Capcana votului in alb
S-a facut mare tamtam in Italia pentru votul in alb: ar fi, in opinia unora, semnul ca romanii – scarbiti de politica din Romania – ar arata cat sunt de puternici sau de numerosi. Dar in legatura cu al doilea punct ma indoiesc, avand in vedere ca din ce in ce mai putini romani din diaspora vin la vot, din pacate. Ar arata ca „am vrea sa mergem la vot, dar nu avem cu cine vota.”
Mai putini au explicat cum se face practic acest gest de protest. In cabina de vot, alegatorii – in loc sa puna stampila pe favoritul lor-lasa buletinul NESTAMPILAT. Desigur, la incheierea scrutinului, comisia, conform legii, numara buletinele pentru fiecare candidat in parte. Incepand cu 2008 la alegerile din Romania vor fi numarate si voturile in alb -separat (cf. lg 35/2008), fiind considerate intr-o categorie aparte decat aceea a voturilor nule. Deci, in practica la sfarsitul votului, vom avea, ipotetic, un numar mai mare sau mai mic de BULETINE NESTAMPILATE.
Chiar daca pot fi de acord, pana la un anumit punct, cu ideile si cu pozitia celor care sustin votul de blam, denuntand dezacordul lor cu oferta politica, nu pot spune acelasi lucru fata de manifestarea pozitiei prin votul in ALB. Chiar daca existenta votului in alb poate da pe moment un sentiment de atotputernicie – “poftim, va arat eu ca nu am cu cine vota si va dispretuiesc pe toti”, efectul votului alb nu are repercusiuni asupra demersului electoral. Practic, rezultatul alegerilor ramane neschimbat. Ar ramane neschimbat daca se exclude orice ipoteza de fraudare a votului,ceea ce ramane o ipoteza valabila, asa cum vom vedea in continuare.
Vom da un mesaj clasei politice, ca ne-am saturat de ei? Poate, dar ma indoiesc- ponderea voturilor in alb va fi substantial mult mai mica fata de absenteismul in crestere al electoratului romanesc. Iar absenteismul, il stiu politicienii prea bine, este tot un semnal ca ceva nu merge, ca alegatorii ori s-au saturat, ori cred ca votul lor nu poate influenta cu nimic propria soarta.
Adeptii votului in alb, bucurosi de existenta acestui nou instrument democratic, atat de “european” si plin de stil la prima vedere, vor descoperi la urma ca, intr-o masura sau alta, efectul gestului lor va fi acelasi cu cine va ramane acasa: nu vor schimba cu nimic rezultatul alegerilor.
Mai mult, in practica, efectul va fi urmatorul: ALTII VOR DECIDE PENTRU EI cine sa-i conduca. Singura diferenta intre a sta acasa sau la iarba verde cu un mic sau un gratar si a merge sa votezi in alb este una de INTENSITATE, nu se SUBSTANTA. Cei care prefera iarba verde sau televizorul dau un semnal mai slab: “nu ma intereseaza”, “prefer sa fac altceva”, “nu pot schimba nimic”. Cei care introduc in urna buletinul alb zic acelasi lucru, dar mai puternic: “eu am facut efortul sa vin la vot, pentru ca vreau sa particip, dar nu am cu cine vota”. In ambele variante, semnalul care ajunge la politician este acelasi: ca sa cuceresc acea parte din electorat trebuie sa schimb ceva, sa aduc o imagine noua.
Intorcandu-ne la cabina de vot si la comisie, nu vreau sa las deoparte o chestiune deloc evidentiata de adeptii votului in alb: POSIBILITATEA FRAUDARII. Alegerile se castiga si se pierd, uneori cu o diferenta mica ( va amintiti prima data cand fu ales George Bush, cand verdictul a afot dat pe muchie de cutit?) alteori cu o majoritate zdrobitoare, direct proportionala cu gradul de totalitarism al respectivului stat. Dar acuzatii de fraude si fraude dovedite, mai mult sau mai putin subtile, exista si au existat intotdeauna. Iar Romania nu este sistemul ideal, perfect, in care sa excludem a priori posbilitatea incercarii de fraudare.
Intrebati orice membru in comisiile electorale, care sunt posibilitatile de fraudare cele mai “usoare” si cu siguranta in top va intra si buletinul alb. Am vorbit cu o persoana care a fost membru in mai multe comisii electorale si, discutand despre votul in alb, mi-a spus: “un buletin alb e ca si cum ar fi o invitatie pentru cine ar avea in cap sa fraudeze alegerile”.
Cu un buletin alb in fata, tot ce ramane de facut, in teorie, este aplicarea stampilei “Votat”. Sa presupunem ca unul din membrii comisiei, are pregatit un ceas de mana sau o bratara cu tiparul “Votat”- dimensiunea stampilei nu este prea diferita: stie oricine a votat in viata lui. Iar cu stampilele de ultima generatie, nici nu mai e nevoie de tusiera! La numararea buletinelor, acel cineva se apleaca peste masa sau se sprijina peste teancul de buletine si GATA! Votul devine “valabil” exprimat. Desigur, e nevoie de multa abilitate pentru a fi pe faza si a actiona nestingherit! Dar ce se poate intampla atunci cand intr-o comisie din strainatate membrii comisiei sunt putini, sa zicem doar cinci, dintre care poate doi reprezentanti a doua partide diferite sunt sot si sotie, ca sa iau un exemplu direct din actualitate?
Cel mai grav aspect pe care il pot remarca la adoptarea variantei “votul in alb” este imposibilitatea verificarii fraudarii. Nu vorbim de numaratoare gresita, de buletine introduse din afara in urne, ci de un buletin validat corect, in aparenta. Dupa cum se stie, votul este secret, deci chiar cineva care sustine votul in alb poate in cabina electorala vota cum doreste si cu cine doreste!
Dincolo de dubiile teoretice si practice pe care le-am aratam mai sus in legatura cu votul in alb, trebuie sa incercam sa mergem la esenta procesului democratic. A alege in democratie este a alege printre cei pe care ii ai pe buletinul de vot “Choose or lose”, spun americanii. Cand ai o alegere in fata, cea mai proasta alegere e sa nu alegi, spun si specialistii in marketing cu ani de experienta in spate. Chiar daca uneori nu te recunosti 100% in acel candidat, un acord perfect nu exista decat in teorie. Alternativa este a da nastere unui propriu curent politic, propria formatiune politica, pentru a deveni un actor pe scena mai mult sau mai putin democratica. Dar nici atunci nu vei obtine consensul total, unanim. Pentru ca mai in toate situatiile, se merge inainte cu majoritatea consensurilor, adica cu o solutie de compromis. Asa e in politica, vrei, nu vrei.
– Autor al studiului „Votul diasporei- un drept negat” (SOROS, Bucuresti 2009)
INTERVIURILE HotNews.ro