Sari direct la conținut

Căpitanul iahtului scufundat al miliardarului Mike Lynch este anchetat. Cât de experimentat era cel care conducea „Bayesian”

HotNews.ro
Căpitanul iahtului scufundat al miliardarului Mike Lynch este anchetat. Cât de experimentat era cel care conducea „Bayesian”
Iahtul cu velă „Bayesian” s-a scufundat luni în largul Siciliei, FOTO:: VF / Zuma Press / Profimedia

Procurorii italieni au declanșat o anchetă oficială asupra lui James Cutfield, căpitanul superiahtului magnatului britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch, scufundat în urmă cu o săptămână în largul Siciliei, în timpul unei furtuni, scrie luni presa italiană.

James Cutfield este anchetat pentru omor prin imprudenţă şi naufragiu, au scris La Repubblica şi Corriere della Sera.

Punerea sa sub anchetă în Italia nu implică vinovăţia şi nu înseamnă că vor urma neapărat acuzaţii oficiale, scrie Reuters, conform News.ro.

Deşi iahtul a fost lovit de un eveniment meteorologic brusc, este plauzibil să fi fost comise infracţiuni multiple de omor prin imprudenţă şi provocarea unui naufragiu prin neglijenţă, a declarat sâmbătă şeful biroului procurorului din Termini Imerese, Ambrogio Cartosio.

Dreptul maritim conferă căpitanului întreaga responsabilitate pentru navă şi echipaj, precum şi pentru siguranţa celor de la bord.

Cutfield şi cei opt supravieţuitori ai echipajului său nu au făcut încă niciun comentariu public cu privire la această tragedie.

Cine este căpitanul superiahtului scufundat

James Cutfield are 51 de ani și este cetățean neozeelandez.

Fratele său, Mark, a vorbit săptămâna trecută cu The New Zealand Herald și l-a descris drept un „marinar foarte bun” și „foarte respectat”, conform Yahoo News.

El a spus că înainte de a lucra pentru miliardarul Mike Lynch James Cutfield a lucrat pentru un miliardar turc și a fost căpitan de iahturi de lux din 2016, lucrând anterior pe acestea timp de două decenii.

Mark Cutfield a mai spus că fratele său a fost un „marinar de top” în tinerețe.

Amintim că iahtul de lux „Bayesian” aparținând magnatului britanic Mike Lynch, care este una dintre victime împreună cu fiica sa în vârstă de 18 ani, s-a scufundat în 19 august în urma unei furtuni violente.

Mike Lynch, în vârstă de 59 de ani, era unul din cei mai cunoscuți antreprenori britanici din zona tech. El își invitase prietenii la o petrecere pe iahtul personal pentru a sărbători achitarea într-un dosar din SUA. Iahtul era ancorat într-un port de lângă Palermo când a dispărut în urma unei furtuni puternice. Trupul său a fost găsit joi, iar trupul neînsuflețit al fiicei sale de 18 ani a fost descoperit o zi mai târziu.

La momentul tragediei, pe iachtul ancorat în portul Porticello, de lângă Palermo, erau 22 de persoane. În afara de Mike și Hannah Lynch, și-au mai pierdut viața după naufragiu: Judy și Jonathan Bloomer, președinte ne-executiv al Morgan Stanley International, avocatul Chris Morvillo și soția sa, Neda Morvillo. Trupul bucătarului de la bord, cetățeanul canadian-antiguan Recaldo Thomas, a fost găsit lângă epavă la câteva ore după dezastru. Restul pasagerilor, inclusiv soția lui Mike Lynch, au reușit să se salveze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro