Sari direct la conținut

„Călin Georgescu are peste 40% în toate scenariile pentru prezidențiale”. Nicușor Dan dă detalii despre sondajul făcut de echipa sa. Ce candidaturi nu au fost luate în calcul

HotNews.ro
Calin Georgescu, Crin Antonescu, Elena Lasconi si Nicusor Dan / Colaj foto
Calin Georgescu, Crin Antonescu, Elena Lasconi si Nicusor Dan / Colaj foto

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din acest an, a dat detalii, luni, despre sondajul de opinie realizat de echipa sa. El susține că în toate scenariile testate Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot. „E un sondaj făcut serios, numai că sondajele sunt influențate de evenimente externe și în preajma sărbătorilor nu e cel mai bun moment ca să faci un sondaj pentru că lumea e cu gândul la alte lucruri”, a declarat Nicușor Dan.

Primarul Capitalei a explicat, luni, la Antena 3 CNN, că sondajul comandat de echipa sa privind intenția de vot la alegerile prezidențiale este unul „orientativ, care dă doar nişte idei generale”. 

Călin Georgescu, intenție de vot de peste 40% în toate scenariile

Primarul Capitalei a susținut că, în cercetarea făcută, Călin Georgescu are intenție de vot de peste 40% în toate scenariile testate: „Călin Georgescu în toate scenariile pe care le-am testat noi este peste 40 în intenție de vot, la încredere are 35-38%”. 

Următorul clasat în sondaj este Crin Antonescu, cu o intenție de vot între 22-24%, procentul variind în funcție de o candidatură a Elenei Lasconi. 

„Dacă va candida, Elena Lasconi va obține undeva la 7-8%, pe locul 4. Nicușor Dan este între 17-18%. Dar este o campanie electorală care abia începe. (…) Distanța între Crin Antonescu și mine ar fi mult mai mică, de 2-4%, dacă nu ar candida Elena Lasconi, dar tot Crin Antonescu ar fi pe locul doi (…) Am luat foarte putine scenarii şi în toate era doar Călin Georgescu. Am luat de bun ce a declarat George Simion, că în situaţia în care Călin Georgescu candidează, el nu candidează”, a explicat Nicușor Dan. 

Ce candidaturi nu au fost luate în calcul în sondajul pentru prezidențiale făcut de echipa lui Nicușor Dan

Nicușor Dan a spus că sondajul a fost „făcut serios, numai că sondajele sunt influențate de evenimente externe, iar în preajma sărbătorilor nu e cel mai bun moment ca să faci un sondaj pentru că lumea e cu gândul la alte lucruri”.

„Am făcut un sondaj pentru orientarea noastră, a echipei noastre, şi sondajul ăsta am fost prevenit de la început că e un sondaj făcut de sărbători, în care oamenii nu sunt neapărat atenţi. Deci este un sondaj orientativ, care dă doar nişte idei generale. Ăsta e şi motivul pentru care nu l-am făcut public. (..) Sondajele sunt influenţate de evenimente externe şi când îl faci în preajma sărbătorilor şi după sărbători nu este cel mai bun moment ca să faci un sondaj, pentru că lumea e cu gândul, în mod evident, la alte lucruri”, a declarat Nicușor Dan.

El a precizat că în acest sondaj nu au luat în calcul foarte multe scenarii. De exemplu, nu apare Marcel Ciolacu, pentru că a fost luată în calcul varianta în care coaliţia de guvernare merge cu un candidat comun. „Un sondaj într-o perioadă de calm ar trebui să cerceteze cel puțin 5-6 scenarii, lucru pe care noi nu l-am făcut”.

În sondaj nu au fost luați în calcul nici George Simion, nici Victor Ponta.

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a declarat sâmbătă seară, la Digi 24, că el consideră suspendat acordul încheiat cu partidele din coaliţia de guvernare pentru susţinerea sa la funcţia de şef al statului, subliniind că aceasta nu înseamnă că nu mai are disponibilitatea de a candida, ci este nemulţumit de nehotărârea partidelor respective în ceea ce-l priveşte şi de lipsa unei date clare pentru desfăşurarea alegerilor.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus, în singura sa reacție, că nu a vorbit cu Crin Antonescu și că miercuri, 8 ianuarie, va fi ședință a coaliției pentru a stabili ce e de făcut.

INTERVIURILE HotNews.ro