Ce e de făcut în educație? Agenda viitorului președinte

Chiar[1] dacă există multe școli bune, preponderent în urban, unde se pot găsi soluții pe cont propriu, sistemul de educație de stat este stricat dincolo de reparabil. Pentru a reface sistemul educațional din România e nevoie de un președinte și premier care să facă, 10-15 ani, cu perseverență, lucrurile de mai jos. Mai trebuie clarificat că apartenența la Uniunea Europeană în domeniul educației este precizată de articolul 165 [3] al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și care ne spune că noi, în România, avem responsabilitatea conținutului învățământului și organizării sistemului educațional în funcție de caracteristicile noastre culturale și lingvistice. Altfel spus nu există „standarde europene” în educație pentru că Uniunea nu are vocația unei aplatizări culturale.

Întreaga acțiune a noastră trebuie să se bazeze pe ideea că viitorul este tot mai incert. În ultimi 5 ani nimeni nu a intuit marile evenimente care ne-au schimbat radical viața: COVID, agresiunea putinistă în Ucraina, viteza uluitoare cu care inteligența artificială a intrat în viețile noastre. Așadar trebuie să ne pregătim pentru a fi flexibili, pentru a avea oameni funcționali și performanți în condițiile unei incertitudini mărite, motive pentru care sunt de urmat cele trei linii de acțiune de mai jos.

1. Profesori performanți

Ar trebui pus pe picioare o instituție care, prin formare continuă și îndrumarea formării inițiale, să dea profesori care la sala de clasă:

1.1. să transmită conținuturi, inclusiv o importantă componentă culturală

1.2. să-i învețe pe copii o metodă, structurându-le gândirea

1.3. să asocieze învățării o experiență emoțională pozitivă

1.4. să-i învețe pe copii să operaționalizeze ceea ce au învățat și metodele intelectuale pentru a rezolva multiplele probleme puse de viață.

2. Modernizare curriculară

Cu impact pe termen mediu și lung este de inițiat un efort de modernizare curriculară care:

2.1. să se axeze pe fundamental: științe, umanioare, arte, sport, astfel încât tinerii să aibă flexibilitate ocupațională bazată pe cunoștințe și competențe solide

2.2. să aibă un grad de flexibilitate adaptat vârstei și situației fiecăruia

2.3. să evolueze înspre transdisciplinaritate

2.4. să fie coerent cu efortul de formare profesională a profesorilor de la punctul 1.

Cu impact imediat trebuie pus accentul pe DUALVET pentru a răspunde unor nevoi reale imediate ale elevilor și ale economiei. Nu trebuie neglijat nici învățământul profesional clasic, prin crearea de centre de excelență pe marile domenii care să coordoneze celelalte unități de profil din țară.

3. Școli Centrale [2]

Rețeaua școlară trebuie consolidată pentru a oferi oportunități educaționale cât mai înalte tuturor copiilor. Azi un număr prea mare de copii învață în școli prea vetuste cu profesori prea puțin pregătiți, pe care naveta îi epuizează înainte de a intra la clasă. Obiectivul „Școlilor Centrale” este să avem cât mai mulți copii în școli impecabil dotate, atât din punct de vedere material cât și profesional. Astfel copiii care azi au șanse scăzute -mai ales în rural- vor avea oportunități educaționale mai mari. Echitate înseamnă ridicarea nivelului celor de jos și stimularea excepționalității celor care pot. Nu este nicio problemă dacă decalajele între cei de jos și cei de foarte sus sunt mari, atât timp cât cei de jos sunt la un nivel bun.

Trebuie stabilit un număr de școli în care se va investi masiv, pentru a face din mutarea copiilor care azi nu au șansa la o educație de calitate o atitudine aspirațională. Altfel spus prin oferirea de alternativă de calitate, precum și încurajare financiară, trebuie produsă o mișcare societală a părinților prin care să aspire la a-și da copii la aceste Școli Centrale, astfel încât școlile mici, neperformante, să fie de la sine abandonate de părinți și elevi.

Pe lângă aceste măsuri concrete trebuie reluate deliberările societale la toate nivelurile politice, președinție, parlament, minister, societate civilă, organizații ale profesorilor, cu obiectivul de a produce o dinamică societală a educației, al cărei rezultat să fie ca învățarea să devină un reflex social: fiecare copil, indiferent de condiția lui socială și materială să știe încă din primele sale experiențe în viață, că propria sa educație este cel mai eficient ascensor social. Dar pentru ca aceste deliberări să aibă tracțiune în societate, e nevoie ca cei care le poartă să aibă autoritatea profesională, morală și comportamentală pentru a fi credibili. E obligația noastră să clădim o societate în care fiecare copil să vină la școală pregătit mental să absoarbă ceea ce i se predă, să aibă încrederea că fiecare zi petrecută în școală este un pas în plus către visul său. –Citeste intregul articol pe Contributors.ro