Sari direct la conținut

Cazul morților suspecte de la „Sf. Pantelimon”. Procuror, despre doctorițele reținute: Planul era de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii / De ce este îngreunată ancheta

HotNews.ro
Parchetul de pe lânngă Tribunalul București. Foto: Agerpres
Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Foto: Agerpres

Ancheta în dosarul deceselor suspecte de la Secția ATI a Spitalul Pantelimon este una foarte dificilă pentru că injectomatele, aparate prin intermediul pacienților li se administra Noradrenalina care îi ţinea în viaţă, nu erau alocate pe un anumit pacient, ci erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul, în funcţie de necesităţi. Astfel se explică de ce, deşi se vorbeşte despre 17 decese în decurs de patru zile, acuzaţiile aduse celor două doctorițe reținute se referă la decesul unui singur pacient, a explicat procurorul de caz Alexandru Anghel de la Parchetul Tribunalului București.

Amintim că două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor. Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

„Se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii”

Procurorii spun că cele două doctorițe – Maria Miron și Mirela Păiuș – „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de Noradrenalină” pentru pacienți care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care „apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață”.

„Practic, e vorba de punerea în acţiune a unui plan de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii, dar se pare că medicii decideau că un pacient sau altul nu mai are şanse, nu se mai impune continuarea acestei terapii şi scădeau brusc doza de noradrenalină”, a declarat procurorul de caz Alexandru Anghel, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti.

Cheia anchetei, injectomatele

Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la un asistent medical că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă a unui medicament. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la Secția ATI au murit 17 pacienţi.

Acuzaţiile formulate de către procurori de referă la un singur pacient.

Procurorul de caz a explicat că ancheta este una foarte dificilă pentru că injectomatele prin care pacienților li se administra Noradrenalina „sunt folosite de aşa manieră încât nu se poate realiza o trasabilitate clară cu privire la utilizarea lor”.

  • „Standardul unei acuzaţii în materie penală este unul foarte ridicat, nu ne putem juca cu aşa ceva. Până acum, putem vorbi despre un pacient, un bărbat de 54 de ani.
  • Ancheta este deosebit de dificilă pentru că aceste aparate, injectomatele care administrau noradrenalina, nu erau alocate pe un anumit pacient, ci existau mişcări nedocumentate ale acestor aparate. Erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul în funcţie de necesităţi. Noi am avut acces la înregistrările salvate de aceste aparate şi am putut ca, în baza acelei fotografii care a circulat şi în presă, să identificăm un anumit aparat şi un anumit pacient”, a explicat procurorul Alexandru Anghel, citat de News.ro.

Potrivit acestuia, în continuare se fac verificări cu privire la decesele altor pacienţi: „Încă se fac investigaţii, nu putem spune nimic cu certitudine acum”.

Legea tăcerii

Alături de cele două doctorițe a fost reținută, pentru mărturie mincinoasă în formă continuată, și o asistentă medicală – Mariana Călin.

„În trei ocazii diferite a fost audiată şi a dat declaraţii neconforme cu realitatea sau nu a spus tot ce ştie. Cert este că noi avem date că ştie nişte lucruri care ar putea ajuta la elucidarea situaţiei şi nu ni le spune”, a mai spus procurorul Anghel.

Pe lângă cercetările începute de Parchet, în luna aprilie au fost deschise alte trei anchete: ancheta Corpului de Control al ministrului Sănătății, ancheta internă a spitalului și ancheta Colegiului Medicilor din București. Toate acestea s-au încheiat în primăvară, fără să identifice nereguli.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro