Can’t buy my vote? (de Cristian Pirvulescu)

Dupa alegerile locale din iunie, tendinta ce se intrevedea deja de cativa ani s-a instalat: romanii nu mai voteaza. Nu partidele, nici liderii lor, ci clientelismul si absenteismul pluriform au devenit marii castigatori ai alegerilor. Pe fundalul fracturii sociale si politice, negocierea si cumpararea voturilor s-au transformat in instrumente electorale relativ eficace. Lipsa componentei ideologice in viata politica, promovarea ca singura solutie socio-economica a celui mai feroce tip de capitalism salbatic si polarizarea sociala au transformat un fenomen mai degraba marginal, cumpararea voturilor, intr-unul cu impact politic si mediatic. E suficient sa ne amintim cazul Stefanesti si, cum situatia din comuna ilfoveana nu a fost exceptia, ci doar cea mai mediatizata experienta de acest fel, putem realiza cat de intensa e tentatia „realista“ de a o repeta. Cu atat mai mult cu cat juridic nu s-a putut demonstra nimic.

Ingineria legislativa si electorala inceputa odata cu alternanta din 2000 prin sustinerea interesata a proiectelor legislative privind reglementarea activitatii partidelor politice si finantarea acestora a avut efectele scontate: competitia politica s-a limitat doar la formatiunile existente. Nici un partid nou nu mai poate tulbura linistea celor trei-patru „mari“. Iar daca schimbarea modului de scrutin si noul decupaj electoral ar putea crea surprize, se cauta metode care sa le compenseze. Absenteismul ofera astfel o „solutie“. Caci prezenta scazuta la vot nu e un simplu accident de parcurs, ci un comportament stimulat. Si intr-un astfel de decor o regie electorala cu tendinta „lucrativa“ e posibila. Mai ales in zonele defavorizate. Cand singura ordine etica posibila e rezultatul transpunerii modelului socio-economic al capitalismului de prada – conform caruia orice este de vanzare -, de ce tocmai voturile ar face exceptie?

In ultimii opt ani, absenteismul de factura sociala – cel al masei marginalizatilor sociali si al perdantilor tranzitiei care, dupa ce au fost tentati de votul de protest in 2000 si 2004, au fost dezamagiti – a crescut constant. Si cum sa nu se manifeste un absenteism ridicat daca nici Parlamentul, nici Guvernul nu sunt privite ca locuri in care se iau deciziile? Pentru cei mai multi romani, puterea este in alta parte: in cercurile de afaceri. Iar cand unele grupuri politice locale au ajuns clientele unor organizatii oculte, credibilitatea politicii se prabuseste.

Tentatia exacerbata de cumparare a voturilor nu e efectul recentei schimbari a sistemului electoral. Ea se practica de la inceputul tranzitiei si a avut momentele ei de glorie si in epoca interbelica. Dar daca exista o sociologie si o economie a cumpararii voturilor, daca disperarea marginalilor sociali si controlul politico-economic al retelelor locale pot explica situatia, nu inseamna ca fenomenul e acceptabil. Cu toate acestea, daca pe termen lung criza de incredere in institutii si politicienii ar putea crea serioase probleme partidelor, pe termen scurt – mai ales ca puterea se masoara in voturi – ea ar putea deveni o „oportunitate“. Departe de a produce temeri, absenteismul ridicat face din cumpararea voturilor un obiectiv pentru politicienii lipsiti de scrupule. Si de ce ar avea scrupule? Cata vreme capitalismul de prada poate justifica orice. Caci, de fapt, tipul de capitalism speculativ practicat la noi a reusit sa compromita si economia de piata, si democratia. Poate ca dragostea nu poate fi cumparata, cum cantau odinioara Beatles-ii, dar votul a devenit un simplu produs de consum.

Cotidianul.