Ce s-a întâmplat în 8 decembrie la JAI, în 15 decembrie la Consiliul European și de ce nu avem încă pe masă o soluție limpede la chestiunea Schengen?

„Am văzut tot felul de sfaturi care ne-au fost date de către persoane care habar n-au ce înseamnă negocierile sau care nu și-au negociat niciodată nici măcar propriul salariu. Aș vrea să rugăm pe toată lumea ca să lăsăm diplomația română, cei care se pricep, să-și facă treaba, așa cum am făcut-o și acum. Împreună cu Administrația Prezidențială, împreună cu premierul, sub conducerea Președintelui României, ne-au adus într-un punct în care beneficiem de cea mai mare susținere în acest moment pentru aderarea la Spațiul Schengen decât am avut-o din 2011 până în prezent.”[1]

Bogdan Aurescu

Într-o postare publică[2], europarlamentarul Theodor Stolojan adoptă o poziție interesantă, cel puțin din perspectiva obiectului analizei mele, legată de impasul integrării României în Spațiul de liberă Circulație – Schengen:

„În armata SUA există o regulă de fier fiecare acțiune încheiată cu succes sau nu este supusă la ‘after action review’. Nu am îndoieli că acest AAR are loc la nivelul Președinției României, al Guvernului și al altor instituții ale statului cu un rol în recenta încercare de acceptare a României în spațiul Schengen. Pentru a ajuta acest proces, am câteva sugestii, pe baza experienței de europarlamentar.

1. Există la nivelul Uniunii Europene decizii care se iau numai cu votul unanim al tuturor statelor membre ca, de exemplu, admiterea unui stat membru în spațiul Schengen sau modificare unei reguli fiscale la nivelul UE. În cazul unor astfel de decizii, cutuma în UE este de a nu se supune la vot o propunere atunci când un stat membru își anunță votul negativ. România a cunoscut că există un vot negativ al Austriei, neașteptat, din păcate, dar a decis să , cu rezultatul cunoscut.

2. Un stat membru care dorește să promoveze o decizie la nivel european trebuie să-și asigure sprijinul celorlalte state membre, care, de regulă, este dat atunci când interesele coincid. România cunoștea interesul puternic al Germaniei și Austriei pentru ca să fie admisă în spațiul Schengen Croația, fără întârziere. În momentul în care Austria a început să pună în discuție slăbiciunile sistemului de securitate Schengen, în general și nu numai față de România și Bulgaria, strategia mai potrivită ar fi fost ca toate cele trei țări să fie pe același punct pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 8 decembrie 2022 cu un singur vot (și nu separat Croația la un punct și la alt punct România și Bulgaria).

3. Dacă Austria insistă, în continuare, că există o problemă de sistem în cazul spațiului Schengen, deci care nu privește numai România și Bulgaria, atunci drumul României spre Schengen poate dura ani de zile, deoarece modificarea legislativă de sistem în UE poate dura ani de zile. De aceea, este de preferat demersul diplomatic pentru retragerea obiecțiunilor Austriei, față de România și Bulgaria, cu sprijinul instituțiilor europene și al altor state membre.”

Constatăm o lipsă de coerență în poziția României cu privire la modul în care se gestionează obiectivul nostru de aderare la Spațiul de liberă circulație în UE – Schengen și nu-mi este clar cui o datorăm, deși am bănuiala că la mijloc poate fi și banala încălecare a diplomaților de către politicienii în căutare de imagine prin victorii ușoare.

În cazul de față – așa cum foarte bine explică Theodor Stolojan – atât timp cât Austria a anunțat public în mai multe rânduri prin vocea ministrului de interne Gerhard Karner și a cancelarului Karl Nehammer, că nu va vota favorabil la reuniunea Consiliului (miniștrilor de interne) JAI din 8-9 decembrie ac. o propunere de accedere a României Schengen, insistența noastră de a pune pe masa reuniunii propunerea (care a primit veto-ul anunțat) ar fi trebuit să aibă o urmare pe măsură, altminteri nu este explicabilă.

Prin urmare, întrebarea mea este următoarea: ministrul de interne, Lucian Bode, a avut avizul pozitiv pentru acțiunile sale din Consiliul JAI de la MAE – de la ministrul Bogdan Aurescu sau secretarul de stat pentru afaceri europene Daniela Grigore Gîtman – și de la Cotroceni? Și dacă da, de ce după veto-ul austriac România nu continuă demersul în forță din 8 decembrie, încercând să conteste la Curtea Europeană de Justiție acel veto pe care Bucureștiul l-a denunțat ca „nejustificat”?

Îmi aduc aminte de următoarea declarație făcută de președintele Klaus Iohannis miercuri, 23 noiembrie ac.: „Asta este varianta pe care ne-o dorim și aceasta este varianta care a fost propusă de președinția Consiliului Uniunii care momentan este la Cehia, însă, vreau să fiu foarte clar, dacă din varii motive nu vom reuși până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare și corecte și toată lumea va fi convinsă că noi nu numai că nu suntem o vulnerabilitate, am fi un real câștig pentru Spațiul Schengen și ca să completez ce am spus – unii au întrebări pentru noi și alții pun sub semnul întrebării Schengen.”[3]

A doua zi, joi, 24 noiembrie, în timp ce se afla în vizită oficială în Lituania, Klaus Iohannis a revenit asupra declarației, relativizând-o în următorii termeni: „Cred că încă mai avem suficient timp pentru a aborda, pentru a rezolva toate problemele. Este adevărat că unii dintre prietenii noștri au venit cu noi întrebări. Suntem gata să colaborăm și suntem gata să vedem un vot pe 8 decembrie. Nu este vorba că sunt chestiuni cu totul noi care ar fi apărut, atâta doar că unele parteneriate trebuie întărite, unele aspecte trebuie discutate de o manieră mai cuprinzătoare și, după părerea mea, toate acestea sunt încă fezabile înainte să aibă loc discuția de pe 8 decembrie.”[4]

Ce se întâmplase în numai 24 de ore? L-au convins pe Klaus Iohannis argumentele optimiste ale lui Lucian Bode? Evaluările MAE au corespuns cu cele ale ministrului de interne? Au existat informații pe subiect ale SIE și ale serviciului secret al MAI care au întărit argumentele în favoarea unei acțiuni în forță a României în JAI? S-a ținut legătura cu Bulgaria, au fost consultări bilaterale, din moment ce cele două state sunt la pachet? De fapt, la ce „parteneriate întărite” și „discuții cuprinzătoare” se referea Klaus Iohannis în 24 noiembrie?

Mă tem că toate aceste întrebări au nevoie de răspunsuri, pentru ca opinia publică să înțeleagă ce anume s-a încercat și, eventual, s-a obținut la Consiliul European, de ce Klaus Iohannis a dat un anume tip de declarații, iar Marcel Ciolacu sau Rareș Bogdan au dat cu totul alt tip de declarații, de ce MAE l-a rechemat pentru consultări pe ambasadorul nostru la Viena (Emil Hurezeanu), iar ambasadoarea Austriei la București (Adelheid Folie) a căutat scuze pentru a lipsi de la întâlnirea cu președintele nostru și așa mai departe.

Să le luăm pe rând: Marcel Ciolacu a adoptat o linie dură față de guvernul Austriei și a făcut apel la blocarea prin veto de către România a unor demersuri instituționale ale Austriei, precum și la dreptul românilor și a României de a „răspunde cu aceeași monedă”:

•„Eu când am vorbit despre sancțiuni către Austria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat atunci nu te aștepta, de exemplu, când Austria solicită să aibă șefia OSCE ca România să nu folosească același drept de veto. Dar poate până se ajunge la această paralelă totuși există demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri.”[5]

•„În primul rând, eu am declarat și susțin în continuare, dacă decidenții, conducătorii din Austria din acest moment au găsit de cuviință să voteze total nejustificat împotriva unei recomandări a Comisiei Europene, cea ca România, Bulgaria și Croația să adere la spațiul Schengen, atunci cred că și statul român este îndreptățit să răspundă cu aceeași monedă, respectiv, știți foarte bine că deciziile se iau într-un consemn (…) Repet, Austria a votat din interese mici, meschine, care țin de alegerile interne din Austria. Nu ai dreptul la acest nivel, la nivelul Consiliului JAI, să-ți exprimi un vot în funcție de interesele tale politice locale. Vorbim de ceea ce ne-a unit când s-a format Uniunea Europeană.”[6]

Rareș Bogdan a fost unul dintre politicienii români care s-a implicat în chestiunea votului din Consiliul ministerial JAI din 8 decembrie, mereu vehement și pregătit cu mesaje tari după ce Austria și-a reconfirmat prin veto poziția anunțată public în prealabil. Așadar, Rareș Bogdan a invitat imediat la boicotul afacerilor cu capital austriac din România și a vorbit răspicat despre aducerea veto-lui austriac în fața CJUE:

•„Din momentul acesta îi rog pe români și autoritățile statului să acționeze în consecință. Doresc ca toate companiile de stat, începând cu Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Electrica, și toate companiile care au conturi la Erste și la Raiffeisen să închidă de urgență conturile și cardurile bancare. Ceea ce a făcut Austria astăzi este o sfidare la adresa României, a bunelor relații ale României, iar cancelarul Karl Nehammer și ministrul Gerhard Karner și-au izolat țara într-un mod incalificabil. Au venit cu argumente false, au mințit, au afirmat că au fost în ultimii ani presiuni pe firmele Schweinhofer și OMV. Este o minciună sfruntată, nu a fost nicio presiune asupra companiilor austriece, din contră. Au afirmat că suntem ruta Balcanilor de Est, de unde ajung zeci de mii de refugiați în Austria. Este o minciună. Nu au ajuns pe rutele din România decât 1.400 de refugiați, toți controlabili, pe care am acceptat să-i primim înapoi. (…) În acest moment, Austria s-a plasat împotriva intereselor României.”[7]

•„Votul Austriei sfidează articolul 2 al tratatul Uniunii Europene, care spune că statul de drept este o valoare fundamentală. Votul Austriei sfidează articolul 21 al tratatului de funcționare al Uniunii Europene referitor la libera circulație plus alte 20 de acte normative. Nehammer a decretat, prin blocajul Schengen, al doilea Diktat de la Viena pentru români, a (…) spus Rareș Bogdan, adăugând că cere Comisiei Europene și Parlamentului European să solicite CJUE constatarea încălcării de către Austria a aquis-ului și să facă demersuri pentru suspendarea dreptului său de vot. (…) Rareș Bogdan a dat asigurări că Executivul Român se va implica, iar Austria va suporta consecințele”.[8]

Ce poziție a avut Ministerul de Externe, privind anticiparea veto-ului austriac, aflăm de la ministrul Bogdan Aurescu[9]: „Este un vot care a apărut fără să poată fi anticipat. Ne-am concentrat pe înlăturarea obiecțiilor statelor care erau tradițional împotriva noastră. În cazul Austriei nu a existat niciun semnal până la 28 noiembrie. Tot timpul oficialii austrieci au spus că nu au nimic împotriva României. Niciodată nu a existat niciun semnal de opoziție. Aceste decizii au fost luate într-un cadru foarte restrâns. E clar ca în Austria a existat o decizie politică care nu e justificată de ceva ce ar fi făcut România.” Ce nu mai aflăm, este ce a făcut MAE după 28 noiembrie, când nu mai era nimic de anticipat, ci de acționat pentru a împiedica eșecul.

În pregătirea Consiliului European din 14-15 decembrie, Klaus Iohannis a ieșit cu un alt tip de abordare, arătând că România nu va continua pe linia confruntării[10] – începută cu forțarea votului din 8 decembrie și continuată cu anumite acțiuni de boicot sau intenții de boicot, ori cu declarații privind formularea unei plângeri la CJUE împotriva guvernului de la Viena -, ci pe calea exclusivă a diplomației, în încercarea de a nu submina capitalul de simpatie al statelor care susțin integrarea noastră imediată în Spațiul Schengen, ci de a-l valorifica, arătând că putem avea un dialog fructuos cu Austria.

După reuniunea Consiliului European, Klaus Iohannis a făcut declarații publice[11] legate de demersul – colateral, totuși, agendei – privind scoaterea din impasul diplomatic în care ne aflăm pe subiect, după ce am confruntat Austria (și, în fond, și Olanda) la JAI și ne-am ales cu o ușă trântită în nas de ministrul Gerhard Karner, furios că a fost obligat să își exprime votul[12] (pentru că România și-a dorit neapărat confruntarea în Consiliul ministerial).

Din declarațiile președintelui înțelegem că are credința – bazată pe ceea ce a simțit în cursul discuțiilor purtate inclusiv cu liderii Austriei și Suediei – că ieșirea din impas este mai mult decât posibilă și că în cursul anului 2023, dacă vom rămâne consecvenți, ne putem alătura Spațiului de liberă circulație – Schengen:

•„Cele două probleme pe care le-am menționat – votul din partea Austriei și votul mixt din partea Olandei sunt probleme care încă trebuie rezolvate, dar din toate discuțiile pe care le-am avut, am tras concluzia că de data aceasta pregătirea va fi mai profundă, mai bună și că se dorește o soluție. Eu le-am spus tuturor că noi, românii, dorim o soluție pozitivă în decursul anului 2023.”

•„Acum este puțin mult de așteptat ca cineva să iasă și să aibă o opinie contrară cu cea pe care a avut-o acum o săptămână. Nu așa se rezolvă problemele și n-o să iasă niciun lider să spună: gata, am rezolvat problema, mâine. Nici eu nu v-am spus-o, chit că în țară poate au fost așteptări foarte mari. Dar nu vreau să vin cu povești care nu sunt adevărate. Eu vin cu informații, vin cu opinii pe care mi le-am format și concluzia mea este am făcut un pas clar înainte în direcția bună.”

•„Am avut o discuție cu premierul suedez, i-am prezentat problema, a înțeles-o foarte bine, fusese briefat în speță, cum se spune, în limbaj specializat. Sigur că nu și-a luat un angajament ferm într-o discuție care a fost o primă discuție exploratorie, dar eu sunt convins că în momentul în care cele două chestiuni, votul austriac și votul olandez primesc o clarificare, chestiunea va fi imediat pe Consiliul JAI. Nu are, repet, nu are nimeni și asta o spun ferm, interesul ca această problemă să se transforme încă o dată în ceva negativ pentru Uniune. (…) Uniunea Europeană are nevoie de reușite, de rezultate pozitive.”

BOICOT? CE FEL DE BOICOT ȘI LA CE AR FOLOSI?

„Este o eroare să ne autovictimizăm. Dacă continuăm să facem lucrul acesta, ne atacăm propria noastră stimă de sine ca națiune, dăm apă la moară Rusiei și forțelor populiste și naționaliste care, din păcate, nu lipsesc nici în România, și nu reușim să mergem mai departe. Eu am văzut lucrul acesta și în procesul pe care l-am câștigat la Haga. Și atunci au existat tot felul de personaje, unele care apar și acum și care vorbesc despre Schengen și care spuneau cum o să pierdem sau o să luăm jumate din platoul continental. Uite că a fost o muncă de migală, în care am construit pas cu pas, noi am făcut-o, în România (…).”[13]

Declarația de mai sus îi aparține ministrului de externe Bogdan Aurescu, care îndeamnă la încredere în efortul diplomatic, comparând momentul actual cu victoria diplomației noastre în disputa cu Ucraina din fața Curții Internaționale de Justiție, privind împărțirea platoului continental al Mării Negre. Cuvântul cheie aici este justiție și întrebarea care-mi revine imediat în minte este de ce până acum s-a exclus recursul la CJUE în materia votului negativ al Austriei din Consiliul JAI din 8 decembrie? (Ori, poate că nu s-a exclus…?[14])

Nu sunt singurul care se întreabă acest lucru. Deutsche Welle îl citează pe profesorul Horațiu Radu[15], de la Facultatea de Drept a Universității București, fost agent guvernamental la CJUE, care-și amintește că în 2011-2012, când lucra la Departamentul pentru Afaceri Europene al guvernului, s-a cerut o analiză pentru stabilirea temeiului în care România ar putea ataca la CJUE argumentele de respingere a aderării țării noastre la Spațiul Schengen și s-a instituit MCV.

Analiza a fost redactată și dezbătută la nivelul guvernului (într-o perioadă tulbure, când s-au perindat la guvern 3 premieri și unul interimar și a fost suspendat președintele de majoritatea parlamentară ad-hoc) și în cele din urmă s-a decis stoparea demersului, din motive de „oportunitate”.

Bag de seamă că și acum recursul la CJUE este considerat inoportun (și rămân la întrebarea de ce?), în condițiile în care, cum explică și profesorul Radu, o acțiune la Curtea Europeană susține și nu blochează efortul diplomatic al României pe dosar și poate fi retrasă oricând, dacă se constată un progres în favoarea obiectivelor Bucureștiului.

Pe de altă parte, în societatea noastră s-a asprit sentimentul de insatisfacție (o frustrare născută dintr-o neputință), care poate face un rău imens, dacă nu cumva îl face deja prin tot felul de gesturi dezlânate, nenuanțate și negândite numite „boicot la adresa intereselor austriece în România”, căruia îi cad pradă oameni care, altfel, sunt cunoscuți a fi echilibrați (cu toți boii acasă).

Îndrăznesc să sugerez că un anunț de intentare a unei acțiuni la CJUE ar fi fost o dovadă de acțiune cu o semnificație uriașă, ce ar fi detensionat societatea noastră și ar fi calmat neîncrederea. Unde mai pui că – așa cum sublinia profesorul Horațiu Radu (dar și Bogdan Aurescu) – avem capacitatea de a formula smart o acțiune la CJUE (împreună cu Bulgaria) care să fie îndreptată împotriva situației actuale în sine, și nu neapărat împotriva Vienei sau Hagăi, fără să cerem neapărat sancțiuni, ci o soluție legală de ieșire din impas.

Decizia Vienei de a se opune accederii României și Bulgariei în Spațiul Schengen pare să aibă în Austria o susținere populară (dacă ne luăm după rezultatele unui televot improvizat), de 52% – „de acord” și doar 34% – „împotrivă”[16]; ceea ce înseamnă că în culisele diplomatice lucrurile pot fi oricând complicate de noi și noi semnale care vin dinspre politicieni și opinia publică.

Dacă presa austriacă va ajunge să fie plină de articole ce descriu „lupta dreaptă și eroică” a Vienei cu Comisia Europeană și guvernele de la Sofia și București, care vor să forțeze aderarea la Schengen recurgând la presiuni instituționale sau, și mai rău, dacă va descrie în termeni apocaliptici un val de nedrepte boicoturi la adresa capitalului austriac (civilizator și aducător de prosperitate), mă tem că euroscepticismul austriecilor va fi alimentat copios cu teme pe care le livrăm chiar noi, neînțelegând prea bine regulile clubului din care tot încercăm să facem parte.

Când vine vorba despre boicotul intereselor capitalului austriac în România – adică genul de boicot anunțat de omul de afaceri arădean Dimitrie Muscă, care în stilu-i caracteristic a ținut să fie primul!, sau de un club de fotbal din Craiova –, eu spun din start că este o eroare care ne califică mai mult pe noi, decât îi va deranja pe austrieci (are perfectă dreptate Cristian Tudor Popescu[17]).

În același timp, țin să aduc aminte că unele dintre afacerile austriece din România nu au reprezentat întotdeauna numai interese legitime și conforme cu legile pieței, ci și interese partizane și care au venit sau vin în contradicție cu interesele legitime (dacă nu de securitate) ale țării noastre. Aceste lucruri au fost și poate mai sunt posibile atunci când capitalul este contaminat politic, iar presa noastră a fost plină de cazuri în care capitalul rusesc, deghizat în capital austriac sau olandez a abuzat (sau măcar a încercat) de poziția sa în defavoarea intereselor noastre.

Față de astfel de cazuri autoritățile au păstrat în general o atitudine… „binevoitoare” (din motive de „oportunitate”, similare cu cele evocate de profesorul Horațiu Radu), din respect pentru Haga sau Viena. Ori, dacă avem vreun beneficiu de oportunitate după 8 decembrie, acesta este tocmai că ne dezleagă de a mai fi îngăduitori cu capitalul provenit din alte state membre ale Uniunii care abuzează (sau vrea să abuzeze) cu sprijin politic de acasă de poziția noastră îngăduitoare. Trebuie să ieșim la bătaie, să „intrăm în competiție” energic, așa cum ne îndeamnă Dragoș Damian, de la Terapia Cluj[18].

Să ieși energic și inteligent la competiție nu înseamnă să reziliezi contracte cu partenerii austrieci, ci să te asiguri că obții din aceste contracte cele mai bune avantaje pentru tine, o afacere din România. Ori, dacă ai contracte cu partenerii austrieci care te nemulțumesc, trebuia să aștepți 8 decembrie ca să renunți la ele? Sau, invers, dacă ai contracte foarte bune cu partenerii austrieci, nu e o inepție să le denunți și să îți pui afacerea (cu angajați și parteneri cu tot) într-o situație neplăcută, doar ca să fii „patriot”?

Deunăzi am purtat un schimb interesant (cel puțin pentru mine) de opinii pe o rețea de socializare cu Sever Voinescu, pe marginea unei postări a domniei sale privind modelul de afaceri al băncilor cu capital austriac din România, pornind de la comunicatele băncilor, care au insistat pe ideea că „susțin mii de afaceri românești” etc. Nu am fost singurul interlocutor al domniei sale pe subiect, dar schimbul nostru de opinii a ajuns și la tema boicotului, în legătură cu care mi-am expus ideile de mai sus și am primit la schimb opinia sa sinceră, pe care o redau mai jos (în folosul analizei mele):

„De ce boicotul este o soluție: 1. Boicotul e o presiune pe care acționarii austrieci o vor transfera asupra cancelarului lor. Dacă acel cancelar nu ascultă de UE, poate ascultă de bogătanii din țara lui. (…) 2. Boicotul arată că piața românească e sensibilă și la altceva decât păpică. În fond, nu mai suntem chiar așa de morți după câte unii din Vest cum eram în anii ’90. Acum, putem alege între ei. Mie-mi place, de pildă, First Bank. Am voie? Mă duc unde mă simt respectat. 3. Românii angajați la aceste companii muncesc pe bune pentru salariul lor și pentru profitul acționarilor. Nu le-a dat nimeni joburi de milă. Ei produc. Fain ar fi să-i vedem și pe ei reacționând cumva solidar cu țara. Ei au nevoie de job exact cum acționarii au nevoie de ei să la facă afacerea să meargă. Dar, în fine, asta e o altă discuție… (…) 4. Suntem, totuși, oameni liberi. Pot să merg la ce bancă vreau după criteriile pe care le aleg. Pot să pun benzină de la ce stație vreau. Aleg să ocolesc pe austrieci până când aleg un guvern care respectă țara mea. Și, fiind un om liber, spun public lucrurile astea. Tot nu văd de ce e asta o așa mare prostie.”

Recunosc în poziția exprimată de Sever Voinescu câteva argumente legitime, dar și o viziune care, din perspectiva mea, este validă numai până la un punct. Și mă întreb: când vine vorba de un mesaj plecat dinspre un intelectual cu vizibilitate publică – bogat în nuanțe ce trebuie bine cântărite –, nu va fi el oare receptat otova, poate chiar abuziv în zonele unde reflecția nu este uzuală? Nu va alimenta cumva ideologii extremiste? S-au mai văzut cazuri…Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro