiile sunt alese mai riguros. În consecință, companiile pot obține profituri mai mari, ceea ce înseamnă și impozit pe profit mai mare colectat de stat (în prezent 16% în România).
În plus, creșterea free-float-ului la minim 25–30% pentru fiecare companie mare va duce la includerea în mai mulți indici internaționali (ex. MSCI – Morgan Stanley Capital International, FTSE – Financial Times Stock Exchange), atrăgând fonduri pasive și investiții străine. Iar lichiditatea mai mare duce implicit și la mai multe taxe colectate din câștiguri de capital și dividende, mai spun autorii studiului.

