Castrati-i pe vinovati!

Intr-un comentariu la un articol recent despre proiectata lege pentru romanii din strainatate, cineva scria, printre altele, „de ce fel de sprijin din partea Statului Roman ar avea nevoie o duduie care a fugit din Romania si si-a aranjat bine-mersi viata dincolo (limbaj colocvial: si-a bagat picioarele in Romania)?“ Despre bagatul picioarelor si al altor p-uri ar fi insa ceva mai mult de zis.

La inceputul lui 90, cand eram inca in tara, unii nu voiau sa-si vanda tara si perorau nationalist pe tema asta. Acum, cand volens-nolens tara geme de produse si marci straine, cal de bataie sunt plecatii de dincolo. La mai bine, zice-se.

La care bine, ma intreb eu, care de 16 ani in Germania, tot n-am dat de el? De fapt, cum sa gasesti ceva care n-ai cautat niciodata, nici in tara, nici in emigratie? Binele e relativ; daca am cautat ceva, atat in Romania, cat si in tara de adoptie, este libertatea de opinie si exprimare si o normalitate a relatiilor sociale si profesionale pe care Romania ante-decembrista nu mi-a oferit-o.

Iar covarsitoarele procente -din vara lui 90- pentru Iliescu si FSN, deci pentru „trecut“, mi-au spus ca nu-mi ajunge viata, ca sa vad in Romania schimbare adevarata. Poate ca am gresit in evaluari.

Acum, citind zilnic presa de limba romana pe Internet si scriind saptamanal pentru ea, vad ca

fantomele trecutului reinvie, mai bine zis sunt tinute treze, intr-un mod care noua, emigratilor din tara, ne este greu sa-l intelegem. Nu ca n-am vrea, insa ne-am detasat de vulcanul cotidian de la Bucuresti, aceasta neinsemnand ca ne-am rupt de tara.

Un jurnalist de la Ziua impanzeste Internetul si CNSAS-ul cu solicitari de verificari de dosare de jurnalisti si persoane publice, care ar fi facut politie politica sau ar fi colaborat cu Securitatea. Lista se opreste insa la U.

De ce nu la Z? Proiectul incep sa-l extinda si la diaspora si fostul exil, pe ce bani si in folosul carui tiraj de presa? N-am nimic impotriva unei lustratii, „daca interesele tarisoarei noastre o cer“, vorba unui etern si de vaza jurnalist roman, insa am senzatia ca aceasta campanie, intitulata suav „Voci curate“ serveste mai putin adevarului si transparentei, decat unei

sapuniri cu spuma care creste-creste si acopera toti elefantii, ca intr-un renumit film mai vechi si minunat de absurd, numit „Petrecerea“.

In Germania exista un personaj intelectual al carui sport de baza este vanatoarea de securisti si colaboratori. E sportul lui, nu te poti baga in gustul omului, mai ales ca omul are timp, nelucrand pentru nici o firma germana, ca sa isi asigure existenta zilnica. Dar nici asta nu e interesant la subiect.

Interesant este ca, in virtutea unui principiu programatic, realitatea atat de urata si mitul Securitatii sunt intretinute cu agresiune si vioiciune peste tot. Fac pledoarie pentru uitare? In nici un fel.

Fosta Securitate comunista este o plaga care mi-a apasat, direct si indirect, toate zilele de maturitate intelectuala traite in Romania. Securitatea a anexat tineri si batrani, valori, non-valori si mai ales mediocri.

Pe majoritatea, prin santaj, speculandu-se slabiciunile omenesti, pe care cine se poate lauda ca nu le are? Securitatea a facut un rau major natiei romane, implementand delatiune, complicitate si instaurand un regim de teroare care este mai rau decat orice sistem social stramb, caci se bazeaza pe FRICA. Prin frica si teroare poti domina si poti subjuga.

Asta a facut Securitatea romana in comunism, a instituit un regim de teroare care ne-a facut sa ne ferim de prieteni, de cunoscuti, de vecini, de rude chiar. Ne-a facut sa ne uitam pe sub masa de restaurant dupa microfoane si sa spunem bancuri pe la colturi, ca sa ne defulam. Ne-a facut sa scriem poezii si proza pentru sertar.

Nu mai vorbesc de deposedatii de averi, de schingiuitii din inchisori, de milioanele de victime ale setei de putere si control national. Am trait oarecum la marginea acestor cruzimi ale istoriei, care nu sunt nici singulare si nici apuse. Dar le-am receptat ca atare, si nu-mi sunt deloc indiferente.

Insa rechizitoriul lansat din anumite directii -si mediatice- care nu stiu daca au caderea morala sa o faca, mi se pare de aici, de departe, cam indoielnic.

Un jurnalist de la Cotidianul, Carol Sebastian, si-a marturisit public vina din studentie, comisa in urma unui santaj. Nu-l cunosc, am citit cate ceva din ce a scris, mi-a placut asa si asa, ca stil. Pentru a-i analiza ideatica reala, mi-ar fi trebuit mai multa informatie decat imi ofera Internetul. In urma scandalului, am auzit ca ar fi plecat din tara. Un ziarist in minus.

E si asta ceva, dar pentru cine? M-a cuprins oare, brusc, o solidaritate de breasla? Poate. Desi nu traiesc intr-o tara in care sentimentalismul e bine cotat.

Germania si-a facut Procesul de la Nurnberg soldat cu condamnari pentru crime de razboi si de colaborationism cu national-socialistii lui Hitler, a judecat dupa Unificare crimele umanitare ale STASI, insa traieste in prezent.

Un prezent rupt de STASI din Germania de Est (omologa a Securitatii din Romania), cu putini negri in cerul gurii, incercand sa-i marginalizeze, si pe aceia, pe cat se poate. In Romania insa, la 16 ani dupa caderea lui Ceausescu si a aparatului securist care l-a sustinut la putere, si in pragul intrarii in UE, se declanseaza vanatoarea de vrajitoare, a nu stim caror vrajitori.

Sa asteptam rezultatul investigatiilor unui CNSAS sufocat in kilometri de dosare incomplete si care da cu taraita informatii despre utecisti, pionieri si scutecisti care candva, undeva, si-au pus pana in slujba partidului si a prozelitilor lui? Poate, cine are timp, chef si chibrite la indemana, pentru atitat palalaia. In Deutschland, timpul e bani si nimeni nu plateste vanatoarea de securisti.