Sari direct la conținut

Caloriferul, transformatorul si SIDA: Despre ruina PNL

Contributors.ro
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala
Vladimir Tismaneanu, Foto: Arhiva personala

Vorbim despre trei foste glorii ale PNL la ceasul antonescian. Prima, este aceea a lui Andrei Marga, profesorul de filosofie de la Cluj, fost presedinte al PNT-CD (demisionat prin fax), inscaunat la externe, campion al gafelor putinofile, apoi gropar de tip chisinevschian al Institutului Cultural Roman. Omul cu caloriferul. Azi uitat, dar cu o mostenire teribila. Apoi, vedeta Relu Fenechiu, omul cu transformatorul, lider penelist din Iasi, om de casa al candidatului prezidential al USL, ministru al transporturilor, infractor, condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare. In fine, politologul Daniel Barbu, omul fara urma de compasiune, specializat in demascarea iluziei anticomunismului, ajuns ministru al culturii, autorul acelui panseu naucitor despre relatia dintre fondurile alocate pentru tratamentul celor afectati de SIDA si un posibil festival Shakespeare la Craiova. Cum se spune, a tunat si i-a adunat…

Cu infinit tupeu, Crin Antonescu a proclamat “revolutia bunului simt”. Plagiatorul Victor Ponta a jurat ca guvernul sau va fi nu numai cel mai eficient, dar si cel mai onest din intreaga istorie post-decembrista a acestei tari. Ce s-a intamplat de fapt? Ceea ce in chip corect a fost desemnat drept un grup infractional organizat, condus de Antonescu, Ponta si Dan Voiculescu, incearca din clipa in care au pus mana pe guvernare, sa distruga statul de drept, sa calce in picioare independenta justitiei. Au fost distruse insitututii care functionau excelent. Nu voi reveni la soarta ICR si IICCMER, lucrurile sunt prea bine stiute spre a mai avea nevoie de comentarii. Este de ajuns sa spun ca o clientela veroasa si venala, a carei tribuna publica o reprezita “Antenele” si alte televiziuni de acelasi gen, a fost catapultata in pozitii lucrative de catre cei care se pregatesc sa acapareze complet si, daca se poate, definitiv statul romanesc. Sa-l prade in voie, fara impunitate. Noul Cod Penal, introdus pe usa din dos, prin tertipuri pisicheresti si sperjur constant, de catre Victor Ponta si ai sai, asigura sanse sporite de exonerare a borfasilor de mare anvergura. Inteleg ca si a fostilor tortionari ai Securitatii. Sper sa ma insel.

Andrei Marga este azi un nume care nu mai spune nimanui nimc. Relu Fenechiu suspina in celula, isi plange de mila. Daniel Barbu, fortat sa demisioneze dupa acea proba de cinism si chiar cruzime, a fost numit de catre Victor Ponta in Consiliul Stiintific al IICCMER. Este vorba de un om care a spus limpede ca decomunizarea i se pare o aiureala, un joc “basist”. Crin Antonescu, insa, omul care a facut posibile aceste cariere cu efecte dezastruoase, ramane impasibil in fruntea Senatului si viseaza de-acum la garzile de onoare pe care le va trece in revista, tantos si inchipuit cum il stim, cand va ajunge la Cotroceni. PNL este o caricatura a promisiunilor de-odinioara, o anexa a PSD, la randul sau doar o fatada pentru interese mafiotice agresive. Jorge Luis Borges spunea despre peronisti ca nu sunt nici de stanga, nici de dreapta, sunt doar incorigibili. Este un diagnostic care se potriveste perfect “elitei” useliste…

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro