Cel de-al saselea hipermarket Kaufland se deschide la Baia Mare
Cel de-al saselea hipermarket Kaufland se deschide joi, 16 martie, la Baia Mare, informeaza un comunicat al companiei. Intrarea Kaufland pe piata romaneasca a avut loc pe 13 octombrie, prin deschiderea primului hipermarket in Bucuresti, in zona Bucur Obor. Investitia din Baia Mare se ridica la aproximativ 8 milioane de Euro.
Pe terenul de 14.000 de metri patrati a fost ridicat magazinul Kaufland, pe o suprafata de 6.000 de metri patrati si o parcare pentru clienti de 226 de locuri. Pana in prezent, investitia totala in tara noastra depaseste 150 de milioane de Euro.
Kaufland Romania a deschis hipermarketuri in Ramnicu Valcea, Ploiesti, Alba Iulia, Timisoara.
Concernul Kaufland este reprezentat de peste 660 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia si Romania.