Sari direct la conținut

Călin Georgescu vorbește despre „frica oamenilor care protestează”, într-un interviu BBC: „Asta este doar propagandă”

HotNews.ro
Articolul publicat pe BBC joi, 5 decembrie
Articolul publicat pe BBC joi, 5 decembrie

Candidatul la prezidențiale, Călin Georgescu, și-a reconfirmat aprecierea pentru Vladimir Putin și l-a numit „patriot și lider”, însă de această dată a adăugat și că „nu este un fan” al acestuia. Jurnaliștii de la BBC l-au întrebat și despre ajutorul pentru Ucraina și protestele din țară împotriva lui.

În ultimele două săptămâni au avut loc mai multe proteste în țară și în diaspora, împotriva lui Călin Georgescu și împotriva mișcării legionare. Joi seară, în București, peste 1.000 de persoane protestează pentru democrație și continuarea progresului României în Uniunea Europeană.

Întrebat de jurnaliștii britanici dacă înțelege fricile oamenilor care ies în stradă, candidatul la prezidențiale a oferit un răspuns scurt: „Asta e doar propagandă” și a clătinat din cap. 

În același interviu, Georgescu a negat că succesul său în alegeri a avut vreo legătură cu Rusia și a spus că nu îi pasă de „minciunile” serviciilor, pentru că el lucrează „cu Dumnezeu și cu poporul”.

La o întrebare despre poziția sa față de vecinii aflați în război, el a replicat mai întâi: „Sunteți sigur de asta?”, sugerând că neagă existența războiului din Ucraina.

A răspuns că România este interesată doar de promovarea păcii la granița sa. El a adăugat și că, dacă va fi președinte, „lucrurile se vor schimba. Zero. Totul se oprește. Trebuie să am grijă doar de poporul meu. Avem destule probleme noi înșine”.

Miercuri, Klaus Iohannis a desecretizat documente din ședința CSAT privind alegerile, care detaliau o campanie „foarte organizată” în favoarea lui Georgescu pe TikTok, coordonată de un „actor statal”. 

Documentele includeau o evaluare a serviciilor de informații, care susținea că Rusia desfășoară atacuri hibride asupra României. Procurorii au anunțat joi deschiderea unei anchete penale, dar nu există un termen pentru finalizarea acesteia.

„Le este frică”, a spus Georgescu despre dovezile conform cărora sute de mii de dolari au fost cheltuiți pentru promovarea conținutului său de campanie, încălcând atât legea electorală românească, cât și regulile TikTok. 

INTERVIURILE HotNews.ro