Sari direct la conținut

Cât va fi inflația din zona euro la începutul anului viitor, potrivit guvernatorului Franței: „Asta este o veste bună”

HotNews.ro
Francois-Villeroy-de-Galhau, guvernatorul Bancii Frantei, Foto: Banque-france.fr
Francois-Villeroy-de-Galhau, guvernatorul Bancii Frantei, Foto: Banque-france.fr

Ritmul de creştere a preţurilor de consum în zona euro va atinge ţinta de 2% vizată de Banca Centrală Europeană la începutul lui 2025, a estimat sâmbătă guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

„Suntem pe o traiectorie bună pentru a învinge inflaţia şi asta este o veste bună. Ar putea fi unele creşteri temporare în lunile următoare, dar asta este un efect tehnic. În absenţa unor mari şocuri externe, vom avea o inflaţie de 2% anul viitor, cel mai probabil la începutul anului”, a spus Francois Villeroy de Galhau pentru postul de radio France Inter.

Cele mai recente prognoze ale BCE, care datează din luna septembrie, arătau că ţinta de inflaţie de 2% va fi atinsă în ultimul trimestru al anului următor, chiar dacă zilele trecute o serie de oficiali din cadrul BCE au dezvăluit pentru Bloomberg că se aşteaptă ca acest lucru să se întâmple în primul trimestru din 2025.

Datele Eurostat arată că, în zona euro, rata anuală a inflaţiei s-a redus de la 2,2% în luna august, până la 1,7% în luna septembrie.

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut uşor, de la 2,8%, până la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Banca Centrală Europeană a redus deja de trei ori dobânda de politică monetară în acest an, şi pieţele financiare mizează pe noi reduceri la următoarele reuniuni ale consiliului guvernatorilor, începând chiar din decembrie, iar unii investitori sunt de părere că ar putea fi vorba chiar de o reducere cu 50 de puncte de bază.

„Este probabil că vor fi şi alte reduceri. Dar vom decide asta în funcţie de datele existente. Eu fac un apel pentru pragmatism agil. Agil, pentru că trebuie să decidem reducerea dobânzilor atunci când putem. Pragmatism, pentru că trebuie să ne uităm la data şi să nu pierdem din vedere pădurea din cauza copacilor”, a spus Francois Villeroy de Galhau.

Joi, BCE a redus dobânda cu 25 puncte de bază, pentru a treia oară în acest an şi în linie cu estimările, pe măsură ce inflaţia încetineşte iar creşterea economică pierde din elan. Începând cu data de 23 octombrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,25%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,40% şi, respectiv, 3,65%.

INTERVIURILE HotNews.ro